Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Miscellanea

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Afaceri cu final neprevăzut


Comstantin Năstase

07.05.2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
La lumina unui reşou, improvizat dintr-o cărămidă albă, tip BCA, şi două sârme de nichelină în formă de arc, negocierile privind afacerea secolului erau în toi.
- Vinul roşu de Vrancea este excelent! Gândeşte-te numai la ce porcării beau prin cârciumi papagalii ăştia de greci.

Costache îşi însoţi cuvintele cu o grimasă edificatoare. Figura i se schimonosi la comandă şi căpătă o paloare de parcă tocmai înghiţise o combinaţie de albastru de metil şi verde de Paris. Dacă cineva s-ar fi îndoit vreodată de faptul că vinurile româneşti din restaurantele comuniste sunt proaste, ar fi trebuit să-l vadă pe Costache în acel moment. S-ar fi convins cu siguranţă că lucrurile stau cu totul pe dos.
- Da' în shop cum stă treaba?, îndrăzni Moldoveanu.
- În shop se găsesc vinuri bune dar grecii nu se-apropie de ele că-s pe dolari şi dolarul e 16 lei. Un vin de-acolo e cam 10 dolari. Eşti student la matematică, fă un calcul şi vezi.

Moldoveanu era într-adevăr student la matematică în anul al II-lea. Venise din Focşani să urmeze tradiţia familiei, ambii părinţi predând, la liceu, aceeaşi materie.
- Băi, la noi în familie toată lumea vorbeşte în limba matematică, înţelegi? Mama, când îl ceartă pe tata că n-a cumpărat ce trebuie de la piaţă ştii ce-i spune? Măi omule, nu trebuia decât să-ţi imaginezi o paralelă pe un plan înclinat între ultima tarabă din colţul pieţei şi unghiul pe care aceasta îl face cu hala de carne. Acolo e caşcarabeta cu ouă de raţă. Tata, ce crezi că-i răspunde? Dragă, în plan trigonometric ai dreptate. Auzi tu? În plan trigonometric ai dreptate...
- Păi am putea măcar să încercăm, nu? reluă discuţia Moldoveanu. Vinul nostru e bun, asta am stabilit deja, dar ca să-l vindem la greci ne mai trebuie sticle, dopuri, etichete. Şi apoi, pe astea din urmă cum dracu' le lipim? Şi mai ales, cum băgăm dopurile?

Figura studentului la matematică se relaxă brusc. În privirea lui se instalase ironia fină, întâlnită doar la spiritele alese, capabile să ofere cu uşurinţă replici acide pe bandă rulantă.
- Dom'le, dacă ţi-aş spune că ai un creier atrofiat sunt convins că ai crede că-ţi fac un compliment. Nu vezi că legătura ta cu lumea reală e la Dolhasca?. Şi-apoi cum se poate mă să studiezi filosofie şi să te cheme Costache? Trebuie neapărat să-ţi schimbi numele în ceva mai adaptat. Poate Costachevici ar suna mai bine. Toţi marii filosofi de care am cunoştinţă au fost evrei.

Costache luase examenul de intrare la facultatea de filosofie din a treia încercare. Aşa se făcea că la cei 25 de ani ai lui era încă student în anul al II-lea, fără să fi repetat vreodată clasa. Era un caz special în felul lui fiind singurul student din toată facultatea care anterior admiterii nu făcuse armata cu termen redus şi, în plus, lucrase ca strungar în trei schimburi la o fabrică de rulmenţi. Prima dată căzuse la 16 sutimi sub ultimul admis pe listă, lucru care-l întristase dar îl şi ambiţionase. Învăţa noaptea cu capul în dulapul atelierului unde lucra, lăsând strungul automat să facă carcase de rulmenţi de capul lui. Dimineaţă, jumătate din producţie era rebut dar Costache pleca acasă cu încă o lecţie învăţată. Colegii lui, copii de profesori în marea lor majoritate, păreau să aibă un oarecare avans intelectual şi cultural. Cu toată moştenirea grea, fostul strungar se descurca însă onorabil la cursuri, aparent fără eforturi deosebite.

Afacerea pusă la cale de cei doi studenţi avea la bază principiile economiei de piaţă, deşi conceptul le era mai degrabă necunoscut eroilor noştri, în anul de graţie 1989. Vinul românesc de Vrancea, procurat vrac de Moldoveanu din zona Focşanilor, urma să fie îmbuteliat şi promovat la export în căminele ocupate de studenţii greci de la facultatea de educaţie fizică şi sport. Cererea era consistentă. Grecii se îmbătau în fiecare seară cu ce găseau prin magazine sau cârciumi după care urlau unul la altul ca descreieraţii - malaka, malaka, malaka. Ce dracu însemna malaka asta nu se prea ştia dar după felul în care gesticulau cu mâna făcută căuş înainte şi înapoi era clar un termen de mare prospeţime intelectuală. Condiţiile de piaţă fiind îndeplinite, businessul întâmpina totuşi o problemă majoră legată de transformarea cantităţii într-o nouă calitate. Beţivi notorii, grecii preferau sticlele cu etichete care să ateste originea controlată, soiul şi anul de producţie. Un avantaj competitiv major îl reprezentau specificaţiile în limbi străine de pe sticle, adică dovada supremă a faptului că vinul era produs pentru export sau, după caz, era importat. În ambele cazuri, era bun de băut.

În privinţa viselor de îmbogăţire, după ce aveau să dea lovitura vieţii lor, gusturile celor doi studenţi erau total diferite. Costache, aspirant la titlul de profesor de filosofie, ar fi vrut să-şi investească profitul obţinut în achiziţia unei mansarde. În noua casă, pereţii urmau să fie tapetaţi cu cărţi rare de filosofie în timp ce lumina soarelui musai trebuia să pătrundă difuz, pentru a nu-l deranja pe creatorul unei noi gnoze menite să schimbe soarta umanităţii. Şi pentru ca totul să fie perfect, locatarul se visa la rândul lui în ton cu atmosfera locului, adică un pic slăbit ca să nu spunem un pic bolnav.
- Orice filozof care se respectă trebuie să arate palid şi suferind, eventual de o boală de plămâni sau măcar de ceva probleme la articulaţii. E de bon ton chestia asta. Nu poţi trăi într-o mansardă, printre cărţi rare, fără să fii în ton cu locul, mă înţelegi?. Cine a mai văzut filozof gras şi sănătos?, adaugă el.

De cealaltă parte, deşi mai pragmatic, Moldoveanu n-avea o idee clară în legătură cu banii ce urmau, aproape garantat, dată fiind genialitatea ideii de business, să-i intre în buzunare. Se gândea să mai repete un an de facultate pe socoteala lui dar, cum să explice asta acasă? În plan trigonometric, era aproape imposibil să-i convingă pe profesorii de matematică de faptul că viaţa de student trebuie trăită pe îndelete, fără grabă. Pe de altă parte, era zgârcit iar zgârcenia lui devenise proverbială printre colegi. Se spunea de pildă, că atunci, când primea portocale de acasă, lucru rar în acele vremuri, le arăta celorlalţi colegi de cameră de la o distanţă rezonabilă iar gestul de supremă prietenie faţă de ei era: Vrei să le miroşi un pic? Atât şi nimic mai mult.

Planul era gata. De la Vinalcool-ul din Focşani, acolo unde Moldoveanu avea relaţii, urmau să fie procurate sticle, dopuri şi etichete folosite la export. Toate acestea în cantităţi mici la început, pentru a testa potenţialul pieţei. Din aceeaşi sursă provenea şi vinul, un merlot rubiniu, învechit timp de doi ani în butoaie de stejar şi folosit în zona folclorică Vrancea numai ca monedă de schimb pentru diverse combinaţii.
- Ca să-ţi faci o idee cum merge piaţa, la doctor ajung 10 litri şi un cartuş de Kent. Dacă operaţia e grea, mai pui 5 litri şi adaugi şi nişte bani de acasă. Pentru admiterea la facultate e treabă grea, că matematica nu e pentru oricine. Asta şi carnea de porc sunt cel mai greu de digerat, întreabă-l pe tata dacă nu crezi, spuse Moldoveanu.

În săptămâna următoare, o primă tranşă de produse premium destinate exportului local îşi făcu simţită prezenţa în camera de cămin de la etajul 3, acolo unde se afla head-office-ul viitoarei afaceri de succes. Un bidon de 20 de litri de vin, zece sticle goale de trei sferturi, curate ca lacrima, nenumărate etichete inscripţionate în nemţeşte cu litere mari - "Rumanischen Wein" şi o duzină de dopuri mari de plută, de culoare crem-gălbui îşi aşteptau dreptul la glorie, frumos aşezate pe etajera plină de obicei cu cărţi de filosofie. Spectacolul îmbutelierii putea să înceapă iar tonul la şlagăr îl dădu Moldoveanu.
- Uite cum trebuie făcut. Apucăm sticla cu mâna stângă în timp ce cu dreapta imprimăm pensulei o mişcare de rotaţie în găleata cu clei. Acum atenţie, privirea la mine. Eticheta trebuie lipită respectând standardele internaţionale de calitate. Asta înseamnă trei dungi subţiri, verticale, nu două şi nici patru. Se aude şi în fund, la domnul?

Costache zâmbi.
- Şi dacă imprimăm pensulei o mişcare de revoluţie în loc de una de rotaţie, ce se-ntâmplă?
- În afară de faptul că o să te murdăreşti de clei până la coaie n-o să se întâmple nimic notabil îi răspunse iritat Moldoveanu. Vei rămâne înţepenit şi te vei transforma într-o statuie ce va fi expusă în clădirea Rectoratului. Cum crezi că ar suna "Statuia filozofului ascetic Costachevici cu coaiele pline de clei pentru etichete"?

Ca orice filosof în devenire, Costache era lipsit complet de abilităţi practice, astfel că întrebarea privind mişcarea de revoluţie a pensulei nu avea darul să surprindă. În adolescenţă obişnuia să trimită scrisori către prieteni cu menţiunea propriei adrese la rubrica "Destinatar" respectiv a adresei amicului la rubrica "Expeditor". Scrisorile se întorceau invariabil în cutia poştală a lui Costache, fără să fi fost citite de cineva iar eroul nostru era foarte surprins că astfel de lucruri i se puteau întâmpla numai lui. Dădea vina pe funcţionarii poştali care încurcă borcanele, ba chiar într-o zi îi făcuse unuia şi o reclamaţie. În mintea lui lucrurile erau cât se poate de simple. Din moment ce el, Costache, alegea destinaţia epistolei, nu înseamnă că tot el avea şi calitatea de destinatar al acesteia?. Viceversa, expeditorul nu putea fi decât persoana căreia îi era expediată scrisoarea, căci altfel ce sens ar fi avut să se numească aşa?.

Moldoveanu reuşi cu destulă uşurinţă să lipească etichetele pe mijlocul sticlei de vin dar o problemă serioasă veni să umbrească şansele de reuşită ale celor doi manageri de proiect. Dopurile de plută erau mai mari decât gâtul sticlei şi în ciuda eforturilor conjugate, niciunul nu reuşi să finalizeze operaţia de îmbuteliere. Lucru bizar. Era nevoie de un aport de know-how pentru a depăşi obstacolul şi Moldoveanu recunoscu pentru prima dată că este depăşit de situaţie. Costache încercă să-i vina în ajutor.
- Băi, dacă le cioplim un pic cu cuţitul de jur împrejur, sigur intră în sticlă, îndrăzni filozoful.
- Sigur, îi răspunse Moldoveanu, cu sarcasmul obişnuit. Întrebarea e cum s-o facem, printr-o mişcare de revoluţie sau printr-una de rotaţie? Ce-ai zice s-o facem în plan trigonometric?

După două zile de pauză şi o matură chibzuinţă, Moldoveanu ajunse la concluzia că dopurile de plută trebuie înlocuite cu unele de plastic, acestea din urmă având avantajul că nu-şi modifică forma şi pot fi introduse uşor în sticlă. Ar fi fost însă o inovaţie riscantă pentru că niciun vin bun de care avea cunoştinţă nu era îmbuteliat cu dopuri de plastic.

În ciuda inapetenţei lui practice, Costache veni cu o idee mai apropiată de realitate.
- Băi, în lume nimic nu se pierde, totul se transformă. Asta înseamnă că şi dopul ăsta, sub acţiunea unor factori îşi poate modifica forma, adică se transformă dintr-un dop umflat, într-unul subţire. Ce-ar fi să-l băgam în apă clocotită? Poate se înmoaie şi nu mai opune rezistenţă când îl băgam în sticlă.

Fără să vrea, Moldoveanului îi plăcu ideea, motiv pentru care reşoul improvizat dintr-o cărămidă albă, tip BCA, şi două sârme de nichelină în formă de arc luă forma unui instrument de importanţă strategică în derularea afacerii. O oală în care Costache fierbea din când în când cartofi fu umplută cu apă şi pusă la fiert, devenind astfel centrul speranţelor pierdute şi renăscute ale celor doi eroi. Când apa începu să clocotească, Moldoveanu aruncă câteva dopuri în oală. Sub acţiunea temperaturii, acestea îşi pierdură elasticitatea, devenind moi. De aici şi până a le băga pe gâtul sticlelor, era doar o formalitate.
- Costache, nu eşti prost deloc, deşi trebuie să recunosc că numai eu cred asta. Cum de ţi-a venit ideea?
- Păi să-ţi explic: În univers, infinitul mic îl conţine pe cel mare. Îl conţine dar nu-l cuprinde, ca să fim clari. Şi-acum vine poanta: Între infinitul mic şi infinitul mare nu poate fi o relaţie, decât în prezenţa Timpului. Altfel, ambele devin defective de sens. Asta zice un filosof bulgar, nu-i de la mine.

Client constant al remarcilor răutăcioase venite din partea prietenului său, Costache reuşise acum să dea lovitura. Moldoveanu rămăsese prosternat în faţa sa pentru că nimeni până atunci nu-i vorbise atât de încâlcit şi totodată atât de frumos. Deşi nu înţelesese nimic, simţea fluturi în stomac.
- Costache, nu te supăra, poţi să mai repeţi o dată? Aş vrea să notez, să nu uit ce-ai spus. Diseară mă văd cu Esmeralda, şi în timp ce ne plimbăm prin parc o să-i spun asta cu infinitul. După partea cu "defectivele de sens", sigur ajung cu ea în pat.

Esmeralda, prietena şi colega lui de grupă era o brunetă bine făcută, cu picioare lungi şi alură sportivă, moştenind-o pe mama sa, o săsoaică din reginea Braşovului. Împreună formau o pereche cel puţin bizară, fata măsurând undeva spre un metru optzeci în timp ce prietenul ei era mai scund cu vreo douăzeci de centimetri. Subiect al băşcăliei pe această temă, Moldoveanu se apăra spunându-le tuturor bancul cu Dumnezeu care atunci când a creat organul bărbatului l-a pus pe acesta să-şi aleagă singur dimensiunea după principiul "ridică mâna spre cer şi vezi ce reuşeşti să apuci". Astfel bărbaţii scunzi s-au ales cu mărimile mari, pentru că doar la astea puteau ajunge în timp ce dimensiunile mici au rămas pentru oamenii înalţi.

Rezolvarea spinoasei probleme a fixării dopurilor în sticle a impulsionat brusc calendarul de afaceri al celor doi studenţi. La scurtă vreme, cele zece sticle destinate testării pieţei erau aliniate elegant pe masa pliantă, model camping 1988, cumpărată de Costache cu câteva zile în urmă de la un magazin Auto-moto-velo-sport din centrul oraşului. Etichetele noi, impecabil lipite pentru a respecta standardele europene în domeniul calităţii, înscrisurile în nemţeşte, cu litere gotice mari, negre pe fond alb, şi nu în ultimul rând capişoanele argintii cu o bandă roşie la vârf destinată accesului rapid la dop al consumatorului grec arătau nu doar profesionalismul afacerii ci şi grija pentru client manifestată de acţionari. Până la marea încercare mai era puţin.

Între studenţii străini ce studiau în complexele studenţeşti bucureştene, grecii reprezentau nişte specimene aparte. Mediciniştii, de pildă, veniseră în România cu gânduri serioase, să înveţe, profitând de taxele scăzute de şcolarizare şi să se întoarcă pentru a profesa în ţara de origine. Erau studenţi liniştiţi, aproape invizibili în plan social. Mergeau întotdeauna perechi, băiat şi fată, indiferent unde îi ducea drumul. Şi drumul îi ducea pretutindeni. La toaletă, se aşteptau unul pe celălalt, la cantină veneau şi plecau împreună, chiar dacă numai unuia dintre ei îi era foame. Dualitatea era pentru ei nu doar o regulă a organizării naturii ci şi o cutumă socială. Erau un fel de fraţii Petreuş ai anilor '80-'90, doar că învăţau carte şi nu cântau la ceteră. Prin contrast, grecii de la facultatea de educaţie fizică aveau un comportament total diferit. Veniseră în România să se distreze motiv pentru care se îmbătau în fiecare seară, spărgeau sticlele, fumau Assos, şi se înjurau între ei de mama focului. De învăţat nu putea fi vorba, erau sportivi de mâna a doua fără pretenţii de a face performanţă dar cu talent în a agăţa studente românce pe care încercau să le impresioneze plimbându-le în fiecare seară în maşinile personale BMW de tip Ursuleţ.

Veni şi ziua cea mare. După cursuri, cei doi întreprinzători ai comunismului târziu sau, dacă vreţi, ai capitalismului timpuriu îşi făceau simţită prezenţa în căminele grecilor, încărcaţi cu zece sticle de vin rubiniu depozitate în rucsacii din care tocmai descărcaseră cărţile de matematică, respectiv de filosofie. Bătură cu elan la prima uşă de la etajul 1 de unde ieşi, în chiloţi, un grec cât malul, probabil practicant de haltere sau sporturi de contact.
- Te vreţi mei? întrebă muntele de om, vădit deranjat.

Moldoveanu, proprietarul francizei şi şeful antreprizei, îşi luă inima-n dinţi.
- Avem vin bun pentru tine, de Germania măi, calitate extra. Nu vrei să cumperi?
- Arată la grecu mei, să vedem, răspunse malacul, brusc interesat de ofertă dar, în acelaşi timp, şi un pic neîncrezător.

Moldoveanu îi făcu semn lui Costache să prezinte marfa. Costache se execută, asumându-şi, fără prea mult elan, rolul de personaj secundar în afacere. Sticlele arătau impecabil, etichetele aurii, inscripţionate în limba germană cu caractere gotice lăsând o impresie plăcută ochiului. Grecul cumpără pe loc 3 bucăţi, fără să se uite atent la ce scria pe ele, impresionat de cum arată marfa. Vesel, îi invită pe eroii noştri să revină, ori de câte ori mai aduc o nouă tranşă din marfa lor.

Succesul părea asigurat. Moldoveanu şi Costache au urcat apoi la etajul al doilea al căminului unde au vândut şi restul de sticle. Când au ajuns la cel de-al treilea nivel, marfa era deja epuizată.

Voioşi şi cu buzunarele pline cei doi eroi tocmai coborau agale scările căminului fără să bănuiască măcar ce nori negri se adunau pe cerul business-ului lor. Când au ajuns la scara ce cobora către etajul 1, acolo unde grecul cel fioros le făcuse safteaua, se dezlănţui infernul. Din camera sa, malacul, roşu de furie, ieşi în viteză strigând în gura mare malaka, malaka, malaka, m-aţi înşelat, români hoţi şi escroci ce sunteţi, pun eu mâna pe voi imediat.!!!

Stupoarea se instală brusc pe chipul celor doi studenţi. Costache tremura din toate încheieturile în timp ce pe Moldoveanu, mai pragmatic îşi rotea ochii de jur împrejur în căutarea salvării. Între ei şi taurul comunal nu era decât un rând de scări. În faţă nu puteau înainta, iar în spate n-aveau unde să ajungă. În plan trigonometric, lucrurile erau complicate rău.
- Totul e pierdut, să fugim!, strigă Costache. Din reflex, filozoful îl prinse de mână pe prietenul său şi împreună începură să urce câte trei trepte în viteză spre etajele superioare fără vreo speranţă concretă, doar cu gândul de a amâna, măcar pentru câteva clipe, un deznodământ dinainte anunţat. Grecul îi urmă dezlănţuit, hotărât să le aplice constituţia elenă în fapte, tradusă printr-o bătaie soră cu moartea.

În timp ce alergau spre ultimul etaj, Moldoveanu îşi rememoră într-o secundă întreaga viaţă, într-o viziune panoramică retrospectivă specifică doar oamenilor aflaţi în faţa morţii. Se vedea copil, şterpelind bani din buzunarele surorii sale mai mari, se vedea student, demonstrând o teoremă în faţa clasei dar mai ales se vedea făcând sex cu Esmeralda, fapt care nu i se întâmplase însă niciodată în viaţa lui. Ciudat lucru ce poate inventa creierul uman în astfel de clipe!

Ajunşi la ultimul etaj al clădirii, în faţa întreprinzătorilor noştri se întrezări o vagă speranţă de scăpare. Căminul avea o trapă prin care se putea ieşi pe terasa clădirii iar această era deschisă. Fără să ezite Costache urcă primul scările, urmat de Moldoveanu. În urma lor închiseră trapa şi se proptiră amândoi cu picioarele pe ea. Când grecul încerca să o deschidă împingând cu umărul, cei doi eroi îşi luau elan şi săreau din sens contrar cu picioarele, Trapa se închidea de fiecare dată la loc. Lupta ar fi continuat minute în şir dacă grecul, obosit, nu s-ar fi retras în camera lui de unde urmărea activitatea pe scară, convins fiind că cei doi escroci vor trebui să coboare de pe clădire la un moment dat.

Liniştea se aşternu pe terasa căminului de studenţi greci. Doar cerul înstelat mai era deasupra eroilor noştri căci legea morală din ei suferise deja schimbări spectaculoase. Nu-şi puteau imagina ce se întâmplase cu planul lor dar nici nu aveau timp să se gândească prea mult la asta, preocupaţi fiind să ajungă cât mai repede acasă. Descoperiră curând că de pe terasă se putea ajunge la cealaltă scară a clădirii, acolo unde locuiau studenţii medicinişti şi pentru că norocul părea să le surâdă până la capăt găsiră trapa larg deschisă. Mulţumită lui Dumnezeu, în câteva minute erau deja în camera lor de cămin, acolo unde îi aştepta, cu vădit interes Esmeralda.
- Guten Abend meine Herren, îi salută ea voioasă, în limba moştenită de la săsoaica de maica-sa. Constat că aţi vândut tot. Dar ce-i cu voi de sunteţi aşa de palizi? Să fie beţia succesului? Să fie oboseala negocierilor? Hai, vărsaţi tot, că sunt tare curioasă!
- Poate vrei să-ţi fac baie într-o sticlă cu Pepsi, o ameninţă Moldoveanu, nervos, de pe poziţia bărbatului fatal care-şi domină autoritar partenera. Ţi se pare că sărbătorim ceva? Nu vezi că abia mai respirăm? Era cât p-acine-o furăm rău de tot. - Păi cum aşa, întrebă mirată Esmeralda, nu le-a plăcut grecilor vinul? Ia adu o sticlă să-l mai testăm odată.

Băieţii îi povestiră aventura, cu lux de amănunte, după care supăraţi, dar şi dornici să uite cât mai repede experienţa trăită, destupară exemplarul master al afacerii, păstrat cu sfinţenie în frigiderul Fram, moştenit de la generaţia de studenţi care absolviseră facultatea.

Esmeralda gustă din licoare şi plescăi din buze în semn de satisfacţie. Vinul era într-adevăr foarte bun. Roti sticla în mână, ca o cunoscătoare, admirând eticheta scrisă în limbă germană cu litere gotice. Apoi se ridică în picioare şi izbucni într-un râs isteric din care nu se mai putea opri.
- Păi cred şi eu că v-aţi furat-o, zise fata. Pe etichetă scrie Weißwein, adică vin alb pe când în sticlele voastre era vin roşu. Ăla e Rotwein. Cum să nu vă ia grecul la omor?
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Basmul fiinţei, Noica - tatăl şi fiul (II), Alexandru Stănescu
Sageata Basmul fiinţei, Noica - tatăl şi fiul (I), Alexandru Stănescu
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Cadril, Argentina Firuță (5.0/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Darul, Argentina Firuță (5.0/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro cum am început să beau cola, apoi cola zero, Andrada Ionescu (3.6/5 - 7 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Povestiri minimaliste
Sageata autoficţiuni
Sageata Înaltă ordine de idei
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata Respiraţie sub apă
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata Praful de pe tobă
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple
Sageata 49
Sageata Totul pe alb
Sageata Pentru cine bat străzile
Sageata Autorul


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer