27.03.2020
În urmă cu două luni, Casa de pariuri literare a prilejuit întâlnirea mea cu elevi ai Colegiului Mihai Eminescu din Bucureşti.

A fost una dintre cele mai emoţionante întrevederi. Am stat, permanent, cu un nod în gât şi un gol în stomac, în faţa unor elevi care mă priveau în ochi şi păreau cu adevărat interesaţi de ceea ce le spuneam.

Le-am vorbit despre autorii români contemporani care îmi plac (Svetlana Cârstean - "a fost la noi la liceu!˝ -, Adela Greceanu, Dan Coman, Marin Mălaicu-Hondrari etc.), am citit câteva dintre nepoemele mele, am dat autografe, am răspuns la întrebări şi am încheiat cu un text de Cristi Popescu.

Au aplaudat la final, încântaţi. Înţeleg de ce le-a plăcut Cristi Popescu.

Când m-au întrebat dacă citeam cărţile din programa şcolară când eram de vârsta lor, am recunoscut că deseori trişam. Citeam enorm, dar nu neapărat ce era obligatoriu la şcoală.

Şi le-am mai spus că am chiulit destul de mult de la liceu (când aveam orele după-amiaza), ca să merg la teatru. A fost perioada în care am văzut Creatorul de teatru de cel puţin 10 ori.

Pe Costică Drăgănescu l-am urmărit pe scenă doar la Teatrul ACT (Capra sau Cine e Sylvia?, Acasă la tata şi, după cum spuneam, de cel puţin 10 ori numai în Creatorul de teatru.

Pe Costică Drăgănescu l-am adorat.

Pe Costică Drăgănescu îl salutam, ani mai târziu, cu timiditate, în grădina Green Hours. Venea vara la o bere.

Pe Costică Drăgănescu l-am întâlnit ultima dată prin 2016-2017. Tot într-o vară, la coloanele de la Sala Palatului. Îşi bea cafeaua la "turc".

Pe Costică Drăgănescu ar trebui să îl ştie toţi oamenii care au avut, au şi (cu puţin noroc de la univers) vor avea de-a face cu artele spectacolului.

E o vorbă italienească superbă: "sei un mito".

Dacă l-aş mai putea întâlni, asta i-aş spune: sei un mito!

Dar nu-l mai pot întâlni, pentru că de ieri a plecat de tot. Nu doar de pe scena teatrului şi din grădina Green Hours şi de la turcul unde îşi bea cafeaua, ci din lumea asta. A plecat discret, aşa cum a şi trăit. Unul dintre cei mai înzestraţi actori români.

De Ziua Internaţională a Teatrului, rămas bun, Costică Drăgănescu.

"Noaptea, dacă introduci în telefonul din colţul străzii o scoică în loc de monedă, o scoică mică, albă, neciobită, culeasă vara, pe plajă, în loc de ton vei auzi minunatul sunet al valurilor. Apoi poţi forma orice număr şi-ţi va răspunde, te va chema în glas de sirenă.

Noaptea, dacă introduci în telefonul din colţ o petală de trandafir în loc de monedă, în loc să auzi tonul vei simţi minunatul miros de fân cosit şi liliac înflorit. Formând orice număr o voce blândă de bătrână îţi va explica liniştit cum se face cea mai grozavă dulceaţă de trandafiri.

Noaptea , dacă sufli în telefonul din colţ fum de ţigară în loc să introduci o monedă, în loc de ton din receptor va izvorî ceaţa , ceaţa caldă care te va cuprinde întreg, va umple încet strada, casele, se va agăţa de crengi ca pânzele de păianjen.

Noaptea, dacă introduci în telefonul din colţul străzii o monedă de un leu , trebuie câteodata să baţi cu pumnii în telefon până iţi vine tonul şi formând numărul de acasă îţi va răspunde nevasta: că unde umbli până la ora aia, că ea nu-ţi mai încălzeşte mâncarea, că ea te lasă." (Cristi Popescu)

Noaptea, dacă introduci în telefonul din colţul străzii un bilet de teatru în loc de monedă...

0 comentarii

Publicitate

Sus