17.06.2021
Din prima zi la conac, Elsa se gândi la scări. Instrucţiunile erau clare. Nu intra în odăile stăpânului. Nu urca aceste scări. Coboară-n sat până-n apus. Obosită, adormi. Târziu, în noapte, dinspre scări, o dâră de lumină. Urcă fără ezitare. Împinse uşa din capăt. În mijlocul încăperii, o oglindă. În faţa ei, un bătrân îşi pieptăna părul alb-fuior. Vino, o chemă. Nu am voie aici. El o prinse de mână, îi zâmbi cu blândeţe şi-o împinse prin oglindă. Nimeni nu va şti, răspunse tânărul cu păr negru-corb.


Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În iunie 2021, grupul are 6.650 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus