01.08.2010

I


În satul pescăresc H, acele ceasului au rămas blocate de la începutul lumii, prevestindu-i sfârşitul iminent. Doar că până atunci, cei care se nasc aici, au datoria să supravieţuiască şi să perpetueze specia, până ce apele se vor învolbura într-atât încât nici măcar Noe nu le-ar mai putea străbate.

Băieţii sunt învăţaţi să pescuiască de mici, în bărci amărâte şi transmise din generaţie în generaţie, iar fetiţele sunt instruite în "arta" gătitului şi a gospodăritului în general.

Casele sunt toate mici şi înghesuite, apăsate de lumina soarelui şi zdruncinate de briza care nu ştie să cruţe. Aici toată lumea cunoaşte pe toată lumea şi toată lumea se cuplează cu toată lumea, legăturile de sânge nefiind un motiv care să îi oprească pe oameni din a se iubi.

Curva satului, care este şi asistentă medicală în timpul liber, face cele mai bune mojitos la baraca de pe malul mării. Ziua, cât e de lungă, mi-o petrec în barcă, iar nopţile mă uit la cer prin gaura din acoperiş pe care nu mă pot urni să o acopăr. Femeie n-am mai avut de mult, de la moartea Matildei (care oricum se plângea frecvent de migrene ca să scape de datoria conjugală) nici măcar pe Margarita, deşi e limpede că m-ar primi fără să-mi ceară nimic în schimb.

În sătucul ăsta în care am ales să trăiesc pentru a fugi de timp, nevoile sexuale nu-şi mai au rostul pentru mine, căci nu împărtăşesc aceeaşi nevoie întru perpetuarea speciei precum vecinii mei. Sigur că eram mulţumit cu viaţa mea, până când...

(va urma)

0 comentarii

Publicitate

Sus