21.09.2021
Atunci am tăcut. Înţelesesem că tăcând voi dispărea. Aşa am căpătat putere. Claritatea de acum a smuls bandajul de pe ochii mei orbi. Nu m-a iubit. Din fericire, întunericul mi-a ascuţit mintea. E un bisturiu ce feliază neîncetat. Pot sta nemişcată şi să trăiesc mai intens ca oricând. Deja nu mai doarme şi când o face ţipă în somn. Nu îi umblu în vise, dar mă simte ca un fior de groază. Îi place frica şi asta îi dau. Iar când îi suflu rece pe piele, îmi strigă înnebunit numele. Sunt o fantomă şi-al meu va fi mereu.


Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În septembrie 2021, grupul are 7.150 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus