21.03.2010
Paharul cu votcă mă aşteaptă credincios pe un colţ de masă. Nici măcar nu mă mai obosesc să-l diluez cu ceva, îl torn pe gât, sperând că voi uita.
Ea, noua mea prietenă, îmi împarte timpul între un film de Koncealovski şi singurătatea de sâmbătă seara.
N-aş putea suporta să mă priveşti acum, nu m-ai mai recunoaşte, nici eu nu ştiu cine sunt şi ce caut, ce tot caut?!
Iau taxiul de la Unirii şi mă resemnez cu gândul că trebuie să mă întorc acasă, între cei patru pereţi care tac şi o privelişte dezolantă al unui spate de bloc din Bucureşti.
Pe drum, oprim la semafor în faţă la Gavroche.
Un băieţel cu faţa tuciurie se uită pe geam, de la etajul 1.
Pare să aibă în jur de şapte ani şi şi-a lipit mânuţele şi năsucul de fereastră, privind concentrat şi curios spre stradă. De fapt, n-are ce să vadă.

Acum e verde. Putem merge mai departe.

0 comentarii

Publicitate

Sus