Intro
În perioada 12 - 30 aprilie 2021, atelierele de autocunoaştere prin scris Eu x 3 (Poveste. Monolog. Scenariu) au fost organizate simultan în trei licee bucureştene: Liceul Teoretic "Ştefan Odobleja", Liceul Teoretic Bulgar "Hristo Botev" şi Liceul Teoretic Atlas.
Un grup de 30 de elevi din clasele a IX-a, a X-a şi a XI-a au putut să abordeze trei tipuri distincte de scriere:
Scrierea creativă (creative writing)
Scrierea dramatică
Scenaristică
Adolescenţii au putut să experimenteze, atât prin teorie, cât şi prin lucru practic, modul în care cuvântul scris poate genera forme diverse de conţinut - fie el literatură, monolog şi scenariu de film.
Eu x 3 a propus abordarea scrisului din trei perspective diferite, plecând, însă, de la un numitor comun: autorul. Tinerii au fost încurajaţi să descopere şi să exploreze propriile trăiri, gânduri, experienţe pe care, mai apoi, le-au transpus pe hârtie, în formele caracteristice fiecărui tip de scriitură în parte.
LiterNet.ro găzduieşte o selecţie de texte din portofoliul rezultat al fiecărui tânăr participant la ateliere.
Cristina Tudorică (15 ani)
Autobiografia în 50 de cuvinte şi o minciună
Sunt Cristina. Încă de mică mi-a plăcut să muncesc pentru ce îmi doresc, de asta mă aflu într-o continuă competiţie cu cei din jur, dar mai ales cu mine.
Ştiu sa păstrez foarte bine un secret, în schimb, am un temperament vulcanic cu care nu mă mândresc întotdeauna. Ascult părerile celorlalţi şi încerc, pe cât posibil, să le pun în practică.
Mi-e frică
Am 15, în curând 16. Mi-e foarte frică de întuneric. Nu e cea mai mare teamă a mea, dar... în fine. Îmi face cele mai frecvente vizite, noaptea, când mă bag la culcare. Sunt în pat şi parcă, parcă e ceva în camera mea, în sau sub patul meu. Dacă cobor mă va prinde. Nu mi-ar mai da drumul, sunt sigură.
- Haide, coboară! Hai cu mine, hai să ne jucăm puţin!
Doar asta aud.
Vocea raţiunii mele îmi spune să mă învelesc şi să rămân acolo. Nu vreau să mă întâlnesc cu vreo dihanie care să-mi prindă piciorul, mâna sau mai ştiu eu ce. E şi pisica cu mine, dar ce aş putea să îi cer? Doarme dusă.
E clar: mâine poate dorm cu mama. Ce? Nu sunt atât de mare, avem loc împreună. Şi aşa nu am mai testat patul ei de mult timp. E posibil să dorm ca un bebeluş. E o idee bună, de ce nu!?
Pandemie. Eu
Anul 3030. Mă scuzaţi. Mi-a luat-o pixul razna. Reiau... Anul 2020... începutul pandemiei. Izolarea asta...
E ora 23:05. E timpul să ne pregătim pentru slujba de Înviere. În bucătărie suntem eu şi fratele meu. Mâncăm împreună ultima masă de post. Ce să mai: suntem pe opulenţă de mâine.
- Auzi, unde sunt lumânările?
- Le-am lăsat pe masă. Să-mi aduci aminte să ţi-o arăt pe a ta! Cât e ceasul?
- 23:15.
- E târziu, hai, du-te şi trezeşte-i pe mama şi tata, să plecăm.
Ajungem la biserică. Curtea plină de oameni care stăteau aproape, se ţineau de mâini, 2 preoţi şi atâtea voci încântătoare. Şi doar trei cuvinte diferite, rostite în două propoziţii diferite.
Hristos a înviat! Adevărat a înviat!
Frumos, nu?
Da, aşa zic şi eu! Superb! E Paştele din 2019 din păcate. Nu îmi permit luxul de a încălca legea şi să ies din casă. Plus că toate economiile mele se duc pe cadouri şi anul ăsta, nu pe amenzi, deşi nu ar veni pe numele meu, nu? Sau da... În fine... Paşte fericit şi multă sănătate, că-i mai bună decât toate!