19.04.2021

Haide, Georgeta, ştiu că poţi. Ţine-te bine. Nu pot, mamă, nu vezi? Se bălăngăne. Poate e defectă, stai să mă uit. Nu, n-are nici pe dracu', tu eşti de vină, te-ai îngrăşat, mai are puţin şi pârâie. Nu m-am îngrăşat. Ce-o fi aşa greu? Trebuie să ai echilibru, atât. Încerc, dar alunecă printre picioare. Georgeta, ai 15 ani şi tot nu ştii s-o foloseşti, toate fetele ştiu, numai tu habarnistă. Şi dacă păţesc ceva? Mai bine mori călare, ca vrăjitoare supraponderală, decât să rămâi muritoare de rând.


Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În aprilie 2021, grupul are 5.600 de membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus