08.11.2009
Părul ei blond şi lung e împrăştiat printre flori, pe câmp. În pumni striveşte câţiva maci însângeraţi şi fire de iarbă.

Soarele e aproape mort şi un fluture zboară deasupra ei. Îl urmăreşte cu privirea întrebându-se dacă nu cumva aceea e chiar prima şi ultima zi din viaţa lui.

Vântul adie uşor şi un cârd de ciori pătează pentru câteva secunde norii. De undeva din depărtare aude un susur de apă. Poate vine chiar de la râul unde se scălda când era copil.

Un avion lasă o dâră albă şi dreaptă prin locul pe unde trecuseră ciorile şi o maşină cu farurile deja aprinse se luptă să răzbată pe cărarea îngustă care duce spre oraş. Oraşul care te înghite. Ar vrea să strige, dar nu mai are putere şi nici nu găseşte vreun sens acelui act de revoltă. Prea puţin, prea târziu, inutil, căci n-ar auzi-o nimeni.

Un iepure gri de câmp se opreşte şi se uită la ea. Şi parcă înţelegând, fuge speriat cât mai departe.

Urechile încep să-i vâjâie, aşa că se foloseşte de imaginaţie. Vede un cal alb care capătă aripi şi o poartă cu el spre cer. Dă drumul macilor din mâini şi se apucă tare de coama animalului binecuvântat.

Iar când violul se termină, fata cu păr blond poartă în ochii larg deschişi bucăţi de cer purpuriu.

0 comentarii

Publicitate

Sus