Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Generaţia Polirom

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Dan Lungu - Viaţa pe uliţa bîrfelor


Editura Polirom

13.05.2004
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Vecinii de la "Tractorul şifonat"

Nu poţi să nu te gîndeşti, atunci cînd intri pe strada Salcîmilor a lui Dan Lungu, la blocul lui Petru Cimpoieşu din Simion Liftnicul. Aproape acelaşi stil de literatură a măruntului, a intrigilor între vecini, a bîrfelor benigne, a micilor curiozităţi, a unei umanităţi care n-a făcut nimic excepţional în viaţă, a individului statistic, cum s-ar spune. Acest individ nu e privit nici cu dispreţ, dar nici din interior, ca la Cosmin Manolache. E un individ privit cu o reală simpatie, cu umor şi cu simplitate, pentru pitorescul lui şi poate pentru semnificaţia lui la nivel macro.

Strada Salcîmilor e România însăşi, iar sociologul Dan Lungu probabil că ştie foarte bine acest lucru. Pentru că pe strada Salcîmilor îi găsim pe toţi. De la colonelul cu casa cea mai arătoasă, cu tablă strălucitoare şi coarne de cerb la intrare, acolo unde nu intră oricine, la Mitu, care a fost primit în tinereţe de Ceauşescu în audienţă şi acum povesteşte întîmplarea la un pahar, de la Traian Geambaşu, fost contabil-şef la Primărie, la Hleanda, nebuna care aruncă blesteme, de la Vera Socoliuc, care se pregăteşte cu grijă să bolească, la Aurora Spătaru, "vecina lor, o curiozitate a naturii, care împletea şi cu ochii închişi, şi cu mîinile la spate, în orice poziţie, ca la circ", sau la Relu Covalciuc, care are vise premonitorii, a prevestit cutremurul din '77 şi-şi iubeşte găinuşele aproape ca personajul lui Macedonski... Locuitorii străzii Salcîmilor nu trec însă doar prin întîmplări hazlii, ci şi prin tragedii, aşa cum e la un moment dat iminenţa demolărilor. Din personaje comice, particularizate clasicist, devin atunci mase înnebunite de spaimă, care-şi lasă casele în paragină şi aud cu groază cum cei care au fost deja mutaţi în "condiţiile civilizate" de la bloc n-o mai duc mai mult de un an, se ofilesc şi se usucă de inimă rea, cu gîndul la merii şi perii, la grădiniţa cu flori şi la găinuşele botezate cu nume de om. Dar e o spaimă care trece, vine Revoluţia şi strada rămîne aşa cum o ştim.

Ca în orice comunitate de acest fel, toate se învîrt în jurul cîrciumii "Tractorul şifonat" a lui Ticu Zidaru, acolo unde "toţi clienţii se cunoşteau între ei şi se simţeau efectiv ca acasă. Ei, clienţii, adică vecinii, intrau în şopron şi în grădină fără restricţii, aveau acces la bucătărie să-şi facă o cafea dacă veneau cu ea măcinată de acasă sau puteau lua o linguriţă de zahăr dacă veniseră cu cafeluţa gata preparată şi era amară". Pentru că nu cîştigul e totul, ci fericirea de-a te şti înconjurat de oameni veseli şi puşi pe tăifăsuială, aşa, ca-ntre buni vecini.

Pe strada Salcîmilor, a fi băgat în seamă, a se vorbi despre tine înseamnă supremul succes. Îl au pe rînd d-na Milica, cea care îi vede casa colonelului pe dinăuntru, bucureşteanca Vera, care-şi prinde nasul cu un cîrlig de rufe ca să nu simtă mirosul de găinaţ, domnul Covalciuc, cel căruia i s-a umplut grădina cu milioane de rîme. Iar cînd acest succes păleşte, tristeţea ratării se arată. În acest sens, finalul cărţii este unul dintre cele mai remarcabile în ordine literară şi, poate, filosofică: "Abia în acel moment domnul Covalciuc realiză că, indiferent dacă se afla sau nu pe stradă cauza reală a retragerii rîmelor, nu va mai vorbi nimeni de întîmplarea din grădina sa. Dădu ce mai rămăsese din rom peste cap. Cald, decolorat şi fără aromă, îi păru că are gust de pişat".

(Costi Rogozanu şi Luminiţa Marcu)


****


"Nu cred că sînt salvatorul literaturii române"

Chestionat cu privire la cărţile care i-au marcat copilăria, Dan Lungu ezită înainte de a răspunde: biblioteca părinţilor săi, povesteşte, a fost destul de săracă, aşa că în topul preferinţelor sale nu se află clasicii literaturii, ci un simplu manual de limba şi literatura română pentru clasa a doua, aparţinînd surorii sale mai mari. "Şi acum îl am în bibliotecă", mărturiseşte, ca un amănunt care, împreună cu altele, îl definesc. A crescut iepuri cînd era mic, cîntă fals, face parte din "Club 8", îi place Ada Milea, are mulţi prieteni, nu crede că veşnicia s-a născut la sat, nu e microbist, rîde cu mare plăcere, tatăl lui nu a fost securist, pe vremuri juca go, pune greu note mari, dar o face cu mare bucurie, citeşte prietenilor fragmente din cărţile care îi plac, a făcut atletism, îl cam enervează pantofii cu şiret, e îndrăgostit de ceaiul de gălbenele - sînt doar cîteva lucruri mărunte care, găsindu-şi contextul potrivit, ne arată un om cît se poate de normal.

Ce ar spune Titu Maiorescu despre...

Îi place joaca postmodernă ca exerciţiu provocator, de aceea îşi poate imagina că într-o democraţie temporală cartea lui ar fi recenzată de Titu Maiorescu şi George Călinescu. "Într-un fel, e frustrant că despre scriitorii clasici poate scrie orice tînăr critic, în timp ce criticii clasici nu prea scriu despre tinerii scriitori. E un exerciţiu destul de provocator să te întrebi cum ar coabita scriitori şi critici din epoci diferite, să-ţi imaginezi cum s-ar percepe şi s-ar comenta reciproc. Ce-ar spune Titu Maiorescu despre George Călinescu sau Nicolae Manolescu ? Dar despre Marin Preda sau Mircea Nedelciu ? Dar despre cei şapte prozatori lansaţi de Polirom ? Frisonant", încheie Dan Lungu, nu înainte de a spune că şi-ar dori ca despre volumul său să scrie în special criticii din generaţia sa, cu care rezonează.

Dan Lungu s-a născut la Botoşani în 1969 şi este, în prezent, lector doctor la Catedra de Sociologie din cadrul Universităţii "Al.I. Cuza" din Iaşi, unde predă cursurile "Metode calitative în sociologie" şi "Sociologia artei şi a literaturii", şi nu-i plac "tinerii scriitori" de cincizeci de ani, atît de frecventaţi în perioada comunistă. "Mi se par la fel de caraghioşi ca femeile cu barbă."

Visul său n-a fost, de la bun început, să se facă scriitor, ci mai degrabă bancher, o meserie nu numai inexistentă în epocă, ci şi reacţionară. "Apoi am vrut să mă fac cowboy şi, în consecinţă, călăream cu sîrg cerdacul bunicilor, împuşcînd din pistoale de plastic pe care le ţineam la brîu în teci de vinilin. Cred că am vrut să mă fac multe, dar de meseria de sociolog nici nu auzisem. Cum întîlneam un om simpatic sau vedeam un film cu un personaj ce-mi pica cu tronc, cum le împrumutam temporar meseria pentru proiectele mele de viitor. Dintre toate, scriitorul m-a ţinut cel mai mult. Deocamdată."

"Voi scrie cît timp voi avea motivaţia să o fac"

Pentru un sociolog de formaţie academică, dar care nu-şi mai aminteşte ce înseamnă să ai timp liber, internetul nu-i nici mai mult şi nici mai puţin decît cel care-l mînuieşte şi, din această cauză, crede că ar fi greu ca dintr-un tip genial să facă un prostovan sadea şi dintr-un tîmpiţel un Stephen Hawking. Este o unealtă care stimulează imaginaţia, te ajută să te documentezi şi îţi sugerează întrebări interesante despre transformarea relaţiilor interumane în epoca pe care o trăim.

În tot cazul, deşi afirmă că "nu cred că sînt salvatorul literaturii române şi poporul nu aşteaptă de la mine o capodoperă pentru manualele şcolare", pe Dan Lungu nimic nu l-ar convinge să renunţe la scris. "Voi scrie cît timp voi avea motivaţia să o fac. Nu ştiu dacă aş fi în stare de orice sacrificiu pentru a-mi continua cariera de scriitor. Deocamdată sînt foarte motivat în ceea ce fac, dar niciodată nu putem fi siguri de ceea ce urmează. Poate voi considera mult mai atractiv comerţul ilegal cu arme, cine ştie ?"

Stilul meu e...

"Spun şi eu ce au zis alţii: vioi, sec, mişto, sprinten, crud, simpatic, scîrbos, sprinţar, ca un foc de artificii, sadic, de cacao, beton ş.a."

O lume în tunel

"O stradă şi oamenii ei, acesta e universul din Raiul găinilor. O stradă cu nume plat botanic, a Salcîmilor, susceptibil totuşi de irizări lirice în registrul dulcegăriilor şi al duioşiei patriarhale. Sau de ironii, prin folosirea în răspăr a aceluiaşi registru. O stradă, apoi, de margine, delimitată la un capăt de o rîpă şi la celălalt de un oraş doar presimţit, mai degrabă abstract, Oraşul. În rîpă se aruncă gunoaiele, începe un alt tărîm, îl explorează doar copiii, atraşi de stranii fosforescenţe, acolo e ghena. Sau Gheena ?! Dincolo, în partea cealaltă, se află, dar la distanţă şi străin, oraşul. Indiferent, de nu şi ostil, fiindcă de-acolo vin sau pot veni ordine misterioase şi ameninţătoare. Strada Salcîmilor nu este însă un capăt de lume, este o lume ea însăşi, dar una intermediară, o zonă-tampon. Un fel de purgatoriu precar, eternizat în supravieţuire.

Dan Lungu reia, asta se vede şi se înţelege de la primele pagini ale romanului său, două teme foarte productive în proza românească a secolului XX, a periferiei şi a locului unde nu se întîmplă nimic. Le reia însă dintr-o perspectivă estetic inedită şi nu mai puţin curajoasă. Îndrăzneala în literatură fiind un pseudonim al asumării şi înfruntării dificultăţilor, e de remarcat mai întîi extraordinarul efort al scriitorului de a evita capcanele şi trapele soluţiilor facile. Astăzi atît literatura mahalalei, cît şi aceea a provinciei ca loc unde se moare se pretează aproape de la sine deriziunii şi caricaturii, luarea în derîdere a celor două teme prin răsucirea în sens comic sau mai curînd, în acord cu spiritul timpului, în grotesc a clişeelor şi motivelor acestora putea duce la un rezultat cel puţin onorabil, un roman ludic şi săltăreţ, de citit cu plăcere între două gări sau într-o sală de aşteptare.

(...) Dan Lungu construieşte în Raiul găinilor o metaforă epică în totul comparabilă cu aceea cinematografică propusă de Emir Kusturica în memorabila viziune a subteranei din Underground. Datele sînt însă altele, iar scriitorul român mizează pe o austeritate glacială acolo unde regizorul ex-iugoslav recurgea la pirotehniile plasticităţii baroce. (...) Raiul găinilor, cu dezolanta, sordida şi atrocea lui lume captivă în tunelul fără sfîrşit al tranziţiei, marchează un moment în proza românească de astăzi şi deopotrivă în evoluţia autorului însuşi, care trece de la exerciţiile de provocare din cărţile lui de pînă acum la o viziune a cărei violenţă satirică e dublată de o nesfîrşită compasiune." (Mircea Iorgulescu)


Dan Lungu

- S-a născut la Botoşani în 1969 şi este, în prezent, lector doctor la Catedra de Sociologie din cadrul Universităţii "Al.I. Cuza" din Iaşi.
- Între 1998 şi 1999: coordonează pagina "Monitorul Arte" din Monitorul de Iaşi, unde iniţiază şi găzduieşte discuţii aprinse: "Re-formele fără fond", "Moldova - identităţi culturale", "Alternative culturale" ş.a. Iniţiază, în 1996, constituirea grupului literar "Club 8", iar între 2001 şi 2002 a fost redactor-şef al revistei de cultură Timpul (Iaşi).
- Volume publicate: Muchii (versuri), Editura Junimea, Iaşi, 1996, Cheta la flegmă (proză scurtă), Editura OuTopos, Iaşi, 1999, Construcţia identităţii într-o societate totalitară. O cercetare sociologică asupra scriitorilor, Editura Junimea, Iaşi, 2003, Proză cu amănuntul (proză scurtă), Editura Cronica, Iaşi, 2003, Nuntă la parter (teatru), Editura Versus, Iaşi, 2003 şi Cartografii în tranziţie. Eseuri de sociologia artei şi literaturii, Editura LiterNet.ro, Bucureşti, 2003 (e-book).
- Este prezent în antologiile: CLUB 8: poetry, Editura T, Iaşi, 2001 (trad. de A.J. Sorkin şi Radu Andriescu) ; oZone Friendly. Iaşi. Reconfigurări literare. O antologie (coordonată de O. Nimigean), Editura T, Iaşi, 2002 ; Antologie de proză scurtă (vol. I), Editura LiterNet.ro, Bucureşti, 2002 (e-book) ; EroTica, Editura Observator, Constanţa, 2002 ; Hat jemand etwas gefragt ? Lyrikanthologie CLUB 8 - jassy, rümanien (coordonatori nimigean/astner), Editura Versus, Iaşi, 2003.
- Publică poezie, proză, eseu şi teatru în majoritatea revistelor importante din România ; în străinătate, în Virages (Canada) şi Wienzeile (Austria). Publică în revistele electronice Ecrits...vains, Griselda, Norii, Respiro, Tiuk!. Piesele sale, Cu cuţitul la os şi Nuntă la parter, s-au jucat la Green Hours, Teatrul Luni, în regia lui Bogdan Tudor, 2002, respectiv Teatrul Odeon, în regia lui Peter Kerek, 2003.
- Dan Lungu a fost recompensat pînă acum cu Premiul Societăţii Junimea pentru activitatea literară pe 1993, Premiul Editurii Nemira pentru proză scurtă (1997), Premiul U.S.R., filiala Dobrogea, pentru debut în proză (1999), Premiul I la concursul de poezie "Rue des poetes", Lille, Franţa (2003), şi Premiul pentru promovarea originalităţii al Goethe Zentrum, Iaşi, în calitate de reprezentant al "Club-ului 8" (2001).


(Din catalogul Votaţi literatura tînără - Editura Polirom)


PS:
  Citiţi un fragment din Raiul găinilor. Fals roman de zvonuri şi mistere.
  Citiţi o cronică a volumului lui Dan Lungu.
  Votaţi literatura tînără şi pe Dan Lungu pe situl Polirom şi cîştigaţi un pachet de cărţi.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer