Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

Incredibila India (I)


Eduard Ţone

14.01.2019
tuktuk.ro, octombrie 2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
MAE anunţă epidemie de febră dengue în zona New Delhi. Mai sunt zece zile şi plec în India, ţară pe care n-am vizitat-o niciodată şi despre care aud, în avalanşă, cele mai controversate păreri, de la optimistele "băi, ce mişto că pleci acolo, te invidiez" până la negrele "ce naiba cauţi acolo unde umblă şobolanii pe străzi?". Sigur, e absurd să nu te duci într-o ţară cu şase anotimpuri (conform calendarului hindus), o ţară în care trăieşte bărbatul cu 39 de soţii şi 94 de copii, o ţară în care poliţiştii primesc un mic bonus la salariu dacă poartă mustaţă, o ţară care are cel mai mic consum de carne pe cap de locuitor din lume... doar pentru că e posibil ca, din când în când, câte un şobolan să traverseze strada, ca orice pet cuminte şi respectuos (ca să nu uit despre asta, în cele şase zile de colindat Triunghiul de Aur nu am putut adăuga nici măcar un şoricel în panoplia de animale cu care am făcut cunoştinţă).

O scurtă documentare despre febra dengue nu e însă de măsură să mă liniştească. Ţânţarii care o provoacă par dubioşi iar simptomele şi, apoi, durerile de cap, febra şi tot tacâmul aferent par să fie destul de greu de suportat. În situaţiile astea e bine să gândeşti însă că dracul nu e chiar atât de negru pe cât se povesteşte şi să cauţi să previi. În cazul dengue, prevenţia înseamnă soluţii contra ţânţarilor, de la uleiul de eucalipt citronat (pe care eu nu l-am găsit după o raită prin câteva farmacii şi Plafaruri) la clasicul Autan (vedeţi că există unul care-i include pe ţânţarii-tigru şi tropicali - p-ăla să-l luaţi în caz că vă temeţi de febra dengue).


Nu aveam să cad în plasa vreunui ţânţar nici în New Delhi, nici în Jaipur, nici în Agra. În fapt, nici măcar nu am văzut atât de mulţi ţânţari în India iar dacă s-a întâmplat să-i reperez, erau în zone cu vegetaţie multă, în special dimineaţa devreme. Dar erau cu siguranţă mai puţini decât cei pe care îi întâlnim vara pe malurile lacurilor din Bucureşti. Febra dengue avea să fie doar o fata morgana a terorii turistice şi, la urma-urmei, bine că a rămas aşa. Dacă eşti un pic mai paranoic legat de posibilele efecte nocive ale unei călătorii în India, studiază cele 201 ponturi scrise de tipul ăsta. Unele sunt reale şi e bine să-i urmezi sfaturile. Despre altele voi scrie chiar eu în cele ce urmează. Ce să mănânci şi ce să bei, cum să eviţi potlogăriile, cum să te comporţi la temple, în aeroporturi şi, în general, cum să faci din India o destinaţie de călătorie reuşită. Pentru că are toate premisele pentru asta.

Poate că cel mai bun "start" pentru a începe să iubeşti India e clasicul circuit al Triunghiului de Aur: New Delhi - Agra - Jaipur. În ultima vreme avansez din ce în ce mai mult ideea că atunci când facem lucrurile în stilul clasic (care a funcţionat pe vremuri) ele ies bine (aşa cum au ieşit pe vremuri). Aşa că am îmbrăţişat cu entuziasm ideea clasicului "triunghi" pentru "prima mea Indie" iar prietenii de la Agetur ştiu cel mai bine cum să facă un program de India intens şi colorat. Cu ajutorul prietenilor... prietenilor de la Turkish Airlines care, via Istanbul (şi câteva ore petrecute a la turca, bre), au făcut ca în scurt timp New Delhi să devină realitate.

La ora 4 dimineaţa, în faţa aeroportului Indira Gandhi, capitala Indiei seamănă cu un uriaş ce doarme liniştit, învăluit într-o ceaţă stranie, mai degrabă un smog. Deşi se spunea că Shanghai este cel mai poluat oraş din lume, în 2014, un raport internaţional privind poluarea aerului din marile oraşe ale lumii a desemnat New Delhi drept campion. Nu e nimic de mirare: Delhi a devenit al doilea cel mai populat oraş, după Tokyo: 25 milioane de oameni. O Românie ceva mai mare, comasată într-o urbe, ce-i drept, uriaşă. Se estimează că în 2050, populaţia urbană a Indiei (în prezent de 410 milioane) va ajunge la 814 milioane, depăşind-o pe cea a Chinei.

Uşor-uşor, zorii pun stăpânire pe oraş şi, din goana autocarului, fac cunoştinţă cu autostrada indiană, mai exact cu Autostrada Indiană, fiindcă această noţiune merită tratată ca atare, fiind o combinaţie ambiguă de şosea, drum comunal pentru animale, arenă de spectacole pentru şoferii nebuni, pistă de camioane şi, în general, pentru orice are roţi şi, în aparenţă, nu respectă decât propriile reguli, cunoscute însă de toată lumea. Pe Autostrada Indiană se circulă pe modul spectacol iar primul lucru care te frapează sunt claxoanele. Cu care trebuie să te obişnuieşti din primul minut în India.

 
 

Bip-Bip, Biiiiiiiiiiiiiiiiiip!

Claxonatul e un fel de "how do you do" al indienilor. Ei claxonează prelung, de fiecare dată când depăşesc, când sunt depăşiţi sau când li se năzare. Le plac atât de mult claxoanele încât îşi montează modele de goarne care mai de care mai sofisticate sau mai prelungi. Pe spatele camioanelor sau ale vehiculelor mai acătării scrie mare PLEASE HORN. Te rog, claxonează! E ca şi cum şoferii te roagă să-i avertizezi când îi depăşeşti fiindcă, probabil, se mai întâmplă ca ei să doarmă sau să joace şah cu partenerul de drum. Şi dacă e să fie cu PLEASE, atunci e cu plăcere. Pe străzile din India e un vacarm continuu, fiindcă şoferii claxonează non-stop. Această senzaţie de haos permanent (de fapt, nu e doar o senzaţie, ci o realitate) poate fi combătută în două moduri: fie te setezi pe frecvenţa rutieră indiană, fie iei un Nurofen înainte să ieşi din hotel. Preferabil e să apelezi la prima soluţie, fiindcă, parol, funcţionează. Dacă te-a enervat vreodată bolnavul de nervi care te-a claxonat la semafor în prima jumătate de secundă după ce s-a făcut verde, e posibil să te repezi la Nurofen înainte de a face primul pas pe stradă (şi ai grijă cum îl faci, fiindcă în India se circulă pe dreapta!).

 

Dar e amuzant. Spectacolul şoselei oferă multe momente de menţionat, despre care voi aminti ceva mai târziu. Deocamdată ajung la Hiltonul din Gurgaon, aflat la 30 de km de New Delhi, un oraş transformat rapid într-o zonă financiară şi industrială de mare importanţă, mai ales dacă luăm în calcul că jumătate dintre cele mai faimoase 500 de companii indiene îşi au sediul aici. Gurgaon e mai degrabă o localitate sobră (dacă se poate spune aşa), în contextul a ceea ce reprezintă de fapt oraşele indiene, una care seamănă poate cel mai mult cu percepţia noastră despre un oraş "normal". În anii 70, producătorul indian de automobile Maruti Suzuki India şi-a deschis porţile în Gurgaon, care pe atunci era un simplu sătuc locuit de hinduşi. A urmat o dezvoltare rapidă iar apropierea de capitală a impulsionat multe companii să-şi deschidă sediile aici.

Hilton Banni Square, din Gurgaon, îşi arată cele cinci stele încă de la micul dejun. Nu voi deschide o discuţie despre calitatea "stelelor" la hotelurile din India. Luaţi în calcul doar că, dacă e vorba de 4 sau 5, hotelul e absolut decent iar condiţiile sunt bune spre foarte bune, aşadar nu există "rateuri". Sau, cel puţin, eu nu am avut parte de unul. Primul contact cu bucătăria indiană e mai degrabă o tatonare. Norocul meu e că mănânc condimentat, că sunt gurmand şi că-mi place să încerc trăznăile culinare pe care le întâlnesc. Dar tatonarea devine rapid o poveste de amor. Mâncarea indiană e delicioasă. Variată şi picantă, plină de savoare, te îmbie la fiecare îmbucătură să-i descoperi sensurile şi mirodeniile. Inutil să spun că 70% din producţia mondială de mirodenii provine din India. Ajutată de mirodenii, gastronomia indiană e una dintre cele mai speciale din lume. Dar şi despre asta vom mai vorbi.


Înainte de a pleca spre Qutab Minar, prima haltă de pe traseul cu minuni indiene, e musai să fac o prezentare de suflet. Întregul tur din India s-a desfăşurat sub "patronajul" agenţiei SITA, al cărui simpatic şef, Sunit Bhaumik, ne-a însoţit pe parcursul celor şase zile, asigurându-se că lucrurile sunt întotdeauna perfecte. Dar personajul principal, eroul pozitiv, super-starul săptămânii, cel care a cules toate aplauzele şi a câştigat inimile tuturor, a fost ghidul Mahavir Singh. Mavi, un indian modest, inteligent, plin de umor, cu o poveste de viaţă impresionantă, văduv, tată a două fete şi-un băiat, omul căruia dacă i-aş fi înregistrat toate vorbele din această călătorie probabil că aş fi adunat de-o carte despre India. Mereu răbdător şi deschis, veşnic zâmbitor şi politicos, Mavi e încarnarea pură a zeului indian al ghizilor, în caz că a existat vreodată vreunul. Dacă mergeţi vreodată în India, chiar şi pe cont propriu, căutaţi-l pe Mavi pentru a vă ghida prin această minunată ţară. Iar dacă veţi regreta alegerea, scrieţi-mi şi promit să beau apă direct din Gange, ca pedeapsă.

Qutab Minar, Turnul Triumfului Musulman

Qutab Minar (o să găsiţi şi Qutub sau Qutb) e fel de turn din Pisa al Indiei, cu diferenţa că acesta nu e înclinat, e roşu şi are o istorie complet diferită. Localizat în complexul Qutb (zona Mehrauli din sudul oraşului) şi aflat în patrimoniul UNESCO din anul 1993, turnul are o înălţime de 72,5 m (este al doilea cel mai înalt minaret din India, după Fateh Burj, din Mohali), un diametru la bază de 14,3 m şi la vârf de 2,75 m. Ca să ajungi până în vârf trebuie să urci 379 trepte. Povestea lui datează din anul 1193, când a fost construit la cererea lui Qutab-ud-din Aibak, imediat după victoria ultimului regat hindus din Delhi. Aibak a construit, de fapt, primele trei etaje, următoarele fiind opera ginerelui (şi succesorului) său, Shams-ud-din-Iltutmish. Este considerat aşadar un turn al victoriei şi, deşi originile lui încă se scaldă în incertitudine, sunt mulţi cei care cred că a fost ridicat pentru a sărbători începuturile erei musulmane în India. Turnul are cinci "etaje" distincte, fiecare fiind marcat de câte un balcon. Primele trei sunt construite din gresie roşie, ultimele două din marmură şi gresie.

 
 
 

Imediat lângă turn se află ruinele primei moschee construite în India: Quwwat-ul-Islam, pe a cărei poartă de est e menţionat faptul că a fost ridicată din materialul obţinut prin demolarea a 27 de temple hinduse. Un stâlp de fier, cu o înălţime de 7 metri se înalţă cu fală în curtea moscheii. Acest stâlp a devenit celebru datorită faptului că nu a ruginit niciodată, în cei 1600 ani de existenţă. E un fenomen studiat îndelung de către cercetători dar încă nedescifrat pe deplin. Fierul din care e construit stâlpul are o puritate nemaiîntâlnită, de 98%. Se pare că a fost adus şi îngropat în curtea moscheii Qutb de către regele Anangpal din Tomar, cel care a fondat oraşul Delhi în anul 1020. Dar faptul că era atât de vechi şi că nu prezenta nici cea mai mică urmă de rugină a atras atenţia lumii ştiinţifice, savanţii încercând să afle din ce este compus. Abia în 1961, în urma analizelor chimice, s-a constatat că acestea indicau o incredibil de joasă prezenţă a carbonului, comparativ cu structurile moderne de fier. Pe suprafaţa stâlpului s-au găsit urme de ciocan. În 2002, metalurgiştii indieni au concluzionat că stâlpul nu rugineşte datorită unui strat foarte subţire de aliaj (fier, oxigen şi hidrogen) aplicat, care l-a protejat de-a lungul timpului. Şi totuşi, concluzia nu a fost îmbrăţişată de toată lumea.

 
 
 

Am remarcat că stâlpul a fost înconjurat cu un gărduleţ, probabil pentru a fi protejat de "furia" turiştilor tentaţi să scrijelească pe el Raj + Aishwarya = Love. Se spune că dacă stai cu spatele la stâlp şi îl încercuieşti cu mâinile pe la spate, vei avea noroc. Am ratat faza, dar oricum nu mai ai cum s-o faci decât dacă încălcai legea şi săreai peste gărduleţ.

Altfel, locul era plin de copii de şcoală, mai mici sau mai mari, care veniseră să-l viziteze cu entuziasm. Intrarea costă 250 rupii (cca. 3,5 euro) pentru turiştii străini (întotdeauna, intrările la obiectivele turistice au un preţ mult mai mic pentru localnici - în cazul de faţă, indienii plătesc doar 10 rupii, adică aproape nimic). Qutab Minar este deschis zilnic.
Sunt peste 300.000 de moschee active în India, mai multe decât în orice altă ţară din lume.

Un minut în TukTuk, la complexul Qutab:


Senzaţii

New Delhi e un amestec de senzaţii, aşa cum este, de altfel, întreaga ţară. E greu să poţi defini un oraş atât de mare şi atât de diferit prin contrastele lui. Multă lume m-a întrebat la întoarcerea din India dacă nu "este mizerie". Nu ai cum să răspunzi negativ la întrebarea asta. Curăţenia e o noţiune relativă în India. O mimoză ar spune că mizeria este extrem de mare şi, probabil, nu ar greşi. În India, oamenii par să arunce totul în stradă iar gunoaiele pot rămâne acolo cu săptămânile, lunile, anii. Totul e haotic: casele sunt complet inestetice iar în privinţa unora te întrebi cum de nu s-au prăbuşit încă. Vacile şi boii circulă în voie pe străzi şi nimeni nu are nicio problemă cu asta (ştim că vaca e animal sfânt în India, da? Nu se atinge nimeni de ea, pentru că e o "mamă" care dă lapte). Elefanţi, babuini, cămile ("Cămila este Ferrari-ul indienilor", avea să ne spună Mavi), veveriţe, porci - iată doar câteva alte specii pe care le vezi pe străzi circulând în voie. Dar toate astea fac parte din farmecul Indiei. Fără ele, probabil că ţara şi-ar pierde din şarm şi din culoare.

Dacă ar fi să definesc în 3 cuvinte India, acestea ar fi: culoare, condiment, viaţă

Înainte de a merge la următorul obiectiv din New Delhi, e musai să mărturisesc că m-am întors din India cu certa concluzie că trebuie să mergi în această superbă ţară pregătit. Să ştii la ce te aştepţi şi să laşi să fii surprins doar de lucrurile pozitive. Prin urmare, te duci în India ştiind că e mizerie pe străzi şi nu laşi să te afecteze acest fapt ci, dimpotrivă, cauţi să cunoşti şi să te îmbibi de frumuseţea şi bucuria străzii indiene. De felul în care oamenii mănâncă la o tarabă amărâtă de street food. De felul în care se adună în grupuri ce par s-o lălăie la nesfârşit. De felul în care stau desculţi pe ricşe, aşteptând vreun client rătăcit. De felul în care te privesc fix, de parcă ar vrea să-ţi descopere trecutul - al tău şi al încă altor şapte generaţii dinaintea ta. De felul în care ar face orice ca să obţină un bacşiş. Strada indiană e un show continuu, de care, deseori, nu te mai saturi privindu-l.

(va urma)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer