Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Poveştile fetei nesăbuite

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Cimitirul vesel


Rozana Mihalache

17.04.2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Mormintele sunt înghesuite unele într-altele, distanţa dintre gărduleţele care le împrejmuiesc nedepăşind 30 de centimetri.
Două femei păşesc pe poarta cimitirului în prag de seară. Un soare veştejit şi trist de aprilie le însoţeşte, în timp ce vântul îşi face loc printre firele de sălcii galbene care străjuiesc intrarea.
Una dintre ele e îmbrăcată complet în negru şi ţine în mână o pungă transparentă prin care se văd câteva flori, lumânări şi tămâie. Cealaltă, mai tânără, poartă un pulover gri închis, o eşarfă neagră împodobită cu trandafiri mai deschişi la culoare, blugi şi bocanci. Bretonul îi acoperă ochii şi merge adusă puţin de spate.
O femeie trecută de 60 de ani, înveşmântată şi ea în negru, le strigă pe cele două vizitatoare târzii. O îmbrăţişează pe cea tânără.
"Ce faci, iubita mea, ai venit la mami?"
 
Fata îi răspunde la îmbrăţişare şi dă din cap afirmativ.
"Când era mică venea tot timpul la maică-sa la lucru. Avea nişte botoşei cât palma în picioare şi nu se dădea jos din braţele mele."
 
Cealaltă femeie, care se dovedeşte a fi mătuşa tinerei, bolboroseşte ceva sictirită.
Toate trei merg spre o cruce din lemn înfiptă într-un mormânt recent săpat.
16 mai 1963 - 05 martie 2011.
Sub cruce sunt câteva pahare cu flori aduse de nu-se-ştie-cine şi două locuri de pus lumânări. Pe pământ sunt plantate câteva narcise şi lalelele galbene.
Femeia mai în vârstă vorbeşte încontinuu. Tânăra se aşează pe vine în faţa crucii. Mătuşa aprinde lumânări.
Femeia mai în vârstă îşi aprinde o ţigară şi se pregăteşte să plece. Tânăra izbucneşte în râs. Mătuşa, fumătoare la rându-i, se uită dezaprobator la vizitatoarea nepoftită. Când rămân numai ele două, tânăra face de trei ori ocol mormântului cu tămâia aprinsă. La sfârşit, se închină în faţa crucii.
"Ea nu mai e aici", zice după o tăcere lungă.
"Eu nu o simt aici".
 
Mătuşa oftează, se ridică, sărută crucea şi pleacă. Tânăra o urmează fără să se uite în urmă. Mai trec pe la câteva morminte. Cunoştinţe, rude, prieteni, sunt toţi amintiţi cu flacăra unei lumânări.
"Nu credeam că mama o să mă aducă pentru prima dată la mormântul bunicului".
Mătuşa tace. Poate că ar fi vrut să o acuze că n-a venit mai devreme.
De pe piatra funerară, bunicul şi bunica, zâmbesc larg dintr-o fotografie făcută la o zi de naştere a unuia dintre nepoţi. Bunica ia până şi moartea în râs. Sau o lua. Înainte. Acum plânge tot timpul.
 
Ies de pe aleea cu rude - una dintre aleile cu rude - şi ajung pe cea principală, în mijlocul cimitirului. Tânăra se opreşte în loc şi se uită în jur. Zâmbeşte. Peste tot sunt flori naturale sau artificiale agăţate de cruci sau plantate direct în pământ.
Unii morţi sunt mai norocoşi decât alţii, pe pământul cărora cresc ierburi sălbatice şi ştevie. Ei n-au avut familii care să vină conştiincioase cu o zi înainte de Florii să sape pământul şi să planteze flori. Cimitirul e plin de vii şi de morţi, iar seara se aşterne plictisită peste toţi.
"Mergem? Că eu aici n-am găsit-o."
"Mergem", răspunde mătuşa.
 
Şi ies amândouă ţinându-se de braţ din cimitirul vesel.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer