Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Cronici de atelier

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Jurnalul (nescris încă al) lui Bridget Jones / Bridget Jones: la limita raţiunii (imposibile)


Cătălina Miciu, pe marginea unei cărţi de Helen Fielding

14.01.2004
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Helen Fielding
Bridget Jones: La limita raţiunii
Editura Polirom, 2003

traducere şi note de Dora Fejes


Citiţi un fragment din această carte.

*****

Jurnalul (nescris înca al) lui Bridget Jones/ Bridget Jones: la limita raţiunii (imposibile)

"Hotărâri pentru Mimo,

De evitat:
- cumpărarea şosetelor cu nemiluita
Pe viitor
:
- fericire cât cuprinde
- la a 30-a aniversare (a ta, nu a mea!!!), am eu grijă de copii ca să mergi la restaurant cu soţul."

Aşa arată dedicaţia pe care am primit-o de la o bună prietenă, cu tot cu primul volum al cărţii Jurnalul lui Bridget Jones de Helen Fielding (Polirom, Iaşi, 2003). Da, Mimo este cealaltă poreclă a mea. Mi se spune şi Jones, Bridget Jones. Eu sunt una dintre "celelalte Bridget" cărora autoarea engleză le dedică cel de-al doilea volum al cărţii - Bridget Jones: la limita raţiunii (Polirom, Iaşi, 2003).

Mi s-a propus să fac o cronică la cartea recent apărută a lui Helen Fielding. Cadou sau poate pedeapsă (încă nu m-am dumirit) de la un amic pentru că am împlinit 21 de ani. Am acceptat provocarea, deoarece, consider eu, în fiecare din noi, femeile, este o Bridget. Bridget din mine a ieşit, ce-i drept, ceva mai mult la iveală.

21 de ani - vârsta la care visele prind aripi, când realizezi în sfârşit că bărbaţii sunt ca autobuzele (trecători, dar deşi), când... Dar rândurile de mai jos nu fac referire la Pacientul englez sau mai ştiu eu ce film siropos, ci la cartea Bridget Jones: la limita raţiunii.

Eu şi personajul Bridget Jones, ce putem avea în comun?! Vârsta - nu (Slavă Domnului), greutatea - hmm, după sărbătorile astea..., un iubit avocat - iarăşi nu. Atunci cum să scriu o cronică în care să fac referire la o carte, identificându-mă cu personajul principal? Va fi dificil, dacă nu imposibil. Dar, ca să vă incit la lectură (a cărţii, că a cronicii mele nu am pretenţia), zic "Hit the road, Bridge!".

În această a doua parte a deja celebrului jurnal, Bridget rămâne aceeaşi fată zăpăcită, uitucă, obsedată de propria greutate, cu probleme în dragoste şi la serviciu (până la un anumit moment), dezordonată şi care intră în buclucuri care mai de care mai trăznite.

Cât despre mine, cred că mă vor caracteriza foarte bine întâmplările de mai jos. Am ales 10 întâmplări care vă vor demonstra că şi eu sunt una dintre "celelalte Bridget".

1.
Lui Bridget îi plac cărţile. Nu orice cărţi, ci cărţile de psihologie aplicată, cunoscute şi ca self-help books. Are un raft întreg şi le citeşte mai ceva ca pe biblie: "După cum scrie şi în Cum poţi găsi iubirea pe care o doreşti - sau poate era Cum poţi păstra iubirea pe care o găseşti - comuniunea dintre un bărbat şi o femeie este o treabă delicată"; "Doar scrie clar în cartea Cum să-ţi iubeşti partenerul divorţat fără să-ţi pierzi minţile că singurul lucru pe care ei chiar nu-l pot suferi este să îi suni fără nici un motiv când sunt ocupaţi".

Şi mie îmi plac cărţile, dar îmi plac mai mult şosetele colorate. În dungi, cu buline, cu pătrăţele, cu multe multe culori. Am aproximativ 20 de perechi. Am doar un sertar plin şi de fiecare dată când văd în vreo vitrină ciorapi coloraţi, mă lipesc de geam cu nasul şi oftez: Dintr-ăştia nu am!. Partea cu "de evitat" din dedicaţie la asta se referă. Aşa cum Bridget va renunţa la un moment dat (sau poate nu, trebuie să citiţi) la cărţile ei, poate voi renunţa şi eu să-mi mai disper prietenii şi să colecţionez şosete colorate.

2.
M-am trezit într-o dimineaţă pregătită să plec la facultate. M-am dat jos din pat cu o încetineală demnă de cel mai bătrân melc, mi-am făcut apariţia în baie unde am avut intenţia să-mi aranjez părul cu fixativ. Nimic dificil, că am mai făcut treaba asta de multe ori şi ştiu că trebuie doar să apăs pe buton (sau cum i-o zice) şi să îndrept tubul înspre păr. Am avut inspiraţia greşită să ţin ochii deschişi şi să nu văd prea bine în ce direcţie avea să iasă fixativul. Ghiciţi ce s-a întâmplat... Drept în ochi! În loc de păr, mi-am fixat genele şi sprâncenele.

Am crezut că sunt cea mai neîndemânatică dintre toate sutele de Bridget de pe planetă, dar... Există un pasaj în carte în care 'prototipul' Bridget merge la o petrecere simandicoasă, unde "se cere ţol festiv". Pentru că este în întârziere (ca orice femeie respectabilă de altfel), se fardează în taxi. Rezultatul - "în bezna din taxi îmi dădusem pe obraji cu fard de pleoape gri-închis în loc de pudră: ei asta-i, aşa ceva i se poate întâmpla oricui, din moment ce cutiile sunt identice".

3.
Atât în prima parte a cărţii, cât şi în aceasta, Bridget este mereu înconjurată de cele trei prietene ale ei - Magda, Shazzer şi Jude. Locul lor de întîlnire este "barul 192". Ele ies în oraş ca fetele, se îmbată ca băieţii, îşi plâng amarul una alteia, îşi dau sfaturi reciproc, ce mai încolo şi-ncoace, sunt cele mai bune prietene, şi la bine şi la rău.

În ceea ce mă priveşte, am şi eu trei prietene, de care sunt nedespărţită. Adică, unde sunt eu, sunt şi ele şi vice versa. Numele lor: Ana, Brînduşa şi Diana. Şi noi ieşim la un suc, că alcool nu bem, însă nimic din ce mişcă împrejur nu ne scapă - bârfim şi comentăm tot. Dar ne şi confesam, sărim una alteia în ajutor (când nu ne iese machiajul sau coafura). Ce mai, ne distrăm la maxim.

4.
Cine ar fi crezut că Bridget ajunge şi în Thailanda, unde, evident, intră într-o mare încurcătură? Ei bine, în partea a doua a aventurilor ei, Bridget pleacă în vacanţă în Thailanda, alături de Shazzer: "Sharon şi cu mine vom fi călătoare, nu turiste... vom avea parte de o autentică experienţă pe tărâmul religiei şi culturii acestor meleaguri". Thailanda - ţara plajelor însorite (doar că ele nimeresc în anotimpul ploios), unde totul e exotic şi traficanţii de droguri sunt ca la ei acasă... Aici, Bridget nu reuşeşte decât să fie acuzată de trafic ilegal de droguri, să stea câteva zile la închisoare (unde va deveni idolul puşcăriaşelor) şi, lucru bun, după cum ea însăşi remarcă: "Nu-mi vine să cred ce suplă m-am făcut", să slăbească.

Ştiu prin ce a trecut Bridget pentru că eu am plecat în vacanţa de primăvară cu o bună prietenă, întâmplător aceeaşi care mi-a scris dedicaţia pe carte, ca două flori, într-o mini excursie pe tărâmurile neexploatate încă (de către noi, evident) ale patriei. Sibiu, un oraş extraordinar de curat şi de frumos. Simţeam mirosul libertăţii şi al vacanţei invadându-ne nările. Prima zi - cazat, mers în oraş să mâncăm, vizitat câteva obiective turistice. Seara, stând pe o bancă dintr-un frumos parc în centrul oraşului, însemnam pe hartă ce vizitasem. Şi brusc, ne dăm seama că ştiam jumătate din Sibiu, dar habar nu aveam cum se cheamă pensiunea unde eram cazate, darmite încotro se află... undeva în Sibiu.

5.
Pentru că a fost ziua mea, m-am tuns. De obicei îmi stă părul ca o matură. Dar am zis că totuşi, am musafiri, nu se cade să arăt de fiecare dată ca o sperietoare de ciori. Şi sâmbătă dis-de-dimineaţă am năvălit în salonul de coafură şi i-am spus coafezei că vreau să mă tundă cu breton. Biata coafeză, degeaba a încercat să-mi explice că bretonul se va ondula, nu va sta niciodată drept pe frunte, eu- nu şi nu... Efectul - un dezastru, mai mic decât cel dinainte, dar parcă poţi clasa dezastrele în mai mici şi mai mari. Un dezastru e un dezastru. Mai e o şansă ca bretonul să stea drept pe fruntea mea- să dorm cu un dicţionar pe frunte.

Dar parcă e ceva mai bine când ştiu că şi Bridget are aceeaşi problemă, că părul îi stă mereu vâlvoi: "părul meu stă tot bezmetic".

6.
Bridget merge la o petrecere dată de Rebecca, ştiţi voi, colega aia nesuferită a lui Mark, care îi face mereu ochi dulci. Ajunsă la casa acesteia din Gloucester, Bridget a noastră este întâmpinată de câinele Rebeccăi, Emma (cunosc şi eu un câine pe nume Răzvan Alexandru). Nu o muşcă, ceea ce e îmbucurător. Însă "câinele şi-a băgat nasul direct sub fusta mea".

Şi eu am probleme cu câinii. Vara obişnuiesc să mi-o petrec jumătate la mare, jumătate prin parcurile capitalei (deşi nu sunt copil al străzii). Cred că m-am plimbat vara asta prin vreo zece parcuri diferite. Când mă plimb, nu păţesc nimic. Nenorocirea e când mă aşez pe vreo bancă. Se întâmplă, dacă există un singur câine în tot parcul şi el se află în celălalt capăt al parcului, ca el să vină, să mă miroasă şi să se aşeze sub banca mea. Nu doar câinii vagabonzi fac acest lucru (da, ei mai există încă), ci şi cei cu stăpân. Nu ştiu dacă e un lucru de care să fiu mândră (nu cred), însă pot spune cu zâmbetul pe buze că în acest fel nu mai sunt atacată de copii sau de pisici (bine, în parcuri nu există pisici, dar era o consolare). Şi ar trebui poate să mă bucur că stăpânii câinilor nu urmează exemplul dat de animalele lor.

7.
Că tot veni vorba de câini, pisici, copii... Bridget, în mărinimia sa, se oferă să aibă grijă o zi de cei trei copii ai Magdei (da, Magda, prietena ei, face parte din categoria Căsătoriţilor Îngâmfaţi): bebeluşul, Harry şi Constance. Eroina noastră va petrece o zi minunată cu cei trei, iar finalul zilei este apoteotic: "Harry a început să strănute şi un muc verde uriaş, ca un proiectil,...  a aterizat din nou drept pe faţa lui... Văzând asta, Constance a icnit, şi de oroare a vomitat drept în părul meu, iar bebeluşul a început să urle". În acest moment, Bridget se întâlneşte cu... (ce, credeaţi că o să vă spun?)

Eu nu am grijă de copii (asta ar mai lipsi), ci de motanul prietenei mele, Micul Monstru Albastru / Teroristul Deghizat, pentru prieteni. Pisoiul este destul de prietenos, asta până te cunoaşte mai bine. Şi cum eu sunt cea de-a treia mamă pentru el (prima - pisica, a doua - prietena mea, a treia - eu), îşi permite destul de multe. Nu ştiu cum se face că mereu pe la ora patru dimineaţa găseşte ceva foşnitor prin casă şi începe să se joace. Sau, mai rău, pentru că e sociabil şi foarte altruist, vrea să se joace şi cu mine şi insistă să mă trezesc. Nu numai că miaună, dar îmi dă şi cu labele peste ochi, în speranţa că va reuşi să mă dea jos din pat şi să îl alerg prin casă.

8.
Crăciun, sărbătoarea cea mai aşteptată a anului (cel puţin pentru mine, că primesc cadouri şi dulciuri). Imaginaţi-vă o femeie de 31 de ani, frumuşică, nu foarte slabă, cu un IQ mediu şi singură (adică necuplată) care scrie felicitări. De obicei, felicitările se scriu numai celor apropiaţi. Sunt cu urări de la mulţi ani şi numai realizări în noul an ce bate la uşă pe toate planurile, sănătate că-i mai bună decât toate, să vină Moşu' şi să-ţi aducă o nuia (a, nu, asta era în special pentru mine). Dar, atmosfera Crăciunului este oricum uşor de imaginat. Acum imaginaţi-vă că personajul pe care l-am descris mai sus este Brigdet Jones. Căci chiar ea scrie felicitări de Crăciun, numai că nu le trimite doar celor dragi, ci... tuturor persoanelor pe care le cunoaşte, inclusiv fostului şef, unui coleg de-al lui Mark pe care nu l-a văzut decât o singură dată şi muncitorului Gary (care o ameninţă cu moartea şi care acum e la închisoare). Nimic grav parcă, dar conţinutul este fantasmagorie curată: "Mă simt acum foarte apropiată de tine ca bărbat. Şi dacă e cineva pe lumea asta care merită fericire şi inspiraţie creatoare în anul care vine - chiar şi în puşcărie, acela eşti tu. Cu dragoste, Bridget". Toate acestea se datorează celor şase unităţi de alcool consumate.

Tot în acelaşi ton, de buluceală completă a minţii, m-am trezit într-o dimineaţă plină de duşmănie pe o unghie care mă agăţase toată noaptea. Cu ură am tăiat-o din carne, ca apoi să realizez că mă agăţa unghia de la degetul mijlociu şi nu cea de la arătător...

9.
Culoarea albastru - semnifică atât de multe. Pentru mine doar ziua în care am pătat totul cu pasta dintr-un pix. Un pix a curs peste toate celelalte. Am vrut să le curăţ cu acetonă în chiuveta de la baie. Am reuşit parţial să le curăţ, dar total să mânjesc totul de albastru, de la chiuvetă până la faianţă, coş de gunoi, trecând pe la unghiile tuturor celor zece degete de la mâini. Am avut neinspiraţia să merg în bucătărie, unde am pătat noua faţă de masă. Când am încercat să şterg cu acetonă, s-a luat şi culoarea, lăsând pe faţa de masă de culoare roşie (ca pentru Crăciun) o mare pată alb-albastră. Am zis că asta a fost totul. Ei bine, nu! În trecerea mea albastră, am pătat şi forfecuţa de unghii, iar când mi-am făcut pedichiura, m-am mâzgâlit şi pe unghiile de la picioare cu albastru!!!

10.
Bridget, din dorinţa de a avea un venit suplimentar, vrea să se facă jurnalistă la ziarul Independent şi îşi face debutul luându-i un interviu lui Colin Firth, actorul care îl interpretează pe Mr. Darcy în Mândrie şi prejudecată. Astfel, pleacă la Roma, ajunge cu întârziere (evident că pierde avionul) şi interviul este transcris integral în ziar, pentru că Bridget nu îşi predă materialul prelucrat la timp. În ceea ce mă priveşte, această cronică este prima experienţă jurnalistică (va fi cu siguranţă şi ultima (crede ea... - nota redactorului LiterNet) şi sper că nu voi păţi ca Bridget cea adevărată şi voi reuşi să predau materialul la timp, astfel încât să fie şlefuit şi pitrocit şi ce mai trebuie ca să iasă bine. Până şi diamantul, ca să devină diamant, e prelucrat înainte...

Tot ce are un început, are şi un sfârşit, ca să citez Oracolul (din Matrix Revolutions). Sau mai bine zis, să pun punct aici acestei încercări de cronică de carte, înainte să mi se scurgă literele de pe ecranul monitorului. Trebuie să accept provocarea pe care mi-o aruncă destinul drept în faţă - celebritatea care va să vie, şi să mă semnez:

Bridget (Cătălina) Jones (Miciu)

PS:
Citiţi un fragment din această carte.

Tot la LiterNet puteţi citi un fragment din Jurnalul lui Bridget Jones.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer