19.09.2020
Acest poem face parte din proiectul Izolare forţată - Faţă-n faţă cu viaţa (blog-jurnal de pandemie), realizat de Editura Casa de Pariuri Literare, proiect co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

*

Dragă Niko,

Îţi scriu de la tine de acasă, de la mine de acasă, din Creta.
Locul în care fericirea şi tristeţea se confundă.
În faţa mea, marea. Şi o femeie însărcinată. Aş spune cu un băiat, dar de ceva vreme nu mai reuşesc să ghicesc sexul copiilor. Mi-am pierdut harul.
N-am ţinut niciodată un jurnal. Am încercat şi nu am izbutit. Poate acum, dacă îţi scriu ţie, voi reuşi. Căci, dragă Niko, memoria începe să-mi devină din ce în ce mai uşuratică şi doar cuvintele scrise la timpul lor mai pot fi martore ale istoriei.
Ai dreptate, cui îi pasă?
Mie şi orgoliului meu pe care îl detest dar fără de care nu sunt cu adevărat eu?
Poate unui copil al meu, dacă va fi să fie? Dar îmbătrânesc, Niko. Şi chiar dacă sânii îmi freamătă a lapte, nu ştiu dacă nu e prea târziu sau cu adevărat inutil să îngreunez lumea cu încă un suflet. Cine îmi dă mie dreptul ăsta? Dumnezeul tău? Acela pe care mă tentezi să îl iubesc, căci citindu-te îmi pare că nu există dragoste mai pură. Iată un cuvânt care suportă grad de comparaţie pe nedrept: "pur".



(va urma)

0 comentarii

Publicitate

Sus