09.01.2021
Sunt unul dintre fericiţii care au o fereastră deasupra chiuvetei. Când spăl vasele îmi las privirea să zboare printre omizile mute din coroana copacului de vizavi, printre paturile de fier ticsite cu hemiplegici ale spitalului din spatele copacului, mai departe printre valuri, spre Washington DC, prin Capitoliu, brrr, oribilă privelişte, şi mai departe, privirea mea mângâie rocile călduţe din Hawaii, până se propteşte în ceafa unui tip care spală vase într-o bucătărie cu fereastră deasupra chiuvetei.


Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În 2021, grupul are 3.000 de membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus