Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Poveştile fetei nesăbuite

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Copilul din mine


Rozana Mihalache

04.04.2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Copil fiind, sărbătoream cu o imensă plăcere Paştele.
Începeam să mă pregătesc spiritual încă din ziua de Florii şi totul părea mai frumos odată cu apropierea acestei sărbători, iar oamenii parcă aveau altă "aură".
Mama se apuca de curăţenie din timp şi se ruga şi de tata (sedentar din fire) să vopsească gardul şi să o ajute să strângă tot ce era în plus prin curte.

De cele mai multe ori, dacă Paştele cădea pe la mijlocul sau pe la sfârşitul lunii aprilie, grădina noastră abunda de lalele roşii şi galbene, de narcise şi zambile, pe care le duceam la biserică în Vinerea Mare, când tradiţia ortodoxă cere ca toţi oamenii să iasă din biserică pe sub o pătură de flori şi apoi să-l însoţească pe preot, ocolind biserica de trei ori cu crucea pe care este răstignit Iisus.
Tot vinerea, după-amiaza târziu, satul mirosea a tămâie pentru că în acea seară femeile mergeau la cimitir să-şi plângă şi să-şi tămâie morţii.
Apoi, sâmbăta, se definitivau ultimele treburi şi începea pregătirea pentru mersul la biserică, la miezul nopţii.
Hăinuţe noi pentru copii, lumânări, flori...

La biserică te întâlneai cu tot satul şi într-un singur glas, după ce preotul striga "Veniţi de luaţi Lumină" şi lumânările se aprindeau una de la alta, cântam toţi "Hristos a înviat".
Era un sentiment de eliberare şi linişte pe care rar, foarte rar am ajuns să-l simt şi care, până la urmă, probabil că aparţine nopţii de Înviere.
Odată întorşi acasă, uneori chiar spre dimineaţă, cu "Paşte" în pacheţele de hârtie, ciocneam din ouăle pe care mama le înroşea în Joia Patimilor şi adormeam chiar la ivirea zorilor.
Masa de prânz, din care nu lipseau preparatele din miel, cozonacul, pasca şi din nou, ouăle roşii, o luam în familie şi ne bucuram de acel timp petrecut împreună, în tihnă.

În ultimii ani însă, deşi acasă mă aştepta mama la fel ca înainte, cu toate bunătăţile pregătite de ea cu dragoste, nu am mai simţit la fel Paştele şi sincer, mi-e dor.
Mi-e dor să merg să iau Lumină şi să mă topesc în liniştea din mine, mi-e dor de mirosul cozonacului pe care-l făcea bunica (şi care întotdeauna mă ispitea teribil, obligându-mă să renunţ la post) şi mi-e dor de mine, când eram copil şi mă bucuram dintr-atât de puţin...
Azi sunt fericită pentru că am fost împinsă să-mi amintesc de copilul din mine.

Paşte liniştit!
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer