21.02.2010
Îl aştepta aşezată pe scările de piatră de lângă biroul lui. Ţinea picioarele încrucişate şi îşi trăgea emoţionată rochia peste genunchi. Încerca să citească sau să asculte muzică la mp3 player, dar golul din stomac o împiedica să mai fie atentă la altceva.
Doar aştepta, uitând să respire.
Îşi imagina ce avea să spună, cum se vor certa, sau vor izbucni inevitabil în râs dintr-o prostie. Cumva, el părea că ştie să o facă fericită.
Dar zâmbetele durau puţin, săruturile erau prea rare şi urmau infinitele momente de tăcere, când ea îşi jura că n-o să-l mai aştepte niciodată.
Şi iat-o din nou la capătul scărilor de piatră, neştiind acum dacă el o să mai vină sau nu...

... şi cât o să rămână.

0 comentarii

Publicitate

Sus