Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

Incredibila India (II)


Eduard Ţone

21.01.2019
tuktuk.ro, noiembrie 2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
După ce vezi un minaret musulman, ce loc mai bun de vizitat ar fi decât un mormânt de împărat? India are o istorie complicată, pe care aş prefera să nu o dezvolt aici fiindcă i-aş lua pâinea ghidului Mavi. Cu toate astea nu pot să vă arăt poze din locuri frumoase, fără să povestesc un pic despre cine le-a făcut, girat sau demolat. În cazul de faţă, nu am cum să povestesc despre mormântul lui Humayun fără să amintesc cine a fost acesta şi de ce după aproape 500 de ani lumea se îmbulzeşte să-i vadă locul de veci.

Mormântul lui Humayun

Humayun a fost al doilea împărat al dinastiei Mughal, o ramură a dinastiei Timurid, care s-a întins în zona Indiei, Pakistanului şi Bangladeshului şi s-a lăfăit aici vreme de vreo două secole, sub formă de imperiu, de la începutul secolului 16 la începutul lui 18. Băieţii erau descendenţii unui luptător şmecher din centrul Asiei, pe nume Babur, la rândul lui cu legături de sânge pe la mai cunoscutul Timur, cuceritor mongol. Fiindcă nu-şi găsea locul prin părţile nordice ale continentului, Babur s-a orientat spre India, unde a purtat câteva bătălii din care a ieşit victorios şi şi-a permis să ocupe teritoriu după teritoriu. Lucrurile astea se întâmplau pe la 1526 iar Babur i-a lăsat conducerea imperiului fiului său, Humayun. La început destul de nepriceput, beizadeaua n-a ştiut să conducă treburile, s-a bătut cu fratele lui, Kamran Mirza (care cucerise mai multe teritorii prin nord), regatul devenind instabil politic, motiv pentru care Humayun a trebuit să ia o pauză, în urma exilului în Persia. Ajutat de şahul Persiei, s-a reîntors în 1555, după 15 ani, mai puternic şi pus pe fapte mari dar a murit la scurtă vreme în urma unui accident.


În 1562, prima lui soţie, persana Hamida Begum, a găsit de cuviinţă să cinstească memoria soţului său printr-un monument uriaş, în mijlocul căruia acesta să fie îngropat. Aşa făceau indienii (bogaţi) în acele vremuri, în urma tragediilor: ridicau mausolee de dimensiuni mari, pentru a-şi exprima dragostea faţă de cel pierdut. Prin urmare, femeia a chemat un celebru arhitect persan şi a supravegheat lucrările de pe malurile râului Yamura, a ceea ce avea să devină Mormântul lui Humayun, splendid exemplu de arhitectură în stil Mughal, model de inspiraţie pentru un alt mausoleu, mai celebru, ce avea să se ridice nu peste mulţi ani: Taj Mahal (ajungem şi la el, nu vă îngrijoraţi).

 
 

Mausoleul se află în mijlocul unei grădini de formă pătrată, împărţită în patru perimetre principale, de către canale înguste, prin care se scurge apa, o imagine generală care pesemne coincidea cu imaginea persano-indiană asupra Paradisului. Clădirea principală, înaltă şi impunătoare, marcată de cupola albă, adăposteşte mormântul împăratului despre care se spune că era un tip răbdător şi pacifist, lucru care i-a adus supranumele de Bărbatul Perfect.

 

După ce am urcat pe scările abrupte care duc pe platoul pe care se află intrarea în mausoleu, am dat mai întâi un ocol pentru a admira împrejurimile şi a vedea grădina complexului de la înălţime. Interiorul mausoleului e mai degrabă sobru. Evident, decoraţiunile interioare ale acestuia nu au trecut proba timpului dar conform descrierilor lui William Finch, un comerciant englez care a vizitat locul în 1611, pereţii mausoleului erau tapetaţi cu covoare scumpe iar cenotaful (mormântul) era decorat cu copii ale Coranului, cu sabia lui Humayun, cu turbanul şi pantofii acestuia. Acum, turbanele se aflau doar pe creştetele unor vizitatori indieni care-şi întindeau mustăţile către cele patru chioşcuri de pe acoperiş sau către mormintele care împânzesc locul. Pentru că, în fapt, sunt nu mai puţin de 150 de morminte incluse în ansamblul acesta monumental - rude şi rubedenii de-ale împăratului şi, undeva în partea de sud-est, unul în formă pătrată căruia i se spune "mormântul bărbierului". Datează din 1590 şi, probabil, în el este îngropat bărbierul unuia dintre reprezentanţii dinastiei Mughal.

Un minut în TukTuk la mormântul lui Humayun:


Construcţia e cu adevărat grandioasă şi spectaculoasă, în special la exterior (indienii nu prea şi-au bătut capul cu reconstituirea interioarelor sau (re)decorarea lor, un lucru pe care l-am remarcat şi în alte locuri). Intrarea costă 250 de rupii pentru străini, adică circa 3 euro şi jumătate.

Halucinantul Old Delhi

A fost odată, acum vreo 2500-3000 de ani, un oraş care se numea Indraprastha - oraşul zeului Indra, întemeiat lângă râul Yamuna, afluent al fluviului Gange. Apoi, de-a lungul timpului, alte şapte oraşe s-au închegat unul lângă altul, în această regiune din partea de nord a Indiei. În anul 1639, împăratul Shah Jahan, din dinastia Mughal, a ţinut neapărat să fondeze o capitală fortificată pentru mai-marii acestei dinastii şi a dat startul oraşului Shahjahanabad, unde au fost construite case şi palate ce aparţineau nobilimii şi membrilor curţii regale, moschee şi grădini încântătoare. Acest loc s-a dezvoltat în timp drept inima capitalei Indiei de azi şi ceea ce astăzi se numeşte Vechiul Delhi. Nu insist asupra istoriei oraşului, care e tumultuoasă şi, totodată, fascinantă. Insist însă asupra unui lucru: dacă ajungeţi în New Delhi, mergeţi ne-a-pă-rat să vedeţi oraşul vechi. Iar dacă nu vreţi să o faceţi la pas (unii se vor teme) luaţi o ricşă. Garantez o experienţă fabuloasă.


Ricşele (a nu se confunda cu tuk tuk-urile, despre care se poate spune că sunt ricşe motorizate) sunt un fel de triciclete cu două sau trei locuri în spate, conduse de un localnic, cu siguranţă cel mai ieftin mijloc de deplasare prin Old Delhi, atât pentru indieni cât, mai ales, pentru vizitatori. Poţi lua o ricşă de oriunde - le vezi pe marginea drumului, stau precum taxiurile, cu "şoferii" clevetind cine ştie despre ce. O plimbare cu ricşa nu costă mult - undeva la 1-2 euro, plus bacşişul de rigoare - dar, o spun cu mâna pe inimă, este cea mai intensă experienţă avută în cele şase zile de "Triunghi" indian. În 20 de minute de goană pe străduţele oraşului am avut senzaţia că mă teleportez într-un film din altă epocă, în urmă cu 3-400 de ani, învăluit într-o atmosferă bizară, haotică, sublimă.

 
 
 
E greu de descris în cuvinte (de aceea vă invit să aveţi răbdare aproape două minute privind montajul video de mai jos) şi, după o astfel de experienţă, cuvintele rămân undeva suspendate în incredibilul amalgam de cabluri care împânzesc clădirile pe lângă care treci. Străzile sunt înguste şi aglomerate (deşi cuvântul "aglomeraţie" e cam blând) şi, deseori, conducătorul ricşei trebuie să se oprească pentru a face loc altora. Efortul pedalării este imens - mă întrebam de unde are atâta putere omuleţul slăbănog şi tenace care se oprea uneori chiar pentru a-şi împinge vehiculul în încercarea de a depăşi un obstacol sau o hârtoapă. Pe o căldură de 35 de grade.
 
 
 
 

Plimbarea cu ricşa prin Old Delhi a fost un deliciu. A fost ca o prăjitură misterioasă din care muşti pentru a descoperi gusturi noi şi arome nemaiîntâlnite vreodată. Îmi imaginam cum e să trăieşti zi de zi viaţa acelor oameni, în acele clădiri care stau să se prăbuşească (dar nu o fac), în acea brambureală totală, cu milioane de produse de toate felurile transportate inadecvat către magazine în care Shiva ştie cine-o intra şi cumpăra, cu babuinii care-şi fac drum printre balcoane, nescăpând prilejul să fure câte ceva, cu pâcla de-a dreptul "cinematografică" ce învăluie înaltul cerului, cu concertul permanent de claxoane, cu amestecul de culori şi miresme, cu tot ceea ce înseamnă un oraş cumva încremenit în timpuri coloniale dar fără colonialişti. O întrebare fără răspuns.

O plimbare cu ricşa în Old Delhi:


Băiatul cu ricşa îşi încheie plimbarea în locul de unde a plecat, şi anume în faţa moscheii Jama iar eu cobor confuz şi cu un zâmbet probabil foarte tâmp pe chip. 100 de rupii bacşiş pentru bravul bărbat cu cămaşă în carouri care ar fi pe podium la Olimpiada pedalatorilor mondiali. Oameni sărmani, care muncesc din greu pentru a duce acasă un venit modest. În multe cazuri, ricşele nu le aparţin ci sunt închiriate de la o companie care le percepe cea mai mare parte a taxei pentru o cursă.

Jama

Moscheea Jama este cea mai mare moschee din India. Are o curte interioară în care pot încăpea 25.000 de adepţi ai lui Allah, a fost construită de acelaşi potent împărat Shah Jahan, din dinastia Mughal, între 1644 şi 1656 şi a costat la acea vreme un milion de rupii - oricât ar însemna asta, cu siguranţă înseamnă mult. Trei porţi, patru turnuri şi două minarete înalte de 40 de metri care străjuiesc o construcţie din gresie roşie şi marmură albă - materialele favorite ale indienilor atunci când vine vorba de palate, moschee şi altele asemenea. De reţinut că Shah Jahan este cel care a construit alte două importante monumente indiene: Taj Mahal şi Fortul Roşu, prin urmare omul şi-a lăsat o amprentă de neuitat asupra ţării pe care a condus-o vreme de 30 de ani.


Jama Masjid a fost primul (şi singurul) loc din India unde nu am avut voie să fotografiez sau să filmez (dacă nu cumpăram bilet pentru aşa ceva). Cel puţin acestea au fost indicaţiile dar habar n-am dacă cineva stătea cu ochii pe tine, atent să nu foloseşti aparatul foto sau măcar telefonul. În schimb, odată ce i-am trecut porţile, în papucii albi cumpăraţi la intrare cu 100 de rupii, am simţit zeci de ochi care mă pândeau de prin toate colţurile curţii imense. O atmosferă ciudată în curtea acestei moschee, unde localnici de tot felul păreau s-o lălăie fără sens. Deopotrivă vizitatori şi cerşetori, o mulţime de copii (fetiţe machiate, de o frumuseţe înduioşătoare), bărbaţi pierduţi în criptele religiei din propria minte, agonizând pe lângă pereţi sau dormind de-a dreptul, desculţi şi împăcaţi cu sine.

Am aflat că în interiorul moscheii se află o sumedenie de relicve, printre care şi un Coran scris pe un pergament din piele de căprioară, şi am mai aflat că, în 2006 şi în 2010, două atentate au zguduit mulţimea, sfârşindu-se, din fericire, fără victime.
Intrarea e liberă, taxa foto e de 200 rupii.

(va urma)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Qatar, perla deşertului, Eduard Ţone (5.0/5 - 2 voturi)
Sageata Incredibila India (V) - Agra şi Taj Mahal, mausoleul iubirii, Eduard Ţone
Sageata Incredibila India (IV), Eduard Ţone (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Incredibila India (III), Eduard Ţone
Sageata Incredibila India (I), Eduard Ţone (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata În căutarea fericirii (Jurnal de călătorie în jurul lumii)


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer