14.01.2021
Pe prima noptieră de lângă primul pat în care a înnoptat şi-a lăsat inocenţa ca pe un prezervativ folosit. Pe noptiera numărul şase şi-a părăsit visele. Pe cea de-a optzeci şi una a pus puţin suflet şi acolo i-a rămas. La a o sută şaizeci şi patra şi-a uitat verigheta. Pe noptiera numărul trei sute opt a aşezat nişte bani. Pe furnirul lui şase sute doi i-au căzut câteva lacrimi. În sertarul din opt sute cinci a dosit un regret. Pe a o mie una noptieră a rămas un ambalaj mototolit de viagra şi ultima suflare.


Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În 2021, grupul are 3.000 de membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exerciţiu de flash fiction a cărui temă se schimbă aproape în fiecare zi. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus