01.10.2021
Îi ţinea capul în poalele ei. Aici îi ţesea poveşti, i le împletea pe după cortex şi-l făcea ghem de vise. Nările se dilatau, primind miros de ţigară, mucegai şi sex. El îi desenă cu revolverul linia coapselor cărnoase, urcă până unde se crăpa de noapte, se aşeză deasupra ei, cu ţeava rece şi erectă ce îi înghiţea sfârcul stâng, întărit a moarte. Te-ai dat tuturor? I-ai supt pe toţi? Le-ai lins circumvoluţiunile? Eşti o magherniţă a poftelor. Prost am fost. Şi glonţul ieşi, cu viaţa-n dinţi, din ea.


Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În octombrie 2021, grupul are 7.275 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exerciţiu de flash fiction a cărui temă se schimbă aproape în fiecare zi. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus