Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Poveştile fetei nesăbuite

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Carne tremula


Rozana Mihalache

29.11.2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
M-am trezit într-o dimineaţă şi am început să plutesc prin cameră. Spre deosebire de Remedios a lui Marquez, eu eram complet goală şi înghiţeam fluturi. Nu-i lăsam să mă-nconjoare, ci îi mâncam lacomă, din plăcerea de a le simţi aripile mişcându-se prin abdomenul meu, precum membrele unui copil nenăscut, neconceput.

Erau fluturi albaştri.

Albaştri erau şi pantofii pe care-i purtasem cu-o seară înainte. Pantofi cu toc. M-am încălţat cu ei şi am început să dansez cu Cohen în timp ce călcam, fără să-mi dau seama, pe nişte viermi de mătase.

Ca într-un film de Almodovar mă mişcam senzual şi lent, înfruptându-mă din amintiri recente.

O picătură de vin mi-a picat de pe buza de jos şi mi s-a rostogolit tandru pe piele.

Nu, nu erai acolo să o bei de pe mine, nici să mă laşi să-ţi mângâi obrazul cu talpa piciorului sau să-ţi miros gâtul nesătulă.

Mi-era dor de tine...

M-am uitat pe fereastră la lună, care s-a transformat în soare, care s-a transformat într-un balon roşu ce a început să plutească peste Antarctica.

M-am agăţat de el şi am călătorit împreună printre nori până am ajuns deasupra ta. Dormeai. Ţineai geană peste geană şi respirai încet. Încet. Încet.

Te-am sărutat şi te-am învelit cu pielea unui înger. Da, m-am rugat mult de el să mi-o dea. M-am speriat când ţi-ai mişcat braţul şi ţi l-ai pus sub cap. N-aş fi vrut să te trezesc.

Am plecat cu greu de lângă tine şi am trecut din nou peste Antarctica s-ajung acasă. Drumul înapoi mi s-a părut atât de lung!

Am fost surprinsă să găsesc totul schimbat. Un regizor nebun se jucase cu lumina în lipsa mea, făcându-mă să privesc lucrurile în altă "cheie".

Cu teamă m-am aşezat la computer. Acelaşi, dar totuşi altul şi am vrut să văd dacă mai ştiu să scriu.

Scriam încă din burta mamei. Îi gravam litere pe placentă cu sânge. Am scris şi în prima zi când m-a născut şi n-a vrut să mă vadă pentru că nu eram băiat. Am scris... însă niciodată cu atâta teamă.

Şi până în noaptea în care m-am plimbat cu balonul roşu nu scrisesem niciodată "te iubesc" într-o bucată de proză.

O bucată de proză, ca o bucată de carne. Carne tremula
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer