Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Dublin şi dubliners


Rozana Mihalache

04.08.2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Dragă Răzvan,

Am promis că-ţi scriu câte ceva despre Dublin şi iată-mă în faţa laptopului neştiind cu ce să încep şi cum să-mi găsesc cuvintele potrivite pentru a exprima exact ce am simţit când am realizat că mă aflam în oraşul despre care citisem în scrierile lui Joyce.

Ce pot să-ţi spun e că de îndată de am ajuns acolo mi-am lăsat bagajele la hotel şi am pornit pe străzi. Nu aveam nimic stabilit de dinainte, nicio listă cu locuri de vizitat, nici măcar o hartă a Dublinului.

Dar am nimerit pe O'Connell Street şi de acolo am început să merg fără ţintă, privind în jur cu ochii rotunjiţi de plăcere.

Am descoperit că cerul unei singure străzi era împărţit în două: jumătate senin şi roz, jumătate întunecat, asta în timp ce oamenii treceau grăbiţi pe lângă mine şi maşini mergeau pe partea "greşită" a drumului, părând că se conduc singure, irlandezii adoptând modelul britanic cu volanul pe partea dreaptă.

Am întrebat de mare şi am fost îndrumată spre o gară de unde puteam să iau un tren către o localitate numită Howth, considerat a fi un fel de suburbie a Dublinului. În mai puţin de jumătate de oră respiram aer sărat şi curat de mare. Localnicii stăteau pe băncuţe şi-şi beau cafeaua privind spre valuri, alţii îşi plimbau câinii pe digul care ţinea loc de ţărm şi un acordeonist ieşise să le cânte pescăruşilor.

Mă uitam în jur şi mă aşteptam să văd o echipă de filmare condusă de un regizor care "aranjase" toată treaba asta. Părea prea frumos ca să fie adevărat - oameni sereni.

Acolo am fost îndemnată să mănânc peşte cu cartofi prăjiţi înecaţi în ulei, consideraţi un fel de "mâncare tradiţională" şi am băut vin roşu la un restaurant micuţ unde lucra şi un român.

Mi-a spus că Irlanda e cel mai frumos loc de pe pământ. I-am zâmbit absentă, căci dându-mi seama din nou unde mă aflam, mi-am amintit de un citat din Yeats: "Mie în schimb, fiind sărac, nu-mi rămân decât visele. Mi-am aşternut visele la picioarele tale. Păşeşte încet, calci pe visele mele."

M-am întors în Dublin spre seară şi am mai rătăcit puţin pe străzi. M-am plimbat cu autobuzul la întâmplare şi am văzut în trecere casele lui Bram Stocker şi Oscar Wilde.

În aceeaşi seară "the dubliners" asistau la premiera de gală Harry Potter, însă eu am poposit într-unul din numeroasele pub-uri unde în primul rând am vrut să gust Jameson direct de la sursă. Şi da, evident că mi-a plăcut. Mi-a fost greu să "call the night", deşi oboseala şi... whiskey-ul mă toropiseră.

A doua zi am mers la Muzeul de Artă Modernă şi apoi la fabrica Guinness, unde pe parcursul a câteva etaje înveţi totul despre cum se fabrică apreciata bere irlandeză pentru ca la finalul "călătoriei în timp" să priveşti cea mai frumoasă panoramă a Dublinului savurând un pint de Guinness gratuit.

Ştiind că aveam doar două zile la dispoziţie am preferat să nu marchez neapărat "must see-urile", ci să mă las purtată de... briză.

Oricum simţeam că nu avea să fie ultima mea vizită în Irlanda, în Dublin, care a exercitat asupra mea o fascinaţie aproape la fel de puternică precum Parisul.

Arhitectura oraşului nu e deosebită, dar are un "quelque chose" cu care te cucereşte instantaneu, iar oamenii din Dublin sunt absolut fantastici. Sunt calzi şi prietenoşi şi te fac să te simţi efectiv ca acasă.

După o asemenea întâlnire cu un oraş atât de primitor şi fermecător, în avion, la întoarcere, ghici ce îmi răsuna în minte: "Irlanda e cel mai frumos loc de pe pământ".

Cu drag,
Rozana.

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer