16.06.2019
Rezumatul capitolelor precedente: Agentul Cornel Bălosu îl urmăreşte pe Drăgan Dragoviştean, suspectat de contrabandă cu cărţi. Şeful lui, Răduleasa, îi cere rezultate care să permită reţinerea acestuia. În ciuda faptului că are pretenţii de poet, Bălosu e cam agramat. O fotografie din tinereţe a lui Dragoviştean îl face pe Bălosu să îl recunoască: un chitarist care îi jignise cu ani în urmă spunînd că poeziile sale sunt pline de emoţii desuete. Bălosu dă un anunţ matrimonial, la care răspunde Analena, zisă Bionsela Ponce de Leon, dansatoare. Răduleasa îi explică lui Bălosu că poliţiştii sunt oameni de pîslă, pentru că se ocupă de protejarea indivizilor de fricţiunile dintre autorităţi şi diversele grupuri de interese. Dragoviştean îi spune Bionselei, care se dovedeşte nepoata lui, că gruparea sa şi a părintelui Cărămidaru încearcă să boicoteze alegerile. Bălosu se strecoară în casa lui Dragoviştean în lipsa Bionselei şi găseşte jurnalul lui Drăgan, pe care îl citeşte. Bionsela respinge încercările lui Bălosu de a se apropia de ea, spunînd că nu îi plac poliţiştii. În timp ce îl urmărea pe Dragoviştean, Bălosu e atras într-o capcană şi i se înscenează o orgie în timpul căreia i se fac poze. E ameninţat să fie atent pe cine filează, pentru că pozele ar putea ajunge la şefii săi şi la tabloide. Dragoviştean aruncă în Bucureşti, cu ajutorul unei drone, 5.000 de manifeste care cheamă la o manifestaţie în Piaţa Universităţii. Bălosu decide să se ducă la manifestaţie deghizat. Confundat de unul dintre conspiratori, Bălosu se urcă în remorca cu care aceştia transportau la Universitate două momâi de paie cu chipurile preşedintelui şi primului ministru. Răduleasa le spune suporterilor dinamovişti că la miting vor participa suporteri stelişti.

24.

Înghesuit între coşurile cu mere, agentul principal Bălosu scruta mulţimea care tălăzuia spre largul spaţiu al Pieţii Universităţii, încercînd să dea peste vreun chip familiar. Pe tot drumul, scuturat şi înghiontit în remorca triciclului condus de sculptor, îşi puse obsesiv întrebarea: "Cum să acţionez în cazul în care se va ajunge la violenţă". Indicaţiile comisarului şef fuseseră clare "Observi şi raportezi, nu te implici în situaţii conflictuale". Se simţea neputincios şi dezarmat, fără să aibă asupra lui barem o staţie de emisie recepţie, prea voluminoasă, totuşi, ca să o ascundă în buzunare, prin care să ţină legătura cu grupa operativă. Cînd ajunseră pe strada Ioan Ghica îi opri o patrulă de jandarmi formată din cinci răcani îmbrăcaţi în uniforme bleumarin.
"Unde o luaşi, neamule, nu vezi că-i blocat drumul?" se răţoi gradatul care conducea formaţia vînturînd un baston tonfa nou-nouţ.

Lui Bălosu i se păru familiar accentul acestuia şi coborî din remorcă:
"Eşti din Mehedinţi, neamule? îl interpelă el pe jandarm. Io-s din Ceptureni, venii cu nişte mere frumoase dă pă la noi... Lasă-ne, bre, să trecem, că n-o fi foc!"

Jandarmul vîrî mîna-n coş, luă un măr, îl şterse cu mîneca uniformei şi muşcă cu poftă din el mormăind:
"Bine, neică, vă las! Hai, daţi-i drumu' d-aci, să nu vă vadă f'un şăf că-i belea mare!"

Bogdan viră triciclul spre parcarea mărginită de stîlpi din fier forjat, unde se agita un grup de tineri, unii dintre ei liceeni, purtînd steguleţe tricolore. Parcă vehiculul, apucă un coş şi strigă spre ei:
"Băieţi şi fete, veniţi să vă dau mere!"

Îl priviră neîncrezători consultîndu-se între ei, iar sculptorul continuă zîmbind:
"Hai, luaţi toţi, sunt gratis... un măr pe zi ţine medicul departe, un kilogram de mere pe zi păstrează sănătatea mentală!"
"Daţi-le celor din guvern, că ei nu-s sănătoşi la cap!" răspunse unul din băieţi, un vlăjgan cu chica împletită într-un coc în stil rastafari.

Cornel Bălosu se burzului:
"Măi, mucosule, cum vorbeşti tu despre cei care ne conduc?", însă Bogdan îl prinse de umăr şoptindu-i printre dinţi: "Taci din gură şi descarcă merele!"

Tinerii făcură cerc în jurul remorcii, iar ei le împărţiră merele. Cel cu freză de jamaican îi spuse sculptorului:
"Calea e liberă, puteţi intra pînă-n mijlocul pieţii!"

Acesta sări din nou la volan şi ambreie motorul, demarînd atît de repede încît Bălosu de-abia avu timp să sară în remorcă. Cînd ajunse în celebrul loc al kilometrului zero al democraţiei trase lîngă un grup de demonstranţi care fluturau banere şi pancarte mari.
"Jos mafia roşie, vrem guvern fără corupţi, demisia idioţilor şi hoţilor, libertate că se poate" citi repede agentul principal pe cîteva pancarte aflate în cîmpul său vizual.
"Hai că n-avem timp, îl zori celălalt, pune mîna să-nălţăm eşafodul!"

Bălosu scotoci prin toate ungherele memoriei sale şi înălţă din umeri: "Eşafod... cum adică?"

Se lămuri după ce fură fixate scîndurile şi cadrul din lemn al spînzurătorii şi un fior de spaimă îl furnică pe şira spinării. Între timp, în jurul lor se strînseră zece-doisprezece mii de inşi, iar de pe străzile laterale se revărsau neîntrerupt oameni de toate vîrstele, bărbaţi şi femei, zări printre ei şi copii căţăraţi în cîrca taţilor, pînă cînd centrul pieţii se umplu de lume. Sculptorul aruncă două fringhii peste bara orizontală a cadrului, le înnodă în ochi de laţ şi-l îndemnă să apuce momîile umplute cu paie. El se conformă, dar sentimentul de panică îi năpădi fiecare moleculă din corp şi se întrebă tot mai îngrijorat "Unde o fi comisarul Răduleasa, ce face, de ce nu-mi trimite instrucţiunile?"

Observă că din parcare se buluci un grup de ultraşi fluturînd drapele şi fulare roşii, conduşi de o namilă care ţinea în vîrful unei prăjini un cap de cîine. Tipii începură să urle şi huiduie, iar apoi dislocară borduri din scuar şi le aruncară spre cordonul de poliţişti de la rutieră care dirijau autovehiculele pe o rută ocolitoare.
"Provocare ca la manual, cu suporteri violenţi!" îşi spuse Bălosu în sinea lui, cu un strop de invidie că nu era cu totul informat asupra desfăşurării acţiunii.

Din spatele Universităţii se auziră ordine urlate şi pe latura sudică a pieţii apărură patru microbuze bleumarin cu însemnele jandarmeriei. Uşile se deschiseră simultan şi din fiecare vehicul coborîră şapte zdrahoni, în bluzoane negre căptuşite, cu platoşe, cotiere şi genunchere din kevlar şi căşti din poliester armat cu fibre de sticlă pe cap.
"E nasoală rău, mormăi el spre camaradul său, ăştia-s puşi pe cafteală, poate ar trebui s-o uşchim!"
"Nu te teme, îi răspunse acesta, vor să ne intimideze, atîta tot!"

Din grupul protestatarilor se desprinse un bărbat de statură mijlocie, palid, cu părul şaten încărunţit la tîmple. Bălosu îl recunoscu pe Dragoviştean şi tresări satisfăcut că acela pe care-l urmărea de luni bune se afla la doi-trei paşi distanţă, fără să bănuiască că e supravegheat.
"Toate-s pregătite, Bogdane, îi dăm drumul?" întrebă Dragoviştean.

Sculptorul arătă spre cele două momîi. Una avea prinsă de capul din cîrpe o reproducere tridimensională a figurii premierului, cealaltă mutra inconfundabilă a preşedintelui.
"Da, îi dăm drumul!"

Cu gesturi repezi, sigure, ridicară amîndoi fantoşele pe eşafod şi le spînzurară de grinda transversală. Bogdan scoase o lumînare, o aprinse şi se apropie de marionetele care se bălăngăneau în ştreang. Un urlet colectiv de veselie, însoţit de ropote de aplauze străbătu piaţa, în timp ce flăcările cuprinseră trupurile umplute cu paie.

Din dispozitivul împlătoşaţilor se desprinse un gradat în uniformă de camuflaj care urlă un ordin scurt. Jandarmii scoaseră din bandulieră măştile de gaze şi se repeziră spre mulţime cu bastoanele în mîini. Un nor alb se ridică deasupra capetelor lor şi se prelinse ca un val spre masa demonstranţilor. Oamenii din primul rînd începură să tuşească cu violenţă loviţi de tăvălugul gazului toxic şi se retraseră orbiţi. Bălosu îşi trase tricoul peste faţă, ca să-şi ferească nasul şi ochii şi le strigă: "Fugiţi, fugiţi, urmează salvele cu fumigene!" Bogdan îşi umflă pieptul lat rînjind: "Şi ce dacă? Eu rămîn pe poziţii, nu mă sperie nişte amărîţi de gabori cu băşinile lor lacrimogene!"

Dinspre strada Ion Ghica se auziră tropote de bocanci ţintuiţi şi trei plutoane de scutieri în uniforme albastre formară un careu larg în marginea pieţii. În spatele scutierilor apăru un bărbat înalt şi mătăhălos, îmbrăcat într-un parker de piele, cu ochelari de soare pe nas şi un fular alb la grumaz. Era superiorul lui Bălosu, comisarul-şef Răduleasa. El îşi aprinse o ţigară, îi rupse filtrul şi scoase fularul fluturîndu-l cu un gest larg în direcţia demonstranţilor. Un al doilea val de gaz se revărsă peste capetele oamenilor, însoţit imediat de exploziile seci ale grenadelor fumigene ofensive. Masa de trupuri se fragmentă, iar jandarmii intrară în mulţime vînturîndu-şi ameninţători bastoanele din cauciuc. Se auziră urlete, bufnituri surde cînd tonfele loveau carnea şi oasele şi ţipetele celor prăvăliţi la pămînt.

Bălosu îl apucă pe Dragoviştean de braţ:
"Vino cu mine, e jale, nu vezi că vor să ne prindă ca-ntr-un cleşte?"

Acesta se smulse din strînsoarea lui şi arătă momîile cuprinse de flăcări:
"Nu plec din piaţă pînă cînd nu ard ăia doi!"

În clipa următoare previziunea agentului principal se adeveri. După tirul de fumigene, jandarmii împinseră demonstranţii spre zidul de scutieri forţîndu-i să abandoneze centrul pieţii. Cîţiva bărbaţi tineri încercară să riposteze lovind cu beţele steagurilor şi pancartele însă atacatorii îi înconjurară, îi culcară pe caldarîm şi îi încătuşară. Din spatele microbuzelor apăru al doilea eşalon de luptători din brigada antitero cu cagule negre pe cap care se repeziră o formaţie vîrf de lance spre eşafodul cuprins de flăcări. Lîngă o Dacie veche, cu portierele larg deschise, Bălosu găsi, ca prim minune un extinctor cu spumă şi se repezi spre momîile cuprinse de flăcări. Nu apucă, însă, să acţioneze maneta stingătorului că o huidumă în negru îl izbi violent în creştet cu bastonul. Vederea i se întunecă şi prăbuşi moale la picioarele spînzurătorii, gata să fie călcat în picioare de către cei care fugeau. Sculptorul îmbrînci doi mascaţi care-l flancau, îl aruncă ca pe un sac pe umăr şi strigă ofiţerului care comanda plutonul:
"Lăsaţi-mă să-l duc la ambulanţă, e grav rănit, poate să moară!"

(va urma)

0 comentarii

Publicitate

Sus