04.12.2021
Mi-a răspuns condiționat: să-i trec numele adevărat și adresa sub tăcere. Prietena prietenei mele mi-o prezentase scurt: Belfegora. O aducătoare de liniște inimilor zbuciumate. Un șaman femeie. De ce să nu o cunosc? Un nou personaj, nu?

În ușa grea, sculptată în motive asiatice, mă întâmpină o femeie subțire, de aproximativ 60 de ani, perfect întreținuți, cu ochi încă foarte mari, de un albastru translucid, lac de munte în miez de iarnă. Îmbrăcată într-un fel de pelerină, mătase neagră mată, imprimată cu motive geometrice în alb-gri, asortate cu părul prins într-un coc masiv. Îmi zâmbește. În urmă cu cinci minute îi anunțasem telefonic vizita. Îi dau punga-tarif, adică: paste, sosuri vegetariene, cafea lavazza, zahăr din cocos, biscuiți, conserve de ton, țigări etc, toate din import, la care am adăugat obligatoriul plic cu trei sute de lei.

Intrăm în holul difuz luminat, de undeva se aud stins sunetele liniștitoare sau de început de ușoară spaimă ale unei muzici ambientale. Merg în urma Belfegorei cu pași tot mai încetiniți. Un pui de teamă, irațională desigur, crește în mine treptat. Ne strecurăm printre statuete culese dintr-un bazar african, probabil, negre și albe. Le privesc intens, cresc sub ochii mei, încep un dans ritual prinzându-mă în mijlocul cercului. Aud răpăiturile tobelor, aștept frânghia care să mă țintuiască de primul copac. Frică, o frică bubuitoare în inimă, în creier. Pășesc mai departe. Statuetele s-au reașezat cuminți pe piedestalurile lor. Frica s-a îndepărtat. Emoția îmi zvârcolește stomacul. Ca înaintea unor examene. Conștientă încă, mă întreb ce se întâmplă cu mine. Întrebare spulberată de mângâierea / amenințarea undei tot mai puternice a muzicii ambientale. Belfegora se înalță în fața mea, atinge tavanul cu pălăria ei Merlin, neagră, împestrițată cu stele argintii. Dalele de marmoră, albe și negre bineînțeles, se frâng lipindu-se la loc, în secunda următoare. Nu le mai simt, calc pe-un covor de parfumată pâslă. Neagră. Pălăria Merlin se oprește în fața unei lăzi. Sculptate și ea. Pierzând din înălțime, Belfegora apasă un buton ascuns la baza unui cactus uriaș. Capacul se deschide, aruncă neglijent înăuntru "darul" meu. Visul, sau ce o fi fost, se risipește.

Ajungem în living. Ambientala răsună stăruitor, doamne, să nu adorm, să nu leșin. Un lătrat, strecurat printre alintate mieunături, mă trezește de-a binelea. Am trăit cu adevărat ultimele minute? Sau închipuirea mea a luat-o razna? Belfegora mă invită să mă așez unde doresc, scuzându-se că va lipsi puțin, va pregăti o cafea proaspătă. Oferindu-mi prilejul de a mă familiariza cu interiorul. Deloc obișnuit. Într-o elaborată scenografie, gândită pentru a impresiona, a canaliza, a dicta direcția gândurilor, stării, încrezătorilor vizitatori. O masă rotundă, acoperită cu o catifea sângerie, ferestre acoperite cu draperii din pluș negru tăciune. Din fața cărților din alte veacuri (coperțile puteau fi false, doar se poartă), din rafturi, de pe etajere, mă privesc păpuși mici, albe, galbene, negre, toate goale, zâmbitoare sau încruntate. Și ciudate alte obiecte: un glob viu luminat multicolor, verdele se stinge, roșul se aprinde. Doar câteva secunde, pentru a face loc unui albastru intens. O piramidă alcătuită după modelul celei din curtea Luvrului. Un dovleac cu zâmbet hâd, tarotul, se înțelege, și multe altele. Neidentificate de paupera mea cunoaștere.

Slalom de pisici negre, albe, cenușii, portocalii, tărcate, printre mobile. Păzite de un războinic caniș. Negru și el. Totul luminat de lampadare cu becul ascuns în cranii. Belfegora mă invită să iau loc în fotoliul plușat, din fața mesei, negru bien sur, scoate cărți dintr-o cutie aurită. Le amestecă în timp ce-mi înregistrează radar fața. Le întinde, mișcare rapidă, se uită o clipă peste ele, privirea ei de gheață îmi sfredelește creierul. Ambientala nu se mai aude, tăcerea e întreruptă doar de mieunături tot mai agresive. După vreo interminabile trei minute, o aud. Voce dură, inflexiuni de oțel:
- Nu ați venit pentru logodnicul fugit în lumea largă. Ce doriți de fapt?
- Să discutăm despre, nu vă supărați vă rog, afacerea dumneavoastră neimpozabilă. Atât cât îmi puteți mărturisi.
- De acord. Numai să nu ne lungim, mai am programate încă patru persoane până la ora prânzului.
- Atunci, fără nici o introducere: cărui fapt, credeți, că se datorează încrederea unor oameni în verdictul dumneavoastră trecut / prezent / viitor?
- Viitorul îi înspăimântă. Tot mai mulți preferă o iluzie optimistă unei realități crude. Trecut / prezent reprezintă veridicitatea spuselor mele. Datele le obțin ușor, din discuția preliminară, din radiografierea persoanelor, gesturi, mimică etc. Știți și dumneavoastră. Vin la mine oameni speriați, unii se simt manipulați. De cine? De ce? Și până când? Numeroase femei se plâng că sunt urmărite, amenințate. Își închipuie că le pot salva. Cu sfaturi sau cu darul meu divinatoriu...
- Și pentru asta plătesc o sumă apreciabilă...
- Adevărat. Dar, vezi dumneata, mulți cred că dacă plătesc mult, obțin și cel mai bun serviciu. De ce i-aș refuza? Și când trec prin disperări crunte, prin încercări dureroase, gândesc că pot da oricât numai să scape, să iasă la liman.
- Căror categorii sociale, de vârstă, le aparțin solicitanții?
- De toate vârstele, casnice, studente, oameni cu carte și bani puțini, muncitoare, liceeni, studenți chiar. Adesea vin cu tot felul de fleacuri pe care le-ar putea rezolva singuri: rivalitate între colegi, necazuri cu vecinii, cu șefii tot mai discreționari. În ultima vreme mă întreabă dacă să intre într-o afacere. Care numai afacere nu e pentru ei dacă mă întreabă pe mine. Să nu-i uit pe șomeri, pe cei realmente aflați în crunte situații fără ieșire. Dar, evident, oricâte ofrande i-ar aduce Luciferului invocat de mine, el nu-i ajută cu nimic. Poate numai încurajarea, speranța într-o șansă rezolvată corect, în norocul care-i caută și încă nu i-a găsit, de care-i asigur pentru a le mângâia sufletele rănite.
- Familie ați avut? De cât timp vă ocupați cu...
- De-o viață. Sub comuniști, am avut și domiciliu forțat. M-au amenințat, m-au anchetat, doar știi și dumneata cum se petreceau lucrurile. Închisoare nu am făcut. M-au salvat "doamnele" roșii. Care deseori veneau și-mi cereau ajutorul. Ar trebui să le fiu recunoscătoare, inimaginabila lor credulitate m-a salvat. Sunt din Ploiești, dar Decembrie m-a prins aici. Am rămas. Pare un vad excelent pentru prospera și amuzanta, recunosc, mea afacere. Neimpozabilă. Se rătăcesc și acum notabilități în livingul meu.
- Cum v-ați făcut cunoscută? Ce metodă publicitară ați folosit?
- Proprietara acestei vile a fost târâtă într-un interminabil proces, ceva cu o moștenire. Într-o dimineață, am invitat-o să bem împreună cafeaua. I-am întors ceașca, am întins și cărțile, am trecut și la tarot. O ședință excelentă de psihoterapie. Ea și-a anunțat prietenele, acestea aveau colege, colegi, veri, mătuși. În câteva luni doar am fost nevoită să apelez la programări. Asta după ce mi-am adus arsenalul decorativ din Ploiești. Sunt extrem de aglomerată...
- Nu vă bântuie poveștile auzite?
- Deloc. Citesc cărți polițiste din copilărie, nu mă dezlipesc de ecran în fața filmelor horror.
- Orice "consultație" are același tarif?
- Nu. Dacă e vorba de a pedepsi un dușman, de a neutraliza nefasta influență a unei amante, în sfârșit, de a înlătura un serios obstacol din calea clientului, prețul e pe măsura efortului meu imaginativ. Întocmesc un fel de contract, având grijă să mi se achite suma stabilită chiar dacă salvarea nu se produce. Nu pot înlocui destinul, suverană aici e numai întâmplarea.
- Promiteți chiar și moartea dușmanilor?
- Desigur. Dar nu moartea fizică, ci cea magică, adică stârpirea răului din persoana incriminată.
- Pe ce vă bazați când acceptați asemenea cazuri?
- Iau informații despre "victimă" chiar de la "reclamant", cern apoi căi de pedepsire "magică" a dușmanului. Apelez și la ritualuri desfășurate psihoterapeutic, acționând asupra clientului, eliberându-l de răul care-i macină existența.
- O întrebare de final: întreaga scenografie, fața de masă sângerie, draperiile negre, pelerina dumneavoastră, pisicile, măștile, hidoase sau vesele, agățate pe pereți, craniile din care izvorăște lumina și toate celelalte vă ajută?
- Enorm. Credulii, naivii plătitori sunt impresionați, un pic speriați. Dar mulțumiți și liniștiți că durerea lor în văzduh va pieri într-un asemenea loc.

Un personaj? Mai curând o mică lume încă nedispărută, pâlpâire luminoasă a speranței. Care moare ultima, cum aud tot mai des în ultima vreme.

0 comentarii

Publicitate

Sus