Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Poveştile fetei nesăbuite

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

În fiecare dimineaţă la ora 5


Rozana Mihalache

16.01.2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Îmi spun că n-o iubesc. Zi de zi şi noapte de noapte înainte să adorm, îmi spun că n-o iubesc.
Nici iubitul şi nici dorul nu-şi mai au locul în lumea mea, care s-a mişcat cu vreo patru decenii şi ceva înaintea lumii ei.

Când râde, mi se pare că o face în ciuda mea, când mă mângâie, cred că mă amăgeşte şi mă ameţeşte cu iluzii, când mă sărută, mă otrăveşte, iar când îmi apucă mâna sau braţul, mă uit în sus înfricoşat, ca nu cumva să fim văzuţi, ca zeii să nu mă trăznească atunci, pe loc.

Atât de tânără, atât de vanitoasă, atât de plină de viaţă. Se înfurie uşor, pretinde că e geloasă, stinge ţigările la jumătate, bea din paharul meu şi ar mânca încontinuu ciocolată. Îşi linge degetele în ciuda mea şi îşi cântă singură ca să nu se plictisească.
"Ce cânţi?"
"Nimic."
"Oh, compui atunci?"
"Habar n-am."

Şi râde, de fapt nu, nu râde, chicoteşte, ca un copil, ca o nebună îngâmfată, ca o seducătoare ai cărei sâni îmi umplu atât de al dracului de perfect palmele.
O întreb de ce mă iubeşte.
"Din acelaşi motiv pentru care îmi place tortul de ciocolată. Îmi place şi atât. Te iubesc şi atât."

Nu ştiu voi, dar eu absurditate mai mare decât asta n-am auzit.
Mai are puţin şi-mi spune că mă înşală. Ah, şi de mi-ar spune-o! I-aş răspunde cu atâta indiferenţă cu care tratez un bec care s-a ars.
"Ei şi?", mă aud strigându-i.
Şi ea, pe un ton calm şi răguşit şi profund, mi-ar spune afurisita: "Ştii, se zice că femeile înşală din dragoste. Eu întotdeauna am avut propria mea interpretare. O femeie înşală bărbatul pe care îl iubeşte."

Şi atunci ar pica la picioarele mele, moale ca o cârpă şi ar plânge, iar eu aş părăsi-o fără un cuvânt, în timp ce în secret mi-aş dori să o pălmuiesc şi să o zgudui până dispare.
Să-i înroşesc faţa aia de sfântă ocrotitoare, de prefăcută, de blestemată, de... de ce totul în viaţa mea s-a petrecut prea târziu?

Nici măcar nu pot să dorm cu ea. Când mă întorc eu, mă simte şi se întoarce şi ea, când mi-e frig, se încolăceşte în jurul meu, când sforăi, o aud cum visează. Aşa că în fiecare dimineaţă la ora 5, mă ridic din pat şi merg să dorm în cealaltă cameră.

... şi zorii unei noi zile se ivesc printre draperiile de culoarea cafelei. O simt cum vine goală şi somnoroasă, mergând pe vârfuri şi strecurându-se lângă mine.
"Ce faci?", o întreb aproape cu furie.
"Nimic, nu mai pot să dorm."
Şi cumva reuşeşte să ajungă cu capul pe umărul meu. Desigur că adoarme imediat, iar eu o pot privi în sfârşit în voie, fără să-mi fie teamă că mă surprinde.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




2 comentarii

  • O schita exemplara
    Rusu Ioan, 18.01.2011, 17:33

    E o schita exemplara, scrisa intr-un stil simplu, curat, alert, lipsit de pretentii sforaitoare si mai ales sugestiv.
    Putem adauga realismul insotit totusi de o imaginatie la locul ei, bine temperata, benefica pentru cititorul onest.

    • RE: O schita exemplara
      Rozana M., 19.01.2011, 21:07

      Va multumesc foarte mult.

Spacer Spacer