18.04.2010
Nu e bine să minţi, să furi, să ucizi.

Nu-mi place că eşti ipocrit şi scrii fără să gândeşti, fără să judeci, fără să cântăreşti.

Nu-mi place când furi vieţile altora, le răstălmăceşti, ignori adevărul şi te consideri creator.

Nu-mi place să fiu martoră când tu ucizi spirite.

Papan Chilibar este un delincvent şi, în ciuda faptului că poate părea un clişeu ceea ce urmează să spun, Papan Chilibar nu a ales să fie delincvent.

Eu, tu, noi, voi nu am simţit niciodată foamea, nu am ştiut ce înseamnă să nu poţi citi o indicaţie la metrou, sau meniul de la restaurant, nu am învăţat să vorbim singuri, pentru că părinţii noştri nu au fost surdo-muţi, şi nici nu am suferit de frig în iernile geroase.

Când noi ne bucuram că vine primăvara şi s-a topit zăpada, pe el îl cuprindea disperarea pentru că nu mai avea de lucru, nu mai avea ce să care şi cum să-şi câştige pâinea, pentru el, pentru soţia şi pentru copilul lui. Aşa că nu poţi şti niciodată ce ai fi făcut tu dacă ai fi fost în locul lui.

Aparţinem unei lumi profund subiective, din toate punctele de vedere, în care uneori eşti nevoit să te zbaţi altfel ca să supravieţuieşti. Altfel cum? Altfel nu ştiu, altfel urât şi nu, nu e scuzabil şi nu, nu mi-ar plăcea să fiu prădată şi nu, nu vreau să mint, spunând că eu nu am prejudecăţi, dar detest să văd cum unui om i se fură speranţa.

Urăsc să văd titluri împuţite de ziar, urăsc jumătăţile de adevăr, urăsc nedreptatea.

Nu-l cunosc pe Papan Chilibar, l-am văzut doar pe ecran, o dată. Şi a fost suficient. Sufletele mari răzbat întotdeauna până în sală.

0 comentarii

Publicitate

Sus