06.01.2005
Lansată în anii '90 pe scenele mondiale, uimind publicul în creaţia ei ca prima "Carmen blondă" la Leipzig, mezzo-soprana Ruxandra Donose a reuşit între timp să-şi extindă cariera de la Staatsoper din Viena pe majoritatea scenelor europene (Covent Garden din Londra, Opera Bastille din Paris) şi americane, reuşind ca între două premiere să devină şi mama unui băieţel (Max, acum în vârstă de 5 ani) şi a unei fetiţe (Anna Teodora, de un an şi jumătate).

Vorbind despre calităţile pe care trebuie să le aibă o cântăreaţă în epoca noastră, Ruxandra Donose îmi spunea: "Ca să ai succes în Europa, dar mai ales în America, contează extrem de mult să cânţi frumos, dar în acelaşi timp şi să fii ceea ce se numeşte în limbajul impresarilor un... package. Adică să fii şi frumos şi deştept şi suplu şi tânăr şi talentat şi cu voce. Atunci corespunzi idealului american." Lumea operei este extrem de dură şi îi respinge pe cei care nu fac faţă exigenţelor, iar Ruxandra Donose a reuşit să învingă în această luptă şi să se menţină în plutonul fruntaş de mai mulţi ani.

Ruxandra Donose a evoluat recent într-o nouă producţie a Operei regale britanice - Covent Garden cu Werther de Massenet, aflându-se în rolul titular feminin alături de celebrul tenor Marcelo Alvarez: "Charlotte este un rol care, deşi e dramatic, greu, lung, îmi vine ca o mănuşă. Este un rol pentru care nu a trebuit "să caut" aproape deloc pentru ca "să găsesc" adevărul artistic. Mi-a venit aşa, din interior; cred că este exact ceea ce lumea în general asociază cu caracterul Charlottei, timbrul meu vocal, temperamentul... totul se potriveşte foarte bine."

Ruxandra Donose cântă multe roluri (spre deosebire de alte colege de-ale ei, specializate în numai câteva partituri, aşa cum se obişnuieşte în ultimul timp), dar are personaje în care se simte împlinită mai mult decât în altele, unul dintre acestea fiind, alături de Charlotte, un celebru rol de travesti, Romeo din I Capuleti ed I Montecchi de Bellini. "Romeo este un rol foarte greu, complex, dar care îţi aduce multă satisfacţie şi explorează până în adâncime tot ceea ce poţi oferi. Este un rol care te obligă la profunzime, ceea ce îmi place. Ultima scenă, cea a cavoului, merită tot efortul... Atunci când eşti acolo şi o cânţi, înţelegi de ce faci meseria aceasta." Rolurile de travesti reprezintă în general un aspect interesant al carierei Ruxandrei Donose, în acest tip de personaje (Cherubino din Nunta lui Figaro, Niklaus din Povestirile lui Hoffmann) ea bucurându-se frecvent de succes, în bună măsură şi datorită fizicului care o avantajează. "În general, rolurile de travesti presupun un anumit romantism. Dar mi-e greu să spun cum joc efectiv un astfel de rol. Pur şi simplu... îl simt."
>

După ce a absolvit Liceului de artă "George Enescu" din Bucureşti la disciplina pian, a urmat Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti la Canto şi a avut şansa ca, absolvind în 1989, în scurt timp graniţele să se deschidă către lumea în care consacrarea în domeniul operei poate avea dimensiuni mondiale. După câteva concursuri şi un stagiu la Staatsoper din Viena, cariera ei s-a diversificat, deja Ruxandra Donose având la activ sute de spectacole susţinute pe cele mai importante scene din Europa, dar şi din America, în contexte foarte diferite, se pare, după mărturisirile artistei.

"În Statele Unite eşti primit ca o vedetă din momentul în care ai aterizat la aeroport şi ţi se respectă toate cererile, până în clipa în care ai plecat. Nu e vorba de mofturi, dar la un moment dat, când te afli tot timpul pe drum şi îţi petreci viaţa în altă parte decât casa ta, ai nevoie ca acea "altă parte" să fie confortabilă, să aibă ce-ţi trebuie. În America te simţi foarte bine, toată lumea are grijă de tine... Acolo, cântăreţul este rege. În Europa, lumea operei e mai frustă. De la aeroport iei un taxi. Dacă vrei o cafea te duci şi o cumperi! Nu este o lipsă de respect, e doar o altă uzanţă. Îmi place alternanţa între aceste două maniere, pentru că nu am în mine dorinţa de a fi o divă. Mă stimulează mai mult provocările intelectuale, montările mai interesante (de care ai parte în Europa), îmi place să am colegi care sunt toţi la fel de buni ca mine şi cu care pot să intru într-o interacţiune interesantă pe scenă, să facem ceva împreună, să fie o atmosferă de lucru creativă. Asta este ceea ce mă stimulează şi ceea ce se întâmplă în lumea operei din Europa."
>

Ruxandra Donose vine cât poate de des în ţară, unde a simţit nevoia să-şi construiască o casă la munte, unde să poată să se refugieze în rarele perioade de vacanţă. Faptul că în tot restul anului se învârteşte în lumea hotelurilor de lux, a determinat-o să prefere pentru concediu o reşedinţă simplă, legată de lumea rurală. "Îmi doresc ca atunci când sunt liberă să mă duc undeva unde să schimb complet filmul. Şi am descoperit acest loc acum câţiva ani, din întâmplare, şi ne-am îndrăgostit amândoi profund de acest loc (împreună cu soţul ei, regizorul de operă Peter Pawlik n.n.). Pentru mine are evident ceva sentimental, e în România şi aşa mai departe. Pentru soţul meu, locul acesta este mai frumos şi mai special decât altele pentru că este încă neîntinat, e încă foarte natural. Îi place şi lui să vadă iarba şi copacii nu neapărat aliniaţi, puşi în ordine..."
>

În toamna anului 2004 Ruxandra Donose a evoluat mai mult la Londra, unde a cântat în Werther de Massenet la Covent Garden sub conducerea muzicală a lui Antonio Pappano. Tot în Marea Britanie a susţinut trei concerte cu Damnaţiunea lui Faust în companiei orchestrei Philarmonia London condusă de Charles Dutoit, la Birmingham, Basingstoke şi Royal Festival Hall din Londra. Programul ei continuă cu continuă cu o serie de concerte cu Ora spaniolă de Ravel la Valencia şi cu Recviemul de Mozart cu Atlanta Symphony, sub bagheta lui Donald Runnicles (acesta din urmă va beneficia şi de înregistrări speciale). În luna decembrie Ruxandra Donose a apărut în rolul Niklaus într-o serie de reprezentaţii cu Povestirile lui Hoffmann de Offenbach. Primăvara va începe pentru Ruxandra Donose la Glyndebourne, cu repetiţii pentru Cenuşăreasa, o producţie nouă în regia lui Sir Peter Hall, sub bagheta lui Vladimir Jurowsky.

0 comentarii

Publicitate

Sus