Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Dialoguri  Sageata  Bibliopolis

El şi Ei (II) - Eu, fiul lor: dosar de Securitate, de Dorin Tudoran


Daniel Cristea-Enache

18.10.2010
Observator Cultural, octombrie 2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică


Dorin Tudoran, Eu, fiul lor: dosar de Securitate
ediţie îngrijită şi prefaţă de Radu Ioanid, postfaţă de Nicolae Manolescu
Editura Polirom, Iaşi, 2010, 592 p.

În aproape toate documentele Securităţii reproduse în Eu, fiul lor se observă, pe lîngă gradele diferite de prezentare distorsionată şi "interpretare" a realităţii date, o distorsiune a limbajului însuşi. În grila unei lecturi ficţionale, aceasta ar degaja efecte apreciabile din sfera comicului şi a absurdului, concurînd în nu puţine rînduri performanţele teatrului ionescian. Astfel, o NOTĂ-ANALIZĂ privind desfăşurarea urmăririi informative a numitului TUDORAN DORIN ne uluieşte încă din primul alineat: "La data de 2 aprilie 1981, cu ocazia analizării desfăşurării urmăririi informative a numitului TUDORAN DORIN, poet, redactor la revista «Luceafărul», s-a propus întreprinderea unor măsuri care în final să conducă la scoaterea sa de sub influenţa angajaţilor şi colaboratorilor postului de radio «Europa liberă», precum şi la determinarea sa de a renunţa la aşa-zisa activitate «contestatară»" (p. 203). Dacă activitatea lui Tudoran era aşa-zis contestatară, contestatară cu ghilimele, întrebarea imediat următoare este: de ce era nevoie de un dosar voluminos de urmărire informativă? Patru ani mai tîrziu, în 11 iulie 1985, Direcţia I trimite către Inspectoratul Municipiului Bucureşti "spre exploatare xerocopia unui material cuprinzînd fragmente ale unui aşa-zis memoriu ce ar fi fost adresat Organizaţiei Naţiunilor Unite de către SZÖCS GEZA, din Cluj Napoca, KIRALY KAROLY, din Tîrgu-Mureş şi DORIN TUDORAN, din Bucureşti" (p. 494). Cum adică, xerocopia unui "aşa-zis" memoriu care, în plus, "ar fi fost" adresat ONU?

Securitatea relativizează siderant ceea ce urmăreşte în fapt, anulîndu-şi prin toate aceste ghilimetări şi condiţionale obiectul şi rostul activităţii desfăşurate. Pare că o frică patologică de a raporta mai sus fapte şi realităţi neconvenabile îi face pe lucrătorii din branşă (şi aici nu mă refer la informatorii-scriitori, capitol luxuriant de istorie literară, ci la angajaţii în sistem) să folosească ghilimelele pentru a minimaliza ceea ce, în fond, îi preocupă. Ca atare, "menţionăm că DUMITRU STANCU, împreună cu alţi patru poeţi tineri, în iulie 1972, au declarat o aşa zisă «grevă a foamei», cu motivaţia că nu primesc împrumuturi satisfăcătoare de la Fondul literar, că nu sînt suficient publicaţi etc." (p. 75). "Etc"-ul e al I.M.B. Securitate - şi el întrerupe, pe o notă de sastisire, exact seria concretă de revendicări formulate de cei cinci poeţi. Aceste revendicări şi dreptatea lor contează mai puţin sau deloc. Importantă este "aşa-zisa «grevă a foamei»"!... O propoziţie mai încolo, lucrurile reintră în matca bine cunoscută, liniştitoare la propriu şi la figurat: "În urma măsurilor întreprinse, în prezent cei în cauză adoptă o poziţie corespunzătoare".

Ce se ascunde sub aceşti termeni eufemistici şi în enunţurile oficiale atît de blajine se poate vedea parcurgînd volumul de faţă, deopotrivă autentic şi scîrbos, comic şi terifiant. Acea "atitudine de alinare a spiritelor" se va compune, tehnic şi operaţional, din următoarele linii de acţiune concertată în cazul Dorin Tudoran, într-un PLAN DE MĂSURI din martie 1983 aprobat de însuşi Iulian Vlad: "1). Crearea unei opinii de masă în mediul literar împotriva sa şi discreditarea lui. 2). Destrămarea anturajului creat în jurul lui şi acţiona (sic!) asupra celor care eventual vor apare (sic!) ca simpatizanţi, în urma difuzării materialelor lui la postul de radio «Europa liberă». 3). Întreprinderea de măsuri în vederea diminuării efectului nociv pe care l-ar putea avea procesul ce vrea să-l intenteze Uniunii Scriitorilor. 4). Împiedicarea contactării lui de către emisari străini. 5). Discreditarea lui în exterior. 6). Documentarea activităţii lui ostile." (p. 291). Şi, pe măsură ce dăm filele cu zilele, lunile şi anii optzecişti ai obiectivului "TUDORACHE", realizăm că, în pofida curajului şi împotrivirii inteligente a scriitorului, Securitatea îşi bifează fiecare punct din Plan.

Distorsiunea limbajului oficial se comută din planul comicului în cel al dramaticului şi al tragicului. Realitatea vieţii lui Tudoran, din cercul intim, al familiei şi al prietenilor apropiaţi, pînă la cele social-instituţionale, este filată şi disecată, interpretată corect şi relivrată schimonosit; iar de la un punct încolo, împinsă tot mai decis spre cadrul acestui Dosar al său ce creşte şi tot creşte. Viaţa unui om confiscată şi, practic, făcută una cu D.U.I.: iată ecuaţia pe care o reproiectează acum Dorin Tudoran, prin titlul şocant Eu, fiul lor. Nu numai că gesturile şi spusele scriitorului sînt înregistrate şi arhivate; dar ceea ce i se întîmplă în România socialistă începe să se suprapună cu ceea ce i s-a pregătit în spaţiul decizional al triadei Partid-Securitate-Miliţie.

Va fi într-adevăr tot mai izolat în lumea literară românească. În urma numirii lui D.R. Popescu în funcţia de preşedinte al USR, îşi pierde multe dintre pîrghiile de susţinere din interiorul Uniunii şi al breslei. Patru ani după îndepărtarea lui de la "Luceafărul", nu are încă un loc de muncă şi trăieşte din salariul de profesoară de şcoală generală al soţiei: mereu ameninţată, şi ea, că-şi va pierde postul. Un record de ipocrizie securistică (iar nu o simplă fractură logică) este atins într-o Notă din 21 octombrie 1981. Aflăm despre Dorin Tudoran următoarele: "De asemenea, folosind ca pretext faptul că la revenirea în luna iulie 1981 din exterior, a găsit casa sigilată şi contractele de muncă - al său şi al soţiei - desfăcute, a început o campanie de denigrări, acuzînd faţă de cunoştinţele apropiate, inclusiv cele din străinătate, «greutăţile» ce i se fac şi insinuînd că ar fi victima «unor acţiuni dirijate de organele de partid şi de stat care nu-l agrează, de a-l determina să plece definitiv din ţară»." (p. 214). Iarăşi, ghilimele şi condiţionale, pe de o parte; iar pe de alta, cuvinte şi sintagme în clar, fixînd fără nici un dubiu (!) încadrarea reacţiilor lui Tudoran: campanie de denigrări, acuze, insinuări... Din perspectiva atît de originală a Securităţii Statului, dacă soţii Tudoran întorcîndu-se din Occident îşi găsesc apartamentul din Bd. Păcii sigilat şi contractele de muncă, desfăcute - acesta nu e decît un pretext pentru denigrări şi insinuări ale lor ulterioare. S-ar zice că Dorin şi Cora Tudoran ar fi trebuit să exulte la aflarea acestei noutăţi, la descoperirea realităţii dublului şomaj, înălţînd, în consecinţă, ode Partidului şi Securităţii, bucurîndu-se de minunatele condiţii de muncă şi viaţă oferite.

Cu o altă Notă, din 12 decembrie 1983, sîntem proiectaţi în plină literatură, undeva între Kafka şi Hašek, Urmuz şi Ionesco: "Referitor la activitatea din ultima perioadă a scriitorului DORIN TUDORAN, deţinem date din care rezultă următoarele: - Are o poziţie ambiguă în ce priveşte plecarea în străinătate. (...) - Întrucît şi-a manifestat intenţia de a lucra undeva, chiar temporar, prin posibilităţile noastre - pentru a-l izola de mediul pe care-l frecventează în Bucureşti - i s-a sugerat să se angajeze la barul de la capul telefericului de pe Babele. În acest sens, la data de 31.11.1983 a avut o discuţie cu GEORGE RUSU, şeful barului menţionat, care i-a pus în vedere ca în perioada în care va lucra la barul respectiv să nu ia în nici un fel legătura cu «Europa liberă» şi nici să nu asculte acest post de radio." (p. 380). Îl şi vedem pe Dorin Tudoran dînd curs acestor preţioase sugestii, mergînd repejor să-şi ia în primire postul de la barul de la capul telefericului de pe Babele şi înclinîndu-se în faţa responsabilului pe unitate: "Da, şefu', nici o problemă...".

Tentativele de umilire alternează cu încercările de disciplinare, îmblînzire a acestui ins "impulsiv pe un fond total negativist", "coleric şi influenţabil" (dar, vai!, nu de către ei), "element turbulent şi nemulţumit", "semnalat cu manifestări negative". Acţiunile lui "sînt calificate de numeroşi oameni de litere ca incompatibile cu calitatea de scriitor"; ele pot "să genereze multe neplăceri întregii obşti". Din aceste formulări mai noi reiese, pe lîngă operaţiunea implicată pînă-n măduvă a Securităţii, distanţa progresiv creată între scriitor şi mediul său firesc. Tudoran trebuia să devină un paria. Prin metode specifice, se obţin dezbinarea cu "elementul cel mai apropiat de obiectiv" şi "răcirea relaţiilor"; se încearcă "temperarea şi influenţarea pozitivă" prin utilizarea unor legături "din anturajul obiectivului"; se urmăresc şi se reuşesc diverse dezinformări, prin "crearea de suspiciuni de neloialitate"; e încercată "influenţarea pozitivă" a soţiei. Este folosită "tactica tăcerii": deşi Dorin Tudoran se află - supravieţuieşte - în România socialistă, nu s-a exilat (încă), numele îi e scos din articolele de presă şi din sumarul cărţilor. Se lansează şi se rulează pentru exterior "informaţia" că Tudoran e omul Securităţii. În această direcţie de lucru, îl "ajută" buni colegi ce călătoresc în Occident şi chiar sînt oameni ai Securităţii, dar bine conspiraţi. Iar în interior, acasă, e abordat cu familiaritate, în contexte publice, de către ofiţeri ce vor să dea impresia că-i sînt amici de-o viaţă. Intoxicarea exilului, în vederea dezbinării frontului anticeauşist, reprezintă un fel de adaptare prin externalizare a strategiei utilizate în ţară. "Să se facă o treabă de cea mai bună calitate", cere subordonaţilor, în 24 februarie 1984, Iulian Vlad; şi treaba de cea mai bună calitate se face...

Absolut îngrozitor, omeneşte vorbind, mi se pare faptul că, strîngînd cercul în jurul lui Tudoran, Securitatea a utilizat cele mai bune surse ale sale. Iar cele mai bune surse ale sale, în cazul de faţă, sînt prietenii apropiaţi ai scriitorului: sursa "ZAHARIA" a U.M. 0544, "faţă de care obiectivul are încredere", şi "legăturile sale apropiate", "NIC", "DANDU" şi "DALTON". Alături de acestea, o sursă de prim ordin "a unităţii noastre", care nu dă informări în scris, precum plevuşca, ci "semnalează" ce trebuie cui trebuie, o sursă aşadar "de încredere, verificată" (şi niciodată numită) oferă informaţii la prima mînă despre Dorin Tudoran, cu care vorbeşte şi se întîlneşte des. Această sursă de lux îl influenţează în sensul dorit de Securitate: "Conform instructajului sursa a acţionat pentru a-l descuraja şi tempera". Şi încă puţintică răbdare: "Rugăm ca datele de mai sus - se scrie în finalul documentului U.M. 0544 din 10 aprilie 1985 - să fie exploatate cu maximum de atenţie pentru a se evita desconspirarea sursei. Informaţia a fost transmisă şi U.M. 0800/S" (p. 472).

Un multiplu direcţionat semn de întrebare, la finalul acestei cronici. El am văzut cine este şi ce-i poate pielea. Ei, să admitem rece că n-au lucrat chiar rău. Dar cine sînteţi voi, prieteni apropiaţi încă nedeconspiraţi ai lui Dorin Tudoran, "ZAHARIA", "NIC", "DANDU" şi "DALTON"? Şi cine eşti tu, curajosule fără nume conspirativ şi-atît de bine protejat în continuare, care de dragul U.M. 0544 (CIE) - ţi-ai trădat fratele?
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer