Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Poveştile fetei nesăbuite

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Amanţii din Sankt-Petersburg


Rozana Mihalache

19.12.2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
- Un buchet de flori pentru iubită, domnule?

Bătrâna îi taie calea şi îi zâmbeşte ştirb.
- Ăsta e ultimul, zice baba şi întinde spre el buchetul mic de violete. E tentat să-l refuze, îndepărtându-l cu braţul şi să meargă mai departe, dar îl acceptă, din nu-ştie-ce-motiv, scoţând din buzunar câteva monede.

Bătrâna zâmbeşte şi mai larg şi-şi pleacă creştetul. Scuipă banii şi îi face dispăruţi în sân.
- Noroc, domnule, să fie cu noroc!

G. îşi continuă drumul, cu paşi hotărâţi şi repezi. Îl depăşesc câteva trăsuri şi îl salută nişte cunoscuţi, clienţi de-ai săi de la bancă. Le răspunde ducând mâna la pălărie şi ascunzând la spate buchetul de violete.
Deşi e început de primăvară, e încă ger şi zăpada nu s-a topit pe străzile Sankt-Petersburgului.
Bărbatul coteşte pe o stradă lăturalnică şi se opreşte în faţa unui hotel micuţ. Se uită în dreapta şi-n stânga şi intră. Urcă grăbit scările, luând câte două trepte deodată.

Ajunge în dreptul unei uşi. Îşi aranjează haina şi îşi trece mâna dreaptă prin păr. Bate. După câteva secunde, uşa se deschide şi G. păşeşte în cameră.
De-abia apucă să-i ofere buchetul de violete că A. îi sare de îndată în braţe.
- Ai venit!

Se sărută lung şi aproape cu disperare.
- Ce faci, ce mai e nou, o întreabă el pe un ton stins, răpus parcă de sărutul lung.
- Aşteaptă, îţi spun îndată...

Dar izbucneşte în lacrimi. Tot trupul i se cutremură.
G. o strânge şi mai tare în braţe şi o îndrumă spre pat. Se aşează pe marginea patului, iar ea i se cuibăreşte la piept, ca un copil.
O mângâie pe spate şi îi vorbeşte asemeni unei fetiţe neliniştite.
- Şşştt... gata, gata. M-ai aşteptat mult?

A. dă din cap în semn că da.
- Îmi pare rău că n-am putut veni mai devreme. Mă ierţi?

A. repetă gestul.

El o apucă încet de bărbie şi o îndeamnă să ridice capul şi să-l privească.
Îşi scoate batista din buzunar şi îi şterge lacrimile.
O sărută fugar pe vârful nasului şi începe să se legene cu ea în braţe.
G. se zăreşte în oglinda de pe perete şi rămâne cu privirea fixată pe chipul său. O sărută pe tâmplă şi îi şopteşte.
- O să vezi, o să găsim noi o soluţie. Da?

Ea îşi suflă nasul şi se desprinde din îmbrăţişare. Merge la fereastră. Îşi strânge talia cu mâinile.
G. îşi toarnă ceai din samovarul de pe masa aflată în colţul camerei. Adaugă o linguriţă de dulceaţă şi se aşează pe scaunul de lângă masă. Îşi bea ceaiul în linişte.
A. rupe tăcerea, cu o voce tremurândă.
- Să te fereşti de oameni, să te ascunzi, căci altfel... altfel am fi priviţi ca nişte infractori.

Începe din nou să plângă.
G. merge spre ea şi o apucă de umeri.
- Încetează, iubito. Ai plâns puţin, dar gata, ajunge.
- Nu-mi imaginez ce scăpare am putea găsi.
- Cum, cum, cum... trebuie, o să vezi. O să ne sfătuim şi o să găsim o soluţie. Dar acum nu mai plânge.

O îmbrăţişează şi îşi rezeamă capul de umărul ei.
Sunt reflectaţi amândoi în oglindă, întorşi cu spatele.
- O să ne întoarcem la Ialta şi de acolo putem fugi oriunde. Doar noi doi. Undeva... undeva departe unde să nu ne cunoască nimeni.
- Să fugim de responsabilităţi, cum...
- Nu fugim de responsabilităţi, o să fugim în întâmpinarea vieţii noastre. O viaţă nouă. Şi o să avem o casă, cu grădină şi cu leagăn...o să vezi...

G. continuă să-i şuşotească la ureche planuri de viitor, în timp ce o conduce într-un dans fără muzică, iar noaptea se aşterne peste Sankt-Petersburg.

(Scurtă povestire inspirată de nuvela Doamna cu căţelul de A.P. Cehov)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer