Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  În căutarea fericirii (Jurnal de călătorie în jurul lumii)

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Starea de linişte într-o metropolă


Manu Anghelescu

09.10.2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
(călătorie statică prin cartierul Mission Bay din Auckland)

De data asta îmi vine teribil de greu să scriu. Starea asta de pace a pus stăpînire pe mine atît de intens zilele astea, încît cred că dacă nu aş şti că trebuie să plec în cîteva zile, aş crede că trăiesc aici de cel puţin un an. Stau la oameni care lucrează ziua şi deci am întreaga casă pentru mine. Şi nu orice casă. O oază de linişte creativă. Numai o mîţă care pare să se plictisească mă enervează puţin cu blazarea ei. Şi atît. Cred că oamenii la care stau au închiriat locul de la nişte graficieni. În consecinţă am desene peste tot, aşa cum şi pînzele de păianjen nu lipsesc nici măcar de la uşa de la baie.


În grădină calele trăiesc în simbioză totală cu barca părăsită iar răsăritul soarelui deasupra golfului îmi dă impresia că aş fi undeva la ţară, nu în buricul celei mai populate metropole din Noua Zeelandă. Da, tot Noua Zeelandă, şi nici măcar asta nu pot să spun pentru că mai departe de Rotorua nu am ajuns, deci nici măcar insula de nord nu o cunosc. Unii spun ca insula de sud este şi mai impresionantă. Mie îmi ajunge însă acest loc, aici şi acum. Îmi dă o senzaţie de autosuficienţă cum nu ţin minte să fi avut de mai mult de un an. Probabil că şi puterea de asimilare s-a diminuat mult. De aceea, după două zile în care am mers la căţărat prin păduri aproape imposibile de pătruns (vînătăile şi juliturile de pe picioare sînt dovada vie a supravieţuirii celebrului "bush walk"), nu mi-a venit decît să stau în "living room". Adică să "just be" în camera care dă în grădina părăsită, plină de cale, la umbra zidului plin de viniluri, cu geamul care pare să dea direct în strada de la capătul cartierului, pe care pare să nu umble nimeni, niciodată. Ştiu că prima oară cînd am venit la oamenii care m-au primit aici ca şi cum aş fi fost de cînd lumea una de-a lor, mirosul copacilor mi s-a părut de poveste. Şi de o săptămîna par să mă bălăcesc într-o budistă stare de bine, care mă inspiră să desenez şi să creez forme nesfîrşite. Deşi am tot timpul din lume la dispoziţie, ziua îmi pare scurtă, bicicleta prea solicitantă, panoul de căţărat prea departe, bazinul de înot prea social, supermarketul un infern. De aceea, refugiul în living pare soluţia ideală. Pentru că toată liniştea se compensează seara cu vuietul colocatarilor. Discuţii de principiu, discuţii doar de dragul interacţiunii, totul pare să recreeze un peisaj pe care l-am avut cîndva acasă. Poate asta îmi şi dă senzaţia de normalitate. Doar că acum sînt eu aceea care nu se grăbeşte dimineaţa la lucru, avînd timp de făcut cafea, plimbat pe malul oceanului, uitat în ochii unei naţii care pare de o relaxare ancestrală. Am puţin senzaţia de Suedia, unde am stat 6 luni, dar o Suedie mult mai plăcută, într-o primăvară mult mai primitoare decît iarna eternă din nord. Cred ca de data asta nu prea ştiu să explic că atunci cînd am coborît în strada principală din Mission Bay, pedalînd şi privind hoardele de copii jucîndu-se în fîntînile de pe plajă, am simţit că poate aici se mai poate clădi o utopie. Mă mişc între New World şi New Market. Doar că proiecţia mea face tot filmul acum. E soare şi am timp să fac fix ce mă taie capul, într-un loc care-mi place, într-o comunitate în care mă simt în siguranţă şi "in tune". Sînt cumva pe aceeaşi frecvenţă cu lumea asta şi asta îmi pică teribil de bine după atîtea luni de "dor de normalitate", oricît ar fi fost alte întîmplări şi tentaţii care să compenseze puternic starea de "caravană". Poate că unii ne căutăm ideea de casă peste tot. Poate unii caută "casa ideală" acolo unde ţi se strînge inima cînd te gîndeşti cît e de departe. Poate sînt unul dintre ei. Gîndul ăsta mă sperie puţin, deşi poate asta am gîndit şi în India, doar că acolo ştiam că nu voi putea ieşi niciodată din rama de "expat". Ei bine, aici pare să n-aibă nimeni treaba locului de unde eşti. Din această cauză mai vezi naţii care vor să iasă în evidenţă, tocmai pentru că nimeni nu pare să aibă vreo pasiune pentru întrebarea "where abouts are you?". De exemplu, legat de discriminare şi diferenţe de cultură, maorii lor sînt ţiganii noştri, doar că aici sînt încurajaţi cît se poate, cu universităţi în maori, locuri de muncă şi aşa mai departe, deşi ei par să fie mai pasionaţi de stat la malul mării cu familia într-o zi cu soare, de muzică şi alte arte. Dar revenind la microuniversul în care m-am afundat de o săptămînă, am senzaţia că trăiesc o viaţă boemă la capătul lumii, acolo unde nimic nu mă poate mişca din starea care m-a prins ca în plasă. Levitez, exist, desenez. Viaţa e simplă. Sau cum zic kiwii pe aici "life is sweet as". Deocamdată. Şi gata cu acest Solaris de Brand New World. Pe săptămîna viitoare, dintr-o insulă reală.

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Sinteză despre experimentul Călătorie de un an în jurul lumii, Manu Anghelescu (4.4/5 - 23 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Lungul drum către casă, Manu Anghelescu (5.0/5 - 19 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Povestea cu porterul sucit, Manu Anghelescu (5.0/5 - 18 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Pe insula zeilor în ziua liniştii: Bali, Manu Anghelescu (5.0/5 - 21 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Prin ţinuturi instabile, Manu Anghelescu (4.9/5 - 16 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Jurnal de călătorie


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer