17.06.2021
Când am văzut scările n-am mai răbdat. Pe prima treaptă am ales cureaua. L-am bătut pe tata la fund până m-a implorat să-l iert. Pe a doua am văzut-o pe mama plângând. Am lăsat-o să zacă în spitalul ăla. Pe a treia l-am zărit zâmbind sadic pe el şi am ales pistolul, l-am împuşcat în inimă şi-am râs. Apoi am urcat mai departe şi i-am dat amandine bunicii, mâncare pisicii şi flori profei de literatură. La ultima treaptă, mă vedeau toţi la TV luând Premiul Nobel. Am coborât şi i-am aplaudat de jos.


Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În iunie 2021, grupul are 6.650 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus