Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Poveştile fetei nesăbuite

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Renoir pe divan


Rozana Mihalache

21.11.2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Complet goală, cu picioarele încrucişate şi cu braţul drept ascuns sub ceafă, femeia stă întinsă pe divan.
O lumânare pâlpâie în întuneric, desenându-i umbre pe piele, în timp ce ea se preface că nu ştie ce efect are asupra bărbatului care o priveşte din celălalt colţ al camerei.
Toarce şi se mişcă precum o pisică. O pisică foarte leneşă.

- Arăţi ca o pictură de Renoir.

Ea închide ochii şi oftează uşor. Norii se mişcă în funcţie de mişcările pleoapelor ei şi cerul se întunecă treptat.
El se plimbă din cameră în cameră, cu o pipă în colţul buzelor, citind dintr-un ziar.

- I-auzi, Moscova a luat-o razna. Se întâmplă tot felul de lucruri ciudate pe acolo.
- Îhm, răspunde ea plictisită.

Ceaiul din samovar răspândeşte un miros dulceag şi cald în apartament.

- Vrei ceai?
- Nu, vine replica ei promptă şi bosumflată.
- Nu ţi-e frig?

Ea se întinde şi mai mult pe divan şi începe să-şi treacă degetele lungi prin părul ondulat şi negru. Cască teatral.

- Nu, nu mi-e frig, dar dacă ţie îţi e, poţi să mi te alături oricând.

El se întoarce cu spatele şi dispare într-o altă încăpere.

Femeia scoate un ţipăt scurt de oftică şi câteva lacrimi încep să i se scurgă pe obraji. Atunci, un tunet pare că desparte cerul în două şi picături imense de ploaie bat în ferestre.
Bărbatul trece prin cadrul uşii.
Din senin, trupul ei este zguduit de un hohot de râs.

- Râzi ca o vrăjitoare nebună, de ce râzi?
- De noi, fireşte.
- Sigur nu vrei ceai?
- Nu, păstrează-l pentru mai târziu.
- Mă gândeam că poate te calmează.

Ea întinde braţele spre el.

- Hai vino, nu te mai juca.

El intră cu paşi mici şi nesiguri în salon. Lasă ziarul pe masă.

- Eşti o diavoliţă!
- Ai dreptate.
- Detest singurătatea.
- Minţi. Te deteşti pe tine pentru că mai degrabă preferi să suporţi singurătatea decât să o înfrunţi.
- Sărută-mă şi...
-...taci...

Se aude o bătaie în uşă. Bărbatul cu părul rar şi alb se ridică de pe divan şi merge să deschidă. Nimeni.
Se întoarce în salon. Vântul stinge lumânarea.

- Hai, bea nişte ceai cu mine.

Dar întunericul e prea ocupat să răspundă, iar ea a plecat de ceva vreme.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer