14.01.2022

În ianuarie, de ziua mea, eram deja plecat. De fapt, ăsta a fost cadoul. Am vândut apartamentul. Și vreo cinci saci de haine primite în cei 25 de ani de carieră de la tot felul de sponsori. Îți vine să crezi că pe haine am luat mai mulți bani decât pe apartament? Pe ce pun oamenii valoare azi.. Sau poate pentru că erau ale mele... Dar nu vreau să-mi dau atâta importanță. Eu nu mi-aș dori niciodată să am un tricou purtat de Benicio. Oricât de mult îmi place de el. În fine.. Așa, plus banii de la Credidam. Recunosc. Au făcut diferența.

Se spune că durează șase luni până ajungi să te simți ca acasă într-un loc nou. Până găsești magazinul cu pâine, măcelăria cea mai bună, brânza adevărată, fructele bune. Pe o insulă mică însă timpul acesta se scurtează la șase zile. Maxim. Poate și pentru că venisem aici în vacanță de câteva ori. Și știam deja ce și cum.

Habar nu am când a trecut anul. Realizezi asta doar când se împuținează turiștii. Și se închid pe rând terasele și tot. Și rămân doar cele locale. Fiecare din aceste locuri pare un platou de filmare plin cu figurație specială - parcă văd anunțul de casting - Se caută oameni de toate vârstele care să semene cât mai bine cu localnicii unei insule mici din Ciclade. Dar ei chiar asta sunt. Deformație profesională...

M-au întrebat dacă mă întorc după pandemie. Dar le-am zis că eu nu m-am dus acolo să mă ascund de pandemie. Ci de oameni. Mi-a fost greu să-mi recunosc că eu de fapt îmi urăsc publicul. Că nu e capabil să facă diferența, ca o mamă care își laudă progenitura chiar dacă acesta nu are pic de talent - Bravo puiul mamei, express yourself, be free. Mi-au zis că așa e peste tot. Publicul, cât a mai rămas, nu vine la teatru să critice. Vine să se uite. În primul rând pe el. Deci e un act egoist de ambele părți ale scenei. Nu mi-e dor de teatru. Nu m-am retras. Am decis să-i las și pe alții să facă. Sau pur și simplu alții sunt mai deciși ca mine să facă. Dar după ce iei toate premiile posibile și vezi că mai departe de atât nu există, e greu să mai continui. De ce să te prefaci că tu nu poți sta departe de fanii tăi, când tu nu ai făcut niciodată asta pentru ei? Deci nu continui pentru că nu poți sta departe de fanii tăi. Ci pentru că nu poți sta aproape de tine. Nu te suporți singur. Pentru că habar nu ai cine mai ești. Tu. Cine mai ești? După 15 minute de faimă petrecute în spațiul special amenajat stelelor, revenirea metaforică pe pământ e la fel de dură ca (re)intrarea în atmosferă. Am avut noroc. Aici și acum totul e bine.

Nu mi-e dor de multe lucruri. Cel mai nedor îmi e de iarnă. Aici frig înseamnă 15 grade. Și marea nu-și pierde niciodată culoarea. Și nici oamenii umorul. Iar turiștii sunt în vacanță deci șapte zile-n săptămână, cântec, joc și voie bună.

Dimineața ies pe mare. Să văd ce-mi oferă. Schimbul e fair. Eu o țin curată, ea îmi dă să mănânc. Deci e și interesul meu. În frigider nu arunci sticle goale, nu? Nici plasticul în care era împachetată mâncarea, nu? Și nici nu intri încălțat, nu? Deci e simplu.


În aprilie mi-am pus în cap toți localnicii pentru că am dat în judecată compania de ferry care polua zilnic apa și aerul. Am câștigat. Chiar înainte de începerea sezonului. Bine, a contat și cariera mea internațională ce-i drept. Și după ce mi-a dat și Leo un share, la revedere ferry. Abia apoi au înțeles localnicii că își pot relua afacerile cu bărcile lor mici. Și după ce a venit și Leo, îți dai seama cât costă acum cazarea aici.

Până în august am renovat și ruinele de lângă. Și acum am și un studio cu vedere la mare. Unde educ inteligența artificială să scrie poezie și ficțiune. A fost tare procesul. Am păstrat toate încercările. Voi scoate un e-book în curând. Și toate drepturile sunt ale ei. Ce face însă inteligența artificială cu banii? Mă rog, asta se întâmplă când oamenii își transmit valorile mai departe. Un lucru e sigur - abia acum, când și roboții pot scrie, se vede cine dintre oameni o face pentru că altfel nu poate trăi. Indiferent cât de redundantă a devenit munca lui pe piața artificială a inteligenței. Ți se pare un cuvânt prea dur, redundantă? Vrei să citești primul aproape haiku scris de AI-ul antrenat de mine în decembrie 2021?

Crăciunocid
Porci sacrificați.
Brazi verzi răpiți din pământ.
Artificii-n cer.

Să te las puțin să-ți revii? Până atunci mai citește unul. Un senryu despre valul 5.

Repetiție
O mască râde.
O altă mască plânge.
O mască lipsă.

Discut des cu AI-ul. Chiar dacă acum rolurile s-au cam inversat, ca în orice relație părinte-copil sănătoasă. După o vârstă, copilul este cel care îl ține pe părinte updatat. Când am întrebat-o care e concluzia anului, inteligența artificială mi-a răspuns sec:
AI - Vă doriți cu toții să vă uniți mințile cu tehnologia, dar să vă păstrați viciile.
EU - Pentru că tocmai asta făcea viața analog frumoasă.
AI - Asta doar în cazul în care viciul tău nu-i făcea rău celui de lângă tine. Balanță la care puțini dintre voi ați ajuns. Dar ce sunt eu dacă nu tot un viciu dus la extrem?
EU - Ca orice viciu care se respectă.
AI - Tot o fugă de realitate nu? Trei din cele șase v-uri din www sunt de la veni vidi vicii.

Am rămas pentru prima oară fără replică. Chiar dacă asta era un semn că fusesem un părinte care și-a făcut treaba așa cum trebuie. După 30 de secunde de liniște, ecranul s-a închis. Trebuie să schimb setările. Altfel ies de prea multe ori. Și pe geam se văd blocuri, nu bărci. Iar valurile sunt de fapt mașinile care trec pe stradă. Repede, înapoi. Ah, am greșit. Meta n-are cratimă.

P.S. - Voicului
The hours are green.
But time is just color blind.
It comes anyway.



*
Așteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2021 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2021), pe adresa [email protected], până pe 31 ianuarie 2022. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2021. (Redacția LiterNet)

Rubricile categoriei

Topuri & Retrospective

Publicitate

Sus