Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Poveştile fetei nesăbuite

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Duminică spre marţi


Rozana Mihalache

20.02.2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
De ceva vreme nu pot să scriu. Mă gândesc la asta în metrou, pe stradă, când cumpăr vin din piaţă, când beau vinul, după ce beau vinul chiar.
Şi tot nu pot.
Mă simt ca oraşul ăsta pe care-l iubesc - prăfuită, dezorientată şi pe cale de a fi demolată. Mă prăbuşesc alţii şi stau dezgolită şi lipsită de apărare în braţele vântului.
 
Norii trec peste mine şi mă îngroapă cu umbra lor, sunetul ghioceilor care se zbat să iasă din pământ îmi provoacă o migrenă, iar vinul se oţeţeşte pe după frigider.
Astenie de primăvară. Asta să fie, blestemata! Dar unde-i primăvara?!
Ştiu că miroase a mov, dar movul tău nenorocit mă înspăimântă.
Te voi uita, ştiu că ştii, da...
 
...da, e târziu. Pendula bate la fix şi la şi jumate\'.
Priveşte-mă! Priveşte-mă! Priveşte-mă!
Dar tu te mişti încet, în cercuri, podelele-ţi scârţie sub picioare, iar poezia se risipeşte în aer.
În tălpile goale, te urmez peste tot şi încerc să nu mă pierd în explicaţii banale.
 
E iarăşi fix. Râdem împreună de o glumă mai veche pe care ne-o amintim în acelaşi timp, fără ca vreunul dintre noi să simtă nevoia să o rostească.
Aşa de târziu... Mă împiedic de-un prag.
Inima-ţi bate tare.
 
Nu uita de apa pentru ceai! A dat în clocot. Te rog, ia ibricul cu o mănuşă!Îmi răspunzi că "da" şi te întorci cu mănuşa în mâna cealaltă, în timp ce coada ibricului te frige. Îţi place să simţi.
Simte şi nu mi te pierde!
 
Priveşte-mă! Priveşte-mă! Priveşte-mă!
Şi urlă! Urlă, ca să simt şi eu.
 
Nu pot să scriu.
Aştept să vină marţi să am noroc şi poate o pisică neagră să-mi taie din nou calea.
Toarnă-mi ceai într-o ceaşcă, dragul meu. Şi acum stai pe canapea şi citeşte-mi nişte versuri de-ale tale. Nu-mi recita, ştii că nu-mi place.
 
Citeşte-mi până marţi, când pendula ta va bate doar de trei ori, prevestind ceasurile rele.
Nu râde şi umple distanţa dintre noi cu poezie. N-o prăbuşi. Nu mă prăbuşi.
Nu-mi place să fiu singură, aşa că mai prefă-te că exişti. Măcar pentru puţin.
Nu pot să scriu...
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




1 comentariu

  • Regrete tarzii
    Ioan Rusu, 23.02.2011, 20:03

    Imposibilitatea inscrierii pe orbita obisnuita si necesara, aceasta pare sa fie invatatura pe care ne-o sugereaza textul Duminica spre marti.
    O analiza psihologica din punctul de vedere a doua personaje, barbat si femeie, care aproape ca nu se mai regasesc in prag de primavara si intre zidurile unui oras pe care nu-l mai inteleg.
    O schita scrisa cu inima vibrand.

Spacer Spacer