26.08.2016
Credeam

Credeam până mai ieri că scrisul
Îşi ia puterile de aur
Din ce s-a scris, şi că o carte
Aprinde torţa altor tomuri,
Când cititorul intră-n mintea
Artistului care veghează.

Dar nu... când trec prin bibliotecă,
Mi se năzare că misterul
Care-a dictat atâtea pagini
Nu s-a aflat pe sine încă,
Şi ce descopăr în cuvinte
E coroziva nostalgie
După un sens care le scapă.

Ce pun acuma pe hârtie,
Vine din alb, sunt instrumentul
Prin care-acelaşi duh încearcă
De mii de ani să se reverse

Mergeam prin Balcic

Mergeam prin Balcic prima oară,
Sub nori scânteia sură marea,
Din pomi cădeau salbe de aur,
Pe stânci fulgerau cormoranii.

Ce nou îmi părea peisajul
Pe care-l ştiam din tablouri!
Prin aerul rece trecuse
Un stol de poeme uitate.

Doar umbra bunicilor...paşii,
Dulceaţa-nseratelor vremuri,
Bătaia în poartă şi casa
Deschisă ca scoicile goale...

Maternă

Ce transparentă eşti acum...
Mă uit la tine şi văd norii
Cum se subţie în văzduh,
Te chem şi lung încep să sune
Departe... razele în brazi.

Cobori în gânduri netezind
De valuri mintea-mi rătăcită
Şi dacă fac un pas în gol
Devii pământul de sub talpă.

Mă mişc în tine ca un prunc:
Eşti înăuntru şi-n afară,
Să nu mă naşti, vreau să rămân
Asemeni ţie, nevăzută.

(în perioada 1 aprilie 2016 - 30 octombrie 2016, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)

0 comentarii

Publicitate

Sus