Top nostalgic - ed. 4 - 21 - 27 martie 2017

În fiecare săptămână, voi, cititorii LiterNet, sunteţi invitaţi să realizaţi, alături de Alexandru Gheorghiaş, Topul nostalgic. În fiecare marţi vă propunem în această rubrică trei piese ce se adaugă celor 15 ce alcătuiesc topul curent. Din cele 18 piese veţi alege topul de 15 poziţii al săptămânii următoare.

Puteţi vota folosind formularul online de la finalul acestui articol - formularul va fi disponibil până pe 26 martie 2017, ora 18.00 - sau ne puteţi trimite topul pe adresa [email protected], dacă vă este mai comod. Veţi asculta topul şi alte 3 noi propuneri marţea viitoare, pe 28 martie 2017.


Locul 1 (1/1/3): Led Zeppelin - Going to California
Inspirată pare-se din pasiunea pe care vocalistul Robert Plant o avea la cei 22 de ani ai săi pentru cantautoarea canadiană Joni Mitchell, Going to California e o baladă apărută pe cel de-al patrulea album Led Zeppelin. O melodie înregistrată în trei, fără tobele lui John Bonham, acum 45 de ani în studioul improvizat în localitatea engleză Headley din comitatul Hampshire. Plant e acompaniat doar de chitara lui Jimmy Page şi de mandolina lui John Paul Jones.


Locul 2 (2/2/2): The Beatles - Penny Lane
Am stat în cumpănă, fiindcă single-ul e cu două feţe. Două feţe A. Una a lui Paul, cealaltă a lui John. Am ales Penny Lane doar pentru că apare prima între cele două. Se întâmpla în urmă cu jumătate de secol, iar apariţia micuţului 45 de turaţii avea să revoluţioneze muzica. McCartney şi Lennon se întâlneau la punctul terminus al străzii cu pricina, cap de traseu pentru un autobuz din Liverpool, de unde luau un alt mijloc de transport spre centrul oraşului. După mult timp, un single The Beatles (e drept, mult prea revoluţionar ca sunet pentru perioada respectivă) nu ajungea până pe locul întâi în topul de acasă, ci se oprea pe 2, unde a figurat trei săptămâni, ţinut la respect de Engelbert Humperdinck şi al său Release Me. Cert e că goana turiştilor după suveniruri cu cei patru le-au adus pe oficialităţile urbei în situaţia de a scrie numele locului cu vopsea pe ziduri. Fiindcă plăcuţele respective dispăreau imediat ce erau instalate.


Locul 4 (5/1/4): George Michael & Aretha Franklin - I Knew You Were Waiting (For Me)
Un duet de aur şi piesa care câştiga Premiul Grammy în urmă cu 30 de ani. I Knew You Were Waiting (For Me) a fost un proiect unic al lui George Michael, care şi-a dorit neapărat să cânte alături de unul din idolii săi, Aretha Franklin. Number one de ambele părţi ale Atlanticului, a fost primul şi deocamdată unicul single cu o asemenea performanţă în topul britanic pentru solista vocală din Statele Unite. Pentru britanic, era prima compoziţie semnată de altcineva pe care o interpreta. Simon Climie, compozitorul ei, avea să se facă ulterior cunoscut şi ca solist vocal, în duetul Climie Fisher.


Locul 5 (6/4/3): Paul Simon - Mother and Child Reunion
E una dintre primele piese aparţinând unui artist alb în care apar elemente de muzică reggae. Mother and Child Reunion era primul single lansat de pe al doilea album solo al lui Paul Simon. Se întâmpla în urmă cu 45 de ani, când piesa ajungea până pe locul 4 în Billboard Hot 100 şi până pe 5 în topul britanic. Aşa cum, peste ani, Simon avea să înregistreze Graceland cu influenţe africane, tot aşa melodia de faţă beneficia de autenticitatea grupului de acompaniament al lui Jimmy Cliff şi de sunetul studioului din Kingston, Jamaica. Titlul îi fusese inspirat de un fel de mâncare cu pui şi ou pe care cantautorul îl întâlnise în meniul unui restaurant chinezesc. Poftă bună la audiţie!


Locul 6 (new!/6/1): Elvis Presley - Rip It Up
Iată un exemplu de epigon care s-a comportat mai bine decât originalul său. Nimic neobişnuit. Este cazul piesei de faţă. Dacă Little Richard nu ajunsese cu matriţa decât până pe locul 30 în topul britanic, Bill Haley lansase Rip It Up şi o urcase până pe 4. Se întâmpla la sfârşitul lui 1956. Culmea e că ultimul o interpretase în filmul Don't Knock the Rock, acolo unde juca şi Little Richard! În primăvara anului următor, Elvis Presley s-a numărat printre nenumăraţii artişti care au preluat compoziţia lui Robert Blackwell şi John Marascalco. Pe care a dus-o până pe 27 în topul britanic. Acum 60 de ani.


Locul 7 (7/3/4): Marvin Gaye & Kim Weston - It Takes Two
Încă un duet care a făcut istorie, cel puţin în existenţa casei de discuri Motown, e cel dintre Marvin Gaye şi Kim Weston. Înregistrată la sfârşitul lui 1965 şi lansată în primăvara anului următor, It Takes Two devenea cel dintâi hit a lui Gaye în Marea Britanie, acolo unde single-ul ajungea până pe locul 16 după încă un an. În 1990, avea să fie reluată de Rod Stewart şi Tina Turner, versiunea aceea ajungând în Top 10. În parte şi pentru că fusese rulată la greu la televiziune, fiind inclusă în coloana sonoră a unei reclame la Pepsi.


Locul 8 (11/8/3): Little Richard - Long Tall Sally
Stau să mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă Long Tall Sally ar fi rămas intitulată atât de anost The Thing, aşa cum o gândise prima dată Little Richard, ba chiar o şi înregistrase astfel în New Orleans, acum 60 de ani. Fiindcă, să recunoaştem, titlul e parte integrantă din şarmul acestui clasic de rock-and-roll. Preluat ulterior de sute de artişti, printre care The Beatles sau Elvis Presley, era primul dintre cele cinci Top 10 hituri cu care viitorul pastor a figurat în topul britanic. Şi a rămas cel mai bine vândut single din istoria casei de discuri Specialty din Los Angeles.


Locul 9 (4/4/2): Dion - The Wanderer
Ce ne-am face fără iubire şi fără călătorii? Dar cum e să le îmbini pe cele două? Desigur, totul să se întâmple într-o eră în care comunicarea nu era într-atât de lesnicioasă ca în prezent. The Wanderer era continuarea pe care compozitorul Ernie Maresca i-o propunea lui Dion după megahitul Runaround Sue. Iniţial, piesa fusese destinată unui alt grup, Nino and the Ebbtides, pentru ca în cele din urmă Dion să catadicsească s-o înregistreze pentru faţa B a single-ului The Majestic. Întâmplarea face ca DJ-ii de la posturile de radio s-o prefere pe "Cenuşăreasă". Ajunsă până pe locul 2 în topul din Statele Unite. Şi până pe 10 în topul britanic de acum 55 de ani.


Locul 10 (9/4/4): Rita Pavone - You Only You
În 1962, participase la Festivalul necunoscuţilor, un fel de emisiune Steaua fără nume sau Vocea României, pentru căutarea talentelor din muzica italienească. Avea 17 ani când câştiga acel concurs şi lansa cel dintâi album. Cucerise America în 1964 şi devenise o prezenţă obişnuită în emisiunea lui Ed Sullivan. Era rândul lui You Only You, versiunea în limba engleză la Solo tu, să devină cel mai de succes single în topul britanic pentru Rita Pavone. Se întâmpla în urmă cu jumătate de veac, la începutul lui 1967, când piesa de faţă urca până pe locul 21.


Locul 11 (8/8/2): Iron Maiden - Run to the Hills
Al treilea album de studio al grupului Iron Maiden e celebru şi e primul cu Bruce Dickinson solist vocal. De pe The Number of the Beast era lansat acest Run to the Hills, al şaselea şi ultim single. Era creditat în totalitate basistului Steve Harris, fiindcă Dickinson rămăsese legat cu o clauză contractuală de fostul său grup, Samson. Clasic heavy metal, având ca subiect conflictul dintre coloniştii europeni şi băştinaşii indieni, single-ul urca până pe locul 7 în topul britanic.


Locul 12 (new!/12/1): Prince - Sign 'O' The Times
S-au împlinit 30 de ani de când Prince lansa Sign 'O' The Times. Atât single-ul, cât şi albumul cu acest titlu. O piesă pe care artistul din Minneapolis era factotum, mai puţin pe partea de acompaniament vocal, unde apela la iubita sa de atunci, Susannah Melvoin, sora lui Wendy, chitarista din grupul The Revolution. Compusă într-o duminică, zi în care Prince se concentra asupra subiectelor de introspecţie, melodia a ajuns în ierarhiile celor mai valoroase piese din toate timpurile. Locul 3 în topul din Statele Unite şi 10 în cel britanic, pentru un memento al câtorva teme recurente în istoria recentă a Omenirii: maladia SIDA, violenţa bandelor de cartier, dezastre naturale, sărăcie, consumul de droguri, holocaustul nuclear.


Locul 13 (10/5/3): Michael Jackson - Remember the Time
Remember the Time nu e doar al doilea single apărut de pe Dangerous, al optulea album de studio al lui Michael Jackson, o tentativă încununată de succes în direcţia curentului new jack swing de la începutul anilor 1990. Ci e şi un prilej de a admira un scurtmetraj regizat de John Singleton, în care apar actorul Eddie Murphy, fotomodelul Imam şi baschetbalistul Magic Johnson. Totul, în decorul exotic al Egiptului Antic. Piesa nu a urcat decât până pe locul 3 de ambele părţi ale Atlanticului.


Locul 14 (14/14/2): Argent - Hold Your Head Up
În anii '60, Rod Argent fusese creierul grupului The Zombies. Odată intrat în noul deceniu, claviaturistul din Hertfordshire îşi încropea propria trupă. Iar Hold Your Head Up era lansat de pe cel de-al treilea album de studio al grupului Argent. Rick Wakeman, clăparul de la Yes, a afirmat despre bucata realizată de Argent pe celebra Hammond B3 că e cel mai tare solo auzit vreodată de el. Iar omul chiar e în măsură a şti ce spune. Piesa a urcat până pe locul 5 în topul britanic.


Locul 15 (13/5/4): Slade - Look Wot You Dun
Vocea lui Noddy Holder este inconfundabilă. Şi e mare păcat că s-a pierdut parcă în neantul din prima jumătate a anilor '70. În parte şi pentru că Slade nu au confirmat pe piaţa americană. Trupa din Wolverhampton a înregistrat 17 single-uri ajunse consecutiv în Top 20 şi nu mai puţin de şase number ones. Am ales o melodie mai puţin cunoscută, lansată între două megahituri, la începutul lui 1972. Look Wot You Dun a figurat trei săptămâni pe locul 4 în topul britanic, iar ortografierea intenţionat greşită a titlului a iscat un protest din partea conservatorilor profesori de limba engleză din Arhipelag. O melodie inspirată de John Lennon, la a cărei înregistrare chitaristul Dave Hill a împrumutat chitara lui Peter Frampton, fiindcă pe a sa o lăsase acasă şi nu avea cum să ajungă s-o recupereze, din cauza zăpezii din acea perioadă a Crăciunului.


=======

Propunere 1: Billy Fury - Letter Full of Tears
Puţini sunt cei care ştiu că Billy Fury a avut acelaşi număr de hituri în topul britanic, în anii '60, ca The Beatles. Puţini sunt cei care ştiu că Billy Fury a fost primul artist căruia i s-a ridicat statuie în Liverpool. Iar dacă originalul lui A Letter Full of Tears, o compoziţie a atât de talentatului Don Covay, fusese dus până pe locul 19 în topul pop din Statele Unite şi până pe 3 în ierarhia R&B, în 1961, versiunea lui Billy Fury e singura ajunsă în topul britanic, acum 55 de ani. Deşi fără cine ştie ce succes, doar locul 32. Însă piesa sună prea bine pentru a nu fi propusă în topul nostru nostalgic.


Propunere 2: Elton John - Blue Eyes
Fără absolut nicio legătură în afara titlului cu hitul formaţiei BZN rulat într-o mare veselie în aceeaşi perioadă la radioul naţional, Elton John lansa Blue Eyes în urmă cu 35 de ani şi ajungea cu single-ul până pe locul 8 în topul de acasă. Britanicul urca până pe 12 în ierahia Hot 100 din Statele Unite, acolo unde sălta până pe 10 în topul Cashbox şi petrecea două săptămâni ca number one în topul adult contemporan. Videoclipul era filmat în Australia, la Sydney, pe celebra plajă Bondi, iar întinderea de ape care se întrevede în depărtare e Marea Tasmaniei. Atât melodia, cât şi videoclipul îi sunt dedicate actriţei Elizabeth Taylor.


Propunere 3: Ten  Sharp - You
Ten Sharp era un duet olandez, compus din Marcel Kapteijn şi Niels Hermes, rămas în istoria muzicii drept un one hit wonder. Şi asta datorită piesei de faţă. You, single-ul lor de debut, ajungea până pe locul 10 în topul britanic în urmă cu un sfert de veac şi se plasa până pe cea mai înaltă poziţie a topurilor din Franţa, Norvegia şi Suedia. Şi, dacă nu mă înşală memoria, parcă a fost piesa anului în topul Radio Contact.


=======

Nu a intrat in top:
The Chiffons - Sweet Talking Guy
După o primă perioadă de succes, la începutul anilor 1960, şi problemele de natură financiară care au urmat, Sweet Talking Guy avea darul de a le readuce pe The Chiffons în atenţia generală, la jumătatea lui 1966. Mai ales a publicului european. Astfel că cele patru fete din Bronx au putut întreprinde turnee în Anglia şi Germania. După şase ani, single-ul era relansat în Marea Britanie şi îşi depăşea prima performanţă. Atunci, doar locul 31. În urmă cu 40 de ani, poziţia a patra în clasamentul muzical din Arhipelag.


Au ieşit din top:
(12/12/2): Goombay Dance Band - Seven Tears
Era unicul single lansat de pe Holiday In Paradise, al treilea album al grupului Goombay Dance Band, un proiect creat în 1979 de solistul vocal şi interpretul german Oliver Bendt. Spre sfârşitul anilor '70, acesta locuise un timp pe insula Sf. Lucia din Caraibe, în golfuleţul Goombay. Cu Sun of Jamaica dăduse lovitura în topul german. Piesa de faţă, Seven Tears, a fost un hit internaţional, vândut în mai bine de 11 milioane de exemplare şi prezent 12 săptămâni în topul britanic, din care trei pe cea mai înaltă poziţie. Se întâmpla acum 35 de ani.


(15/8/3): LL Cool J - Ain't Nobody
Originalul apăruse în toamna lui 1983, interpretat fiind de Rufus, un grup american de funk, şi de solista vocală americană Chaka Khan. Dacă acea piesă fusese inclusă în coloana sonoră a filmului Breakin', despre rivalitatea dintre trupele de breakdance, LL Cool J era rugat să-i găsească alte veşminte sonore, pentru că Ain't Nobody urma să apară în coloana sonoră a filmului Beavis and Butt-head Do America. Succesul coverului de acum 20 de ani a venit mai degrabă de partea aceasta a Atlanticului, acesta fiind singurul number one cu care rapperul american s-a aflat în topul britanic.