Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Poveştile fetei nesăbuite

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Sorana cea de toate zilele


Rozana Mihalache

25.04.2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
- Seamănă cu Moş Crăciun.
- Eşti obsedată.
- Serios, seamănă cu Moş Crăciun.
- Pe bune că nu.
- Hai frate, tu chiar l-ai fute pe Moş Crăciun?
- O să mă faci să te urăsc. Parcă eşti vară-mea care mi-a distrus copilăria când mi-a zis că nu există Moş Crăciun.
- Câţi ani aveai?
- 9.
- Tu la 9 ani încă mai credeai în Moş Crăciun?
- Evident. Dar eu cred şi acum în Moş Crăciun. N-am vrut s-o ascult. Eu ştiu că există.
- Mă sperii.
- Hai mă, tu vorbeşti, care eşti cea mai "christmasy" persoană pe care o cunosc?
- Frate, mie îmi plac luminiţele...
- Îhm...
- Auzi? De unde iese fum?
- Din cuptor.
- Se arde carnea?
- Nu, a picat puţin sos din tavă în cuptor.
- Luăm foc?
- Nu, dar dacă nu deschidem repede geamul ne sufocăm.

Doar două fete care discută la un pahar cu vin, în timp ce aşteaptă să fie gata masa.

Eu eram Jamie Oliver şi din spusele Soranei, care rodea un os la sfârşitul cinei, puteam fi confundată chiar cu Julia Child.

După cum vedeţi, dragii mei, aceasta nu e poveste, ci evoluează spre un portret, al bunei mele prietene, care îmi suportă toanele şi isteriile, la fel cum îi suport şi eu privirea sictirită... da, poţi să te superi, dar ştii că te uiţi urât cam des.

Sorana, care nu se trezeşte niciodată înainte de prânz, ci cel mai des la ora cinei, Sorana care iubeşte filmele coreene şi pe coreeni în general, deşi eu în continuare nu pricep de ce şi încerc să-i explic că oamenii care nu au descoperit încă tacâmurile îmi dau un sentiment ciudat...

Sorana, care ştie ce să-mi spună atunci când plâng şi mai ales ştie cum să înjure şi pe cine să înjure chiar dacă e vina lor sau nu, Sorana care îmi împărtăşeşte dragostea pentru Jeremy (Irons), Alan (Rickman), Al (Pacino) & Co.

Sorana cea care m-a însoţit prin nămeţi în căutarea unui lăcaş sfânt, fără să crâcnească, doar pentru că eu i-am zis că îmi doresc să ajung acolo şi chiar dacă am înjurat pe drum şi aproape am făcut pneumonie nu mi-a scos ochii... chiar atât de des...

Sorana, care îmi completează gândurile şi care m-a făcut să-mi doresc să fi avut o soră, mai ales că împreună am trecut prin toate etapele frăţeşti (numai de păruit nu ne-am păruit)...

Sorana, cea de toate zilele, cu care îmi împart gândurile (bune, rele, cu adevărat malefice) şi care ştie să asculte (când are chef), fără să mă judece.

Sigur că acesta este un portret neterminat, însă mai e timp... mai e timp... timpul care (ştii) nu are niciodată răbdare, sau, în cazul meu, timpul cu care nu am răbdare.

Aşadar, Sorana, draga mea, buna mea, îţi spun acum că te iubesc... şi da, indiferent la ce vârstă mă căsătoresc, tu, ca domnişoară de onoare, vei purta tot o rochie fucsia cu volane, bijuterii din plastic verzi şi pantofi de stripteuză în picioare...
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer