08.11.2011
Prima variantă a acestui proiect s-a derulat, dacă îmi amintesc corect, undeva în 2001-2002, cu Horia Dinulescu, Florin Barbu şi Anca Popescu. Cei trei studenţi pe atunci au venit la mine şi m-au rugat să îi dopez puţin, pentru că ritmul şi explicaţiile de la proiectare li se păreau deşirate, ca să folosesc un eufemism.

Întâi îmi amintesc că am făcut un exerciţiu de aducere la zi a "circului foamei" din Rahova, pe atunci încă ruină neterminată (acum e mall). Ideea era să convertim ruina într-o comunitate locuită cu un spaţiu public şi un lăcaş de cult sub cupola centrală. Nu ştiu dacă ei mai au acel proiect. Îl propusesem pentru că un alt student al meu făcuse un studiu extrem de interesant pe aşa numita Casă Radio, pe care o privea ca teren pliat de dezvoltare imobiliară, ca pe o megastructură în care înşuruba casele demolate pentru a construi măgăoaia. Era un proiect polemic şi politic. Din nefericire, comisia de prediplomă i-a respins proiectul, ca fiind prea radical şi neserios: dacă vom găsi vreodată banii spre a termina, totuşi, edificiul stalino-ceauşist? Se înţelege că faptul, dovedit de student, că exista deja un studiu făcut de Hilton pentru un proiect de conversie a ruinei neterminate nu i-a mişcat. Ne aflam în proto-istoria bulei imobiliare. Între timp, s-a şi spart bula şi, desigur, ruina a rămas într-o stare MULT mai proastă decât la început deoarece varii comisii de primărie, cu demnitate jignită, au impus condiţii maximaliste parteneriatului public / privat ce se înfiripase. Tot ce nu au cerut vreodată de la autorităţile statului şi / sau de la ei înşişi, au cerut acestui proiect. Nu e de mirare că investitorul privat şi-a strâns puşculiţa râvnită şi a plecat în locuri mai binevoitoare cu investitorii...

Cert este că, imediat înainte sau după experienţa (nefericită) a câştigării concursului pentru Catedrala Patriarhală Ortodoxă Sf. Apostol Andrei şi Înălţarea Domnului, din 2002, unde toţi trei mi-au fost alături, am trecut la acest experiment pornind de la un desen al lui Marcel Iancu, publicat în Contimporanul în 1924. Masivul studiu, catalog al expoziţiei eponime, publicat de Simetria, îl conţine, dar nu îl explică. Este el urmat de vreun text care să ne spună ceva mai mult? Există studii care să fi investigat recurenţa acestui alfabet în opera artistului? Era alfabetul extras din opere anterioare, formalizând, adică, un limbaj idiomatic auto-identificat? Sau, dimpotrivă, artistul îşi propunea să îl utilizeze într-o serie de lucrări posterioare publicării? Nu şti(a)m.


Foarte bine, ne-am spus, dacă este un alfabet, să scriem câteva cuvinte simple cu aceste litere şi, apoi, să le atribuim sens într-o limbă pe care o cunoaştem, cea a arhitecturii. Rezultatele mi se par a fi interesante vizual şi dovedesc, într-o primă instanţă, că Alfabetul formal al lui Marcel Iancu poate fi folosit drept reprezentare a unui limbaj arhitectural modern din punct de vedere estetic: simplu, eficient, consistent vizual. Sau este astfel proiecţia noastră a posteriori care generează aceste imagini? Aveam să aflăm ulterior, din următoarele iteraţii ale alfabetului, căruia trebuia să îi găsim o sintaxă adecvată. Urma să căutăm - şi sper că am găsit - o metodă de proiectare algoritmică, de natură să işte procese de morfogeneză autonome de fiecare dată.

Era aceasta prima variantă a acestui proiect al nostru şi ea este, metodologic, şi cea mai simplă. Ei au privit fiecare literă în sine şi i-au atribuit apoi diferite valori. Una li s-a părut a fi planul unei clădiri, sau a unui obiect de mobilier urban. Au completat imaginea a cărei umbră li se părea a fi desenul lui Janco, descompus pe figuri individuale, numite de noi litere. Dar figurilor individuale le-am acordat valori, scară şi material în chip aleatoriu. Expoziţia care a rezultat din această joacă de proiectare s-a numit Marcel Janco Reloaded şi a fost itinerată de către ICR la New York.


0 comentarii

Publicitate

Sus