Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Dialoguri  Sageata  Interviuri

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Alexandru Solomon: Un film noir cu gangsteri într-o ţară comunistă / Am făcut acest film ca să contrazic nişte prejudecăţi


Iulia Popovici, Iulia Blaga, un interviu cu Alexandru Solomon

07.10.2005
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Documentarul Marele jaf comunist al lui Alexandru Solomon, selecţionat şi premiat în ultimii doi ani la câteva festivaluri importante şi difuzat deja de televiziuni importante, a intrat de curând pe marile ecrane din Bucureşti. Pelicula reface o "reconstituire", încercând să găsească multiplele adevăruri din spatele unui jaf celebru din 1959, ai cărui autori erau foşti demnitari comunişti, condamnaţi la moarte şi executaţi după ce fuseseră forţaţi să "joace" în filmul, retuşat propagandistic, al "hold up"-ului. Intitulat, sobru, Reconstituirea, filmul (regizat de Virgil Calotescu) a rulat cu scop educativ exclusiv în reţeaua de partid. În documentarul său, Solomon explorează ceea ce se află dincolo de "suprafaţa evenimentelor" şi dincolo de imaginea manipulată a unor fapte greu de justificat.

Iulia Popovici: Cum a ajuns ca o poveste auzită de la nişte prieteni ai mamei dvs. să devină subiect de documentar?
Alexandru Solomon: Aşa am aflat despre jaf, pe urmă am mai citit una-alta din ce s-a publicat prin presă, dar declicul a fost filmul lui Calotescu, reconstituirea făcută la comanda Partidului.

I.S.: E probabil singurul caz în care o faptă penală a fost reconstituită pentru publicul "larg", în scop propagandistic.
A.S.: De ce a fost singurul, nu ştiu, oricum, e un experiment unic în Estul Europei, şi chiar în istoria cinematografului. Premerge toate soiurile de "reality show"-uri de acum, înainte de apariţia televiziunii: oamenii sunt luaţi, puşi să joace, cum ar veni, propriile roluri, într-un scop care-i incriminează şi, de fapt, îi condamnă. E un asasinat moral. Partidul a avut nevoie de asta ca să arate că e atotputernic, s-au gândit că pot trage foloase pentru mişcările politice pe care le doreau atunci, în primul rând epurările.

I.S.: Credeţi că modul în care a fost prezentat cazul, reconstituirea însăşi, făceau parte dintr-o retorică antisemită?
A.S.: Reconstituirea, în mod sigur, poate mai puţin pe faţă decât ne-am fi aşteptat (doar unuia dintre cei implicaţi i se dă numele evreiesc, spunându-se despre el că e "element naţionalist", ceea ce în traducerea limbii de lemn însemna sionist). O parte din epurări avuseseră deja loc, odată cu mazilirea Anei Pauker; ultimul val a urmat jafului şi a privit Ministerul Comerţului Interior, de Externe, cel de Interne, de unde au fost excluşi minoritarii, unii dintre ei fiind unguri. E, în mod evident, un gest pregătitor pentru instalarea a ceea ce s-a numit apoi naţional-comunism (pe care nu Ceauşescu l-a inventat, ci Dej).

I.S.: Acei oameni care-au reuşit să fure echivalentul unui milion de dolari nu erau nişte tâlhari profesionişti. Gestul lor era el însuşi o reacţie faţă de politica de epurări căreia îi căzuseră victime.
A.S.: Cred că asta se vede destul de bine în filmul meu. Din declaraţiile lor, se înţelege că asta era o reacţie. Ca oameni care luaseră parte activ la instalarea comunismului, se simţeau daţi la o parte de politica purificării etnice şi au încercat să se răzbune.

I.S.: Credeţi că şi-au imaginat vreodată c-or să scape după marea lovitură?
A.S.: Noi putem specula mult şi bine, dar n-o să aflăm mare lucru. Cred că în situaţii-limită, de criză, fără ieşire, cum e un regim ca acela, în care nu puteai nici să pleci, nici să-ţi trăieşti viaţa, faci lucruri aparent iraţionale, lipsite de o explicaţie pragmatică.

I.S.: Făceau ei parte din acea generaţie de militanţi care-au făcut mai târziu să se spună că "evreii au adus comunismul" în România?
Fără îndoială, ei sunt unii dintre cei care-au pus umărul la instalarea comunismului, dar asta nu înseamnă că ei l-au adus în România. Să spui că evreii au adus comunismul e ca şi cum ai zice că tancurile sovietice erau aici în plimbare, e complet ilogic. E adevărat că PCR era format, la origini, în majoritate din minorităţi, nu e un secret pentru nimeni. Dar e un clişeu bazat pe nevoia de a spune că nu suntem niciodată noi de vină, relele ni le-au adus întotdeauna alţii, iar noi n-am contribuit cu nimic. Suntem supuşi vânturilor şi vremurilor, care ne aruncă dintr-o parte în alta... E fals. Sigur că sovieticii au adus regimul comunist în România, dar pe urmă el s-a instalat şi a supravieţuit prin colaborarea întregului popor.

I.S.: Documentarele, puţine câte sunt ele, au fost în România ultimilor ani, unul din rarele moduri artistice de chestionare a trecutului recent. Avem documentare "revoluţionare" social într-o ţară care nu are o şcoală pentru aşa ceva.
A.S.: Păi de ce? Pe de o parte, documentarul s-a compromis sub fostul regim prin propagandă, doar 10-15% din ce se făcea scăpa de penibil, erau lucruri decente. Motiv pentru care lumea confundă documentarul cu un gen propagandistic. Pe urmă, după '89, el s-a practicat în aceiaşi termeni forţaţi, încercând să te-nveţe ce să gândeşti; or, documentarul nu asta face, el îţi arată despre ce să gândeşti, dar făcând-o cu capul tău. Iar în al treilea rând, există prejudecata, nu numai printre spectatori, dar şi în mass-media, că documentarul nu e o specie comercială, nu aduce bani. Deci, nu-l programăm la televiziune, nu-l producem, nu-l co-producem; în spaţiul public ne e şi frică de subiecte controversate, în concluzie nu facem documentar. Sunt totuşi câţiva oameni care s-au încăpăţânat să se ocupe de asta, şi e remarcabil că, într-o astfel de situaţie, în noiembrie 2004 România a avut la Festivalul de la Amsterdam (un fel de Cannes al documentarului) patru filme în competiţie.

I.S.: E cumva paradoxal că un astfel de film intră pe marile ecrane şi nu la televiziune.
A.S.: Aşa ni s-a părut şi nouă, şi am încercat cred că un an la televiziunea publică, când filmul nu era încă gata, să intrăm într-o coproducţie. Mi se părea normal ca pe lângă ARTE, BBC şi France 2 să fie şi TVR, dar ei n-au considerat la fel.

I.S.: Cum vă aşteptaţi să reacţioneze spectatorul de cinema la un astfel de film?
A.S.: Sper să fie măcar enervat, tulburat, să râdă, să plângă. Cred că filmul câştigă nişte lucruri în sala de cinema faţă de televizor, pentru că eşti instalat în aceeaşi situaţie în care sunt şi cei de pe ecran, iar eu nu m-am gândit că fac documentar, m-am gândit că fac cinema, cu o componentă poliţistă, un fel de film "noir" cu gangsteri într-o ţară comunistă. Aşa ar trebui văzut.

I.S.: Sunt momente în film la care nu poţi să nu zâmbeşti măcar. E Marele jaf comunist un documentar la care e bine să râzi?
A.S.: E o reacţie normală. Trebuie să râzi, fiindcă şi cruzimea e comică uneori; râdem de comuniştii de atunci, sunt comici în băţoşenia lor. Rigiditatea creează comic. Belu Zilber spunea despre comunismul românesc că e un amestec de Caragiale şi Stalin. E definiţia cea mai bună.

(Interviu preluat din Ziua, septembrie 2005)





Iulia Blaga: Cum ţi-a venit ideea să faci un documentar pe acest subiect?
Alexandru Solomon: Ideea s-a instalat treptat: am aflat din presă despre jaf, m-am interesat de supravieţuitori, am văzut un fragment din filmul reconstituirii jafului, am citit... De fapt, existenţa acestui vechi film m-a determinat să încep lucrul, care s-a întins apoi pe patru ani. Abia după trei ani de scris şi rescris, de prezentat proiectul la diferite televiziuni şi fonduri, am avut finanţare şi am demarat efectiv producţia. Am filmat enorm, vreo 60 de ore de material, şi am montat aproape trei luni, la Paris. A fost o perioadă de chin, exaltare, îndoieli. Mi se părea că fiecare decizie de montaj implică o alegere morală faţă de toţi "actorii" cazului, atît faţă de cei vii, cît şi faţă de cei morţi.

I.B.: Ţi-ai propus să elucidezi misterul jafului?
A.S.: Mi-am propus iniţial, pînă mi-am dat seama că este şi imposibil, şi o falsă problemă. Cheia acestui mister este însuşi faptul că nu mai poate fi elucidat după atîţia ani de manipulare, sub atîtea straturi de minciună. Mai bine citez din cronica apărută în revista Les Inrockuptibles: "Marele Jaf Comunist ridică un mare semn de întrebare asupra noţiunii de adevăr şi asupra statutului spectacolului într-o ţară guvernată prin minciună". Pentru mine, rolul acestui film este să îi confrunte pe oameni cu faptele lor. Mai mult nu pot face. Nu mă erijez în judecător, deşi unul dintre ofiţeri m-a acuzat în timpul unui interviu că mă port ca un anchetator, că i-aş fi uzurpat rolul.

I.B.: Ştiu că anul trecut erai îngrijorat că nu găseşti distribuitor şi că nici o televiziune de la noi nu vrea filmul.
A.S.: Regretul persistă legat de faptul că atît filmului, cît şi mie ne-ar fi folosit ieşirea lui pe piaţă mai devreme. Sper în continuare într-o dezbatere în jurul temelor din film, care nu şi-au pierdut din actualitate.

I.B.: Filmul tău e o coproducţie. Ce reacţii a avut în străinătate?
A.S.: A primit bani, dar şi vizibilitate europeană, de la Arte, BBC şi France 2, canale de televiziune care l-au difuzat deja. În afara ţărilor menţionate, a fost văzut în Finlanda, Suedia, Olanda, Polonia, acum urmează Ungaria. Filmul a fost coprodus de Les Films d'Ici, o companie franceză cu care continui să lucrez. În România, Libra Film a reuşit - nu fără greutăţi - să primească subvenţie de la CNC. Eurimages a completat buchetul. Pentru cariera filmului, selecţia lui în competiţie la IDFA, în Olanda, a fost un moment important. Apoi a trecut prin alte festivaluri, ca Trieste, Sarajevo, Minneapolis sau Ierusalim, după ce a luat premii în Franţa (Premiul pentru film istoric/ Pessac), Ungaria (Grand Prix, Mediawave/ Gyor), Spania (Documenta Madrid) şi la Sfîntul Gheorghe, Covasna. E uimitor cît de uşor înţelege un public străin lucruri care, în aparenţă, ne sînt familiare numai nouă. Am experimentat intens această comunicare în Spania, ţară care a trecut şi ea nu demult printr-o dictatură, cea a lui Franco. Asocierea prostiei cu cruzimea, a minciunii cu teroarea le este cunoscută şi lor, ca şi nouă. În acelaşi timp, m-am consolat constatînd că nici ei nu au vorbit multă vreme despre răspunderea pentru cele întîmplate. E firesc un astfel de pact al tăcerii. Un pact ca acesta a existat şi în Germania post-nazistă: a început să se discute despre Holocaust în anii '60. Cred că la noi această perioadă de (diz)graţie trebuie să se încheie. Deşi s-a vorbit atît despre comunism, aproape că nu s-a făcut nimic pentru descrierea vinovăţiilor şi identificarea responsabilităţilor.

I.B.: Cum crezi că va prinde filmul la publicul nostru de cinema?
A.S.: Cred că există un public pentru astfel de filme. Faptul că nu i se oferă alternative, atît la televizor, cît şi în sala de cinema, nu demonstrează nimic. Există însă un alt risc major. Cuvîntul "jaf" din titlu atrage, însă termenul "comunist" produce iritare - şi înţeleg şi de ce. S-a produs o suprasaturare demagogică, discursul anticomunist a fost, cu mici excepţii, la fel de dogmatic şi lemnos ca limba vechiului regim. Dacă oamenii vor înţelege că e vorba despre alt fel de discurs, vor intra în sală. Eu am făcut filmul ca să contrazic o seamă de prejudecăţi. Sper că el va tulbura, va enerva, va contraria. Există însă, la noi, prejudecăţi greu de învins, atît în rîndul televiziunilor, cît şi în cel al profesioniştilor de cinema. Ele au o justificare "istorică" - documentarul s-a compromis pe vremea comunismului -, dar sînt şi efectul unui raţionament comercial mărginit, contrazis de succesul produselor documentare în Europa de azi. O altă explicaţie ţine de specificul "procesului comunismului" la noi. Atîta vreme cît se pune sub acuzare "sistemul" şi se vorbeşte despre culpabilităţi colective, acest discurs este tolerat. Însă cînd vrei să stabileşti responsabilităţi individuale, cînd "pui degetul" pe fapte concrete, devii incomod.

I.B.: Cu ce greutăţi se bate autorul de film documentar azi?
A.S.: Condiţia de gen minor, prejudecăţile despre potenţialul său comercial, dezinteresul oamenilor pentru ceea ce îi înconjoară... Însă nu numai cinematografia trebuie să contribuie la dezvoltarea documentarului, ci, mai ales, televiziunile. În toate acestea se impun, cred, o descentralizare a deciziei şi susţinerea producţiei independente reale. Pe de altă parte, există încă instituţii desuete ca studioul Sahia sau Editura Video, care fac documentar pe bază de plan tematic, în loc să se înfiinţeze un fond dedicat acestui gen, la care să poţi aplica pe bază de concurs, ca şi la CNC. Sînt multe de făcut şi în planul formării unor oameni care să vină spre documentar din alte zone decît şcolile de film, pentru că documentarul este o specie de graniţă.

I.B.: Nae Caranfil s-a hotărît să facă lungmetrajul lui de ficţiune despre atacul băncii după ce ţi-a văzut filmul?
A.S.: El era la Paris cînd montam şi l-am invitat să vadă una dintre versiuni. A văzut apoi şi filmul terminat. Mă bucur că subiectul trece în ficţiune, era aproape inevitabil.

I.B.: Acum pleci în Franţa. Cu ce ocazie?
A.S.: O companie franceză mi-a propus un subiect, o docu-ficţiune, şi am acceptat să-l scriu şi să-l regizez. Este un film despre o femeie fotograf născută la Strasbourg pe la 1900 şi care traversează secolul XX.

I.B.: Despre ce e vorba în proiectul cu care ai cîştigat recent la concursul CNC?
A.S.: Va fi un film despre Radio Europa Liberă, despre influenţa sa în România şi despre confruntarea unui regim politic cu un post de radio. Va fi din nou o coproducţie, pentru că nu prea mai avem încotro: e necesar pentru a aduna un buget, dar şi pentru a avea vizibilitate.



Alte informaţii:

 1. Documentarul Marele jaf comunist de Alexandru Solomon va începe să ruleze în săli de cinema din capitală în 30 septembrie, după ce a obţinut premii la mai multe festivaluri şi a fost difuzat de posturi TV din străinătate. Potrivit distribuitorului Independenţa Film, reţeaua RomâniaFilm şi Uniunea Cineaştilor (care administrează cinema Studio) au refuzat să găzduiască premiera documentarului, pe motiv că n-ar aduce bani.

Marele jaf comunist este unul dintre puţinele documentare - străine şi româneşti - care ajung în sălile de cinema de la noi. "Este un experiment difuzarea lui la cinema", a recunoscut Alexandru Solomon. "Este un moment pe care-l aştept de mult timp să se întîmple în România. Filmul a fost difuzat la TV în opt ţări, dar aici a avut pînă acum doar cîteva proiecţii la festivaluri precum TIFF şi la Festivalul Filmului European. Interesul meu e să incit o dezbatere în România pentru că tema priveşte trecutul nostru. Iar faptul că filmul iese la un an şi jumătate după ce a fost făcut nu e grav, pentru că problematica e încă actuală", a adăugat scenaristul şi regizorul.

 2. Decreţeii - Născuţi la comandă... - un alt succes al documentarului românesc

Florin Iepan: "Oamenii care au văzut documentarul în afară habar nu aveau de lucrurile pe care le-au aflat din film, deşi au văzut multe documentare despre Ceauşescu. S-au simţit vinovaţi că au tolerat şi sponsorizat un regim politic pentru care omul nu era decît o cifră. Pe de altă parte, i-a şocat să descopere o Românie a anilor '60 şi '70 liberală, spumoasă şi chiar cosmopolită, pe care o vedeau pentru prima oară. Atunci şi-au dat seama că noi, românii, nu sîntem nişte creaturi de lagăr, ci nişte oameni ca şi ei, care au trecut printr-o încercare teribilă".

 3. O lume sufocată de minciuni şi manipulare

Alexandru Solomon reuşeşte să propună cîteva răspunsuri prin interviurile cu un anchetator-şef al Securităţii (şi totodată autor al scenariului Reconstituirii), cu vecini ai unora dintre inculpaţi, colegi de celulă, cameramanul Reconstituirii, angajaţi ai băncii şi ai penitenciarului Jilava etc. Întrepătrunderea acestor mărturii cu imagini de arhivă din filmul de la 1960 conturează o lume comunistă sufocată de minciuni şi manipulare. Totuşi, cercetînd un caz din trecut, Marele jaf comunist vorbeşte şi despre România de azi. Iar ceea ce spune nu-i deloc liniştitor, de vreme ce povestea este încă învăluită în mister.

Solomon evită inteligent încrîncenarea. Filmul lui e serios, dar nu sumbru. Iar acesta ar putea fi un argument ca el să fie văzut şi de tineri. "Sînt multe prejudecăţi de învins în privinţa documentarului în România şi a discursului anticomunist care i-a îndepărtat pe tineri pentru că a fost în ultimii 15 ani destul de greoi şi la fel de lemnos precum limbajul de dinainte", crede regizorul.

 4. După jaf, război

Marele jaf comunist a participat anul trecut la cel mai mare festival de documentare din lume, de la Amsterdam, şi a fost premiat la evenimente similare din Franţa (Festivalul de film istoric din Pessac), Spania (Documenta - Madrid), Ungaria (Media Wave Another Connection) şi România (Festivalul Internaţional Film Dok de la Sfîntul Gheorghe). De asemenea, el a fost difuzat la mai multe posturi de televiziune, printre care BBC, Arte şi France 2.

Tot o coproducţie europeană va fi şi următorul documentar al lui Alexandru Solomon, Război pe calea undelor, despre Radio Europa Liberă. El se va apropia de Marele jaf comunist prin temă: puterea mass-media. "E un lucru interesant să faci un film despre un mediu non-vizual", crede regizorul, care a cîştigat recent 450.000 lei (4,5 miliarde lei vechi) de la CNC pentru acest nou documentar.

 5. Cum să furi un sfert de milion de dolari în comunism

În 1959, o maşină a Băncii de Stat este jefuită de o sumă uriaşă: 1,6 milioane de lei (echivalentul a circa 250.000 de dolari la vremea respectivă). Un grup de bărbaţi înarmaţi şi o femeie fug cu banii. Miliţia se ocupă la început de caz, apoi el este preluat de Securitate. Cei şase "tîlhari" sînt prinşi în două luni şi constrînşi să filmeze un documentar ce reconstituie jaful secolului şi ancheta.

Reconstituirea devine o senzaţie în România care sărbătorea 15 ani de la preluarea puterii de comunişti. Deşi destinat doar cercului închis al organizaţiilor de partid, mulţi încercau să se strecoare să vadă filmul. Între timp, cei şase fuseseră judecaţi într-un simulacru de proces şi condamnaţi la moarte (bărbaţii) sau la muncă silnică (femeia). Surprinzătoare este identitatea celor acuzaţi. Toţi erau foşti nomenclaturişti, membri ai Partidului Comunist încă din ilegalitate. De asemenea, toţi erau evrei.

De ce ar fi atacat ei sistemul pentru care luptaseră? Întrebarea este cea care-l interesează în mod special pe Solomon. Ministerul de Interne a făcut Reconstituirea. Marele jaf comunist reconstituie... Reconstituirea, punînd faţă în faţă filmul de propagandă cu ipoteze mult mai plauzibile.

(Interviu preluat din Suplimentul de cultură, septembrie 2005)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer