Acest poem face parte din proiectul Izolare forţată - Faţă-n faţă cu viaţa (blog-jurnal de pandemie), realizat de Editura Casa de Pariuri Literare, proiect co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

*

10 şi 10.
Duminică dimineaţa.
Am dormit într-o casă străină, cu o pisică gri, un ţânţar cât un cal şi cu Gellu Naum.
Ascult slujba de la biserica de alături ca pe un concert al unei trupe dintr-o ţară străină. O casă străină, o ţară străină, o limbă străină.
Pepene galben, cafea, citit cu voce tare din Zenobia pentru pisică.

Nu mă mai uit la ştiri, nu răsfoiesc ziare. Adică site-uri. Că ziarele au dispărut. Vine Apocalipsa. Se apropie cu paşi repezi, ne prinde din urmă. Dar avem măşti. Aveam şi înainte. Apocalipsa ne găseşte pregătiţi. Acum purtăm mască peste mască.

Îmi amintesc un noiembrie la Mostar. Stăteam sub pod, lângă apa de smarald şi dintr-o dată a început să cânte un muezin.
Însăşi vocea cerurilor. Lacrimile îmi spălau faţa, corpul îmi devenea din ce în ce mai uşor, pluteam deasupra podului, deasupra apei care curăţase atâta sânge, mă simţeam mai aproape de mine decât fusesem vreodată.

Tot într-un noiembrie, de ziua mea, în urmă cu aproape 22 de ani, satelitul Hubble a fotografiat una dintre cele mai impresionante găuri negre, aflată la 209 milioane de ani lumină distanţă de Pământ şi cântărind 7 bilioane de sori.

Pământul e rotund tocmai ca să nu existe nicio cale de scăpare. Să ne învârtim în cerc, repetând aceleaşi greşeli. La nesfârşit.
Waltz me to the beginning of death.


0 comentarii

Publicitate

Sus