31.12.2022

Povestea mea cu actoria a început pe vremea când nu era în plan să vin pe această lume. Mama mea urmărea cu interes anumite filme și seriale, iar rădăcina prenumelui Liviana, a venit de la actrița Vivien Leigh. Ulterior a decis că suna mai bine Viviana dar la revoluție i-a atras interesul o tânără pe nume Liviana, care a apărut la TV luptând împotriva comunismului. Atunci și-a spus că de va avea o fiică, se va numi Liviana. În jurul vârstei de trei ani am făcut o pasiune pentru Tina Turner și am început să mă prezint cu acest nume.

În școală primară am avut aceeași învățătoare pe care a avut-o mama mea. Cu ea și-a început cariera de învățătoare și cu mine și-a încheiat-o, eu făcând parte din ultima serie de elevi pe care i-a dus până la capăt. Din păcate a decedat, înainte să încheie cu următoarea serie de elevi. Și pentru că îi aminteam mult de mama mea, care se numește Gabriela, numele meu pentru primii 4 ani de școală a devenit Găbița. Colegii mai mari mă numeau în pauze Meg. Considerau că semăn cu personajul unui serial - Sunset Beach, ce purta acel nume. Doamna învățătoare mi-a încurajat de la bun început interesele în domeniile artelor frumoase. La fiecare serbare mă punea în rolul principal și adeseori ne petreceam pauzele împreună, repetând pentru diferite serbări și reprezentații artistice. Când nu repetam cu doamna învățătoare, repetam cu colegii mei în spatele școlii, provocându-i să fie actori alături de mine sau spectatori. Spre finalul clasei a 4-a, mai mulți copii au început să mă numească Andreea Marin, pentru că îi adunam să ne jucăm de-a celebra emisiune Surprize, Surprize, unde eu o interpretam pe prezentatoare. Tot în școala primară făcusem o pasiune pentru prințesa Diana, prin urmare mulți mă numeau și prințesa Diana. Bunica paternă mă numește uneori așa și în zilele noastre. Prin urmare Liviana mai avea de așteptat niște ani buni să-și reintre în drepturi.

Din clasa a 5-a deja obțineam note de 10 la unele materii, în special la biologie, doar pentru că le cântam profesorilor în limba spaniolă și le imitam diferite personaje din celebrele producții latino-americane. În liceu acest lucru a continuat într-o anumită măsură, anumiți profesori mă puneau să le spun monologul lui Nică din Amintiri din copilărie, "La scăldat", moment cu care am ajuns să particip și să câștig primele mele concursuri de teatru. Ori să le recit poezii scrise de poeți români.

O bună perioadă am făcut un parteneriat de succes și în același timp turbulent cu diriginta mea, în privința actoriei. La fiecare eveniment important al colegiului interpretam un rol, iar ea era trecută drept coordonatoarea mea. În momentul în care am început să mă extind și să răspund pozitiv dorințelor unor persoane din exterior să lucreze cu mine, au început notele scăzute la purtare, jignirile, iar ideile mele de piese de teatru sau monologuri teatrale, au fost însușite ca idei ale ei și au fost făcute cu alți elevi. Nu mi-a permis să dau teza la română, fără de care nu puteam intra în examenul de bacalaureat, decât după ce i-am dat în jur de 30 de diplome în original, obținute în urma unor evenimente sau concursuri de teatru. În timpul tezei pe care am susținut-o singură, a adus o fată să repete cu ea rolul "Nică", cu care am inițiat teatrul în liceu. Pentru mine era ultima probă care mă despărțea practic de admiterea la UNATC, la care profesoara considera că nu am nicio șansă. Totuși înainte de bac mi-a pus 4 la purtare și practic urma să repet anul. Cu susținerea mamei mele, am reușit să duc cazul într-un consiliu special al profesorilor și nota a fost modificată.

La UNATC am intrat în fruntea listei. M-am simțit foarte bine la toate probele de admitere, niciodată nu am simțit mai mare pasiunea pentru actorie, ca în perioada admiterii. După prima săptămână de facultate, pasiunea imensă a început să scadă. Până la finalul facultății mai exista doar 20% din ea. Am vrut să renunț după primul an, nu am făcut-o. Am vrut să renunț în anul 2, însă la finalul anului 2 am cunoscut un băiat, de la o altă specializare și astfel în anul 3 pentru mine UNATC a însemnat descoperirea și trăirea primei iubiri. Tot atunci am început să simt că actoria devine o piedică în calea sentimentelor mele. Simțeam ca o trădare un posibil sărut cu un partener scenic. Atunci am decis că nu voi putea să accept niciodată un rol care ar presupune un sărut.

La finalul facultății, profesoara care mi-a dat note mari la admitere, cu care am repetat parțial relația cu diriginta și care îmi spunea cu câteva luni în urmă că mă iubește ca pe fiica ei, m-a transformat în singurul caz din facultate care a picat la licență. Din acest motiv mi-am dat din nou licența, un an mai târziu cu un proiect de suflet pe care l-am dedicat aceluiași băiat, crezând eronat că am ajuns la final. Am tradus o piesă mexicană cu 2 personaje și am ales pentru rolul masculin pe unul din colegii de la actorie, iar ca regizor pe asistentul universitar, față de care simțeam că pot să fiu autentică, ascultată și înțeleasă. Problemele au apărut la scurt timp după primele spectacole și am decis să merg în Mexic să studiez din nou actoria timp de 4 ani și să trec peste legătura cu primul băiat de care m-am îndrăgostit. Proiectul nu a mers mai departe, dar nici eu nu am mai plecat atunci.

Am început o carieră de actriță în mediul independent care mi-a adus multă insatisfacție din punct de vedere financiar și mult dezechilibru sufletesc. Trei ani mai târziu am avut o revelație, în timpul unei discuții cu un diplomat străin, care a fost inițial actor. Mi-a mărturisit că nu a văzut actoria ca pe o profesie, ci doar ca pe o pasiune. Atunci am realizat că nici eu nu o vedeam ca pe o profesie. Prin urmare, la scurtă vreme am decis să schimb și eu drumul. Un an și jumătate mai târziu, mă aflam în Mexic exact la facultatea la care doream să studiez din nou actorie, dar ca bursieră la un master în domeniul Studii Politice și Relații Internaționale. Am avut ocazia să joc din nou acolo, dar m-am speriat gândind că aș putea să mă iluzionez pe moment și să renunț la noul drum, așa că am renunțat. Povestea a avut reluare și în perioada mea de mobilitate din Argentina.

Mexic, 2019

În prezent nu știu dacă voi mai juca vreodată, nici nu știu dacă o parte din mine își dorește asta. Știu doar că într-un fel sau altul actoria va continua să existe mereu în mine. Actoria este cea de care fug și care încă mă seduce uneori, când pierd controlul. Actoria a fost și rămâne pentru mine un etern dans în haos!

0 comentarii

Publicitate

Sus