Cum se naşte un erou

Nea Doru era contabil la nou înfiinţata Gospodărie Agricolă de Stat din comună. Per ansamblu, treburile mergeau târâş-grăpiş, dar la sectorul zootehnic era dezastru! Aveau vreo douăzeci de vaci, d-astea d-ale noastre. Sure, slabe, pricăjite, vai de sufletul lor! Doar una singură, Florica, era mai răsărită şi dădea, cât de cât, lapte! Vacile ca vacile, da' problema era că nu găseau oameni să le îngrijească. Nea Doru a intrat la director şi i-a spus:
- Tovule, eu am un băiat cuminte şi harnic la mine în sat. Hai să-l angajăm şi să-l calificăm la locul de muncă!

Şi uite-aşa, Costache, văcarul satului, a ajuns zootehnist la GAS "Victoria Socialismului". Treburile nu mergeau mai bine, dar speranţe erau destule. În primăvară, statul i-a dotat cu vreo 60 de juninci bălţate, aduse tocmai din măreaţa Uniune Sovietică. Costache le îngrijea şi le iubea ca pe ochii din cap, da' asta nu l-a împiedicat să uite, după un chef, poarta de la staul deschisă. Taurul Filuţă a simţit chemarea dragostei, a intrat şi a dat iama printre junincile sovietice. De fapt, şi-a amestecat cromozomii lui autohtoni cu cei de rasă superioară, stalinistă. Peste câteva luni, aproape toate junincile erau gestante. Nea Doru a intrat din nou la director:
- Ce ne facem, tovule? Raportăm la raion?
- Nu se poate, nea Dorule! Ne bagă ăştia în puşcărie pentru batjocorirea idealurilor comuniste şi pângărirea nobilei rase de vaci sovietice! Ascunde-le!

Au construit la repezeală un staul ferit în luncă şi au mutat în el toate junincile gestante. Acolo au fătat şi tot acolo au început să producă lapte. Nea Doru îl înregistra la vaci de lapte, căci contabilitatea nu permitea altfel. Şi uite-aşa, în câteva luni, producţia de lapte pe cap de vacă furajată, s-a triplat la GAS "Victoria socialismului". Bineînţeles că meritul cel mai mare era al zootehnistului fruntaş Costache Avădănii. Nu trecea o săptămână fără o poză în Zori Noi: Costache în mijlocul turmei, Costache mulgând-o pe Florica, Costache în faţa bidoanelor cu lapte. Într-o bună zi, directorul a primit ordin să-l îmbrace în costum naţional şi să-l trimită la Bucureşti. Bineînţeles că Zori Noi nu a ratat evenimentul. Pe prima pagină, a publicat o fotografie imensă cu însuşi tovarăşul Dej, agăţând pe bundiţa lui Costache steaua de Erou al Muncii Socialiste. În scurt timp, Costache "a fost ales" deputat în Marea Adunare Naţională. Dădea interviuri la radio, lega cravate roşii la gâturile pionierilor, pleca în schimburi de experienţă peste hotare. Acum avea biroul lui propriu, purta costum şi cravată. Dar în sectorul zootehnic treburile cam scârţâiau. Şeptelul s-a mărit, vacile tinere erau mai mult sure decât bălţate, poate că nici Filuţă nu-şi făcuse pe deplin datoria, fapt e că producţia pe cap de vacă furajată a început să scadă. Directorul l-a chemat pe nea Doru şi i-a cerut să repete figura cu junincile. Nea Doru s-a înroşit şi a bătut cu pumnul în masă:
- Tovule, eu a doua oară nu mai mint! Fac raport la partid!

A pus mâna pe condei şi a povestit totul, de la A, la Z. Peste câteva zile a primit răspunsul. În adunarea de partid. L-au acuzat de sabotaj, l-au exclus din partid şi i-au cerut să-şi dea demisia din funcţia de contabil şef. Era disperat. La cine să apeleze, dacă nu la un prieten bun?
- Hai noroc, Costache, ăăă..., să trăiţi, tov deputat! Ăştia vor să mă dea afară! Ajută... ăăă..., ajutaţi-mă!

Costache şi-a clătinat, de câteva ori, chelia, între portretul tovarăşului Stalin şi cel, mai mic, al tovarăşului Dej şi a mârâit:
- Nu pot să te ajut, nea Dorule! Partidul nu greşeşte niciodată!