Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Poveştile fetei nesăbuite

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

În satul pescăresc H (2)


Rozana Mihalache

08.08.2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică

II


Mă aşez ostenit pe scaunul înalt din lemn şi-mi odihnesc coatele pe tejgheaua barăcii. N-a fost o zi bună pe mare. A bătut vântul puternic şi de multe ori mi-a fost teamă ca barca să nu-mi fie înghiţită de valuri.
- Un mojito, te rog, cu multă gheaţă.

Margarita dă din cap şi începe să-mi prepare băutura. Pare preocupată de ceva, dar mai bine nu o întreb, căci nu am dispoziţia necesară pentru a-i asculta eşecurile amoroase sau bârfele auzite pe parcursul zilei, care uneori o fac să radieze şi alteori o întristează, ca acum.

Îmi pune băutura în faţă.
- Ar trebui să mai schimbi şi tu cămaşa aia şi nici o tunsoare n-ar fi rea...îmi aruncă vorbele cu glăsciorul ei plin de reproş.
- Mulţumesc, Margarita, aşa o să fac.
- Îhm, aşa zici tot timpul, dar de când te ştiu umbli neîngrijit. Când trăia Matilda, Dumnezeu s-o odihnească în pace, parcă mai arătai a om.

Nu-i răspund şi sorb din băutură.
- E foarte bună, spun. Eşti o maestră.
- Ai îngropat-o în satu' ăsta blestemat, săraca femeie.
- Parcă n-o plăceai.
- Păi da, că era o mironosiţă, Dumnezeu s-o...
- Odihnească în pace...
- Da' zic şi eu...
- Păi nu mai zice şi nu mă mai bate la cap, dacă eşti supărată, varsă-ţi nervii pe altcineva, că azi n-am chef de...

Îmi închei vorbele cu o fluturare a lehamite din mână.
Se supără şi mai tare şi începe să frece cu furie tejgheaua, folosind o cârpă umedă şi murdară.

O muscă bâzâie iritant în jurul becului care atârnă în aer deasupra capetelor noastre.
- Ai ceva de mâncare?
- Picadillo. Vrei?
- Da, te rog.

Margarita dispare în bucătăria mică a barăcii şi o aud zdrăngănind vasele. S-a întunecat de-a binelea şi sunt singurul client.
- Ai auzit de aia care a apărut în sat?

E clar că nu o pot opri acum.
- Nu.
- I-a înnebunit pe toţi. Cică ar fi actriţă de cinema, sau ceva şi stă în casa Robles-ilor.
- Îhm.
- Eu nu ştiu ce văd bărbaţii la ea, are nişte picioare schiloade... am văzut-o o dată când venea de la plajă.

Se simte mirosul mâncării.
- Oricum, toţi sunt morţi după ea, zici că-i vrăjeşte. Face tot timpul plajă în golf. N-ai văzut-o niciodată?
- Nu.

Margarita îmi aduce picadillo servit cu orez galben pe o farfurie mare şi ciobită în două locuri la margine.
- Mulţumesc. Arată minunat.
- Mai fac un mojito?
- Da, te rog.

Împing paharul gol către ea şi încep să mănânc cu îmbucături mari.
- Vorbeşti ca un domn şi te comporţi ca un sălbatic.
- Unul din paradoxurile vieţii, Margarita, îi răspund într-o doară, dar amuzat de afirmaţia ei.

Nu apucă să-mi dea replica pentru că perdeaua de mărgele din cadrul uşii anunţă sosirea unui alt client. Margarita priveşte amuţită spre intrare. Dacă n-aş fi fost convins că morţii nu se întorc din morminte, aş fi putut jura că a văzut o stafie.

Curios, mă uit şi eu în aceeaşi direcţie.
Femeia care tocmai a intrat dă politicos din cap în direcţia noastră şi se aşează pe scaunul de lângă mine. Dintr-o dată stânjenit, îmi şterg sosul din jurul buzelor şi-i răspund în acelaşi mod la salut. Reîncep să mănânc, cu mai multă grijă decât la început şi o privesc cu coada ochiului pe nou-sosită.

Margarita a descris-o bine, nu e frumoasă, sau cel puţin nu în sensul clasic. Are într-adevăr picioarele subţiri, cu paranteze şi din câte îmi pot da seama, un fund micuţ şi slăbănog şi o talie ca de fetiţă. Dar sânii îi sunt plini şi ridicaţi, iar părul negru, lung şi ondulat care acum îi acoperă jumătate din faţă, atrag cu siguranţă atenţia. E îmbrăcată ca o localnică, într-o rochie simplă, din bumbac şi nu poartă bijuterii sau machiaj.
Ceea ce Margarita nu poate vedea în ea, e că e o femeie rasată şi distinsă, cum rar întâlneşti.
- Vreau şi eu un mojito, vă rog şi... e bun picadillo?

Nu mi-am dat seama iniţial că mi se adresează. Răspund încă mestecând.
- Da, foarte bun.
- Şi o porţie de picadillo.

Margarita se conformează tăcută. E atât de preocupată în a o studia pe străină, încât a uitat cât de deranjată era de prezenţa ei în sat.

Termin de mâncat şi împing farfuria către marginea tejghelei. Îmi scot pachetul de ţigări din buzunar.
- Aveţi din întâmplare una şi pentru mine?
- Sigur, vă rog.

Scoate ţigara pe care i-o ofer cu multă din grijă din pachet şi o duce la buze, cu un uşor tremur al mâinii.
Se apleacă puţin să atingă flacăra băţului de chibrit pe care l-am întins spre ea.
Are ochii negri.


(va urma)

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer