Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Poveştile fetei nesăbuite

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Café de flore


Rozana Mihalache

19.09.2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Intri în cafenea, îţi scoţi haina şi i-o dai chelnerului care te întâmpină la intrare. Poartă mănuşi albe şi papion. Îţi aminteşte de prima oară când ai venit la Café de Flore. Tot cu ea. Doar că atunci era vară şi aţi ajuns împreună. Ţii minte că era îmbrăcată într-o rochie foarte scurtă, galbenă, avea părul strâns în stilul Bardot şi intona "Je suis venu te dire que je m'en vais".

V-aţi aşezat la o masă de afară. Ei îi era foame, însă trecuse ora micului-dejun, aşa că a comandat nonşalantă o café au lait şi "orice aveţi de mâncare". A primit o baghetă imensă, proaspătă, cu unt. A mâncat tot până la ultima firimitură. Chelnerii au adorat-o, iar tu te foiai pe scaun, neştiind ce să faci cu ea. O iubeai. Era prima pe care o iubeai şi erai atât de tânăr în iubire că te înfricoşa.

La puţin timp după, ai părăsit-o în joacă. Voiai să vezi cum reacţionează, dar erai sigur că vă veţi împăca şi că probabil veţi trăi fericiţi până la adânci bătrâneţi. Numai că ea nu a mai răspuns la telefon, nici la uşă şi singura dată când ai întâlnit-o pe stradă ţi-a spus că întotdeauna ea părăseşte şi nu apreciază când se întâmplă invers. Atât.

Fără urmă de emoţie în glas. Doar cu răceală. Probabil fusesei primul care a rănit-o şi nu putea să te ierte. Era de înţeles. Numai că tu, dobitoc, în loc să i te arunci la picioare şi să te târăşti în faţa ei, ai pufnit. Nici acum nu ştii de ce. Iar ea s-a întors şi a traversat strada în fugă. Pentru tine deja se făcuse roşu şi cât ai aşteptat, ai pierdut-o din vedere. Nu mai ştii ce haine purta atunci.

Ţi s-a adus cafeaua, cu o bucată mică de ciocolată lângă şi paharul cu apă. Ea fura întotdeauna ciocolata pe care o primeai tu şi o mânca cu poftă, lingându-şi degetele. Apoi zâmbea ca un copil care a făcut o poznă.

În zece minute ar trebui să ajungă. Au trecut 15 ani şi ştii că e neschimbată pentru că vi s-au încrucişat drumurile ieri. Arată exact la fel, pe când ţie ţi-au apărut sute de fire de păr alb şi riduri îţi sunt desenate pe faţă acolo unde ar trebui să existe un zâmbet.

Ai invitat-o la o cafea şi a acceptat, spre surprinderea ta.

Te-ai întors acasă năucit şi ţi-ai sărutat soţia. Copilul dormea. Ai mâncat, ţi-ai spălat farfuria, ai făcut duş şi te-ai băgat în pat lângă ea. Purta pijamalele tale şi dezlega integrame. Ţi-ai luat cartea şi te-ai prefăcut că citeşti. Nici nu şi-a dat seama că 40 de minute n-ai dat foaia.

Ai stins lumina, ţi-ai aranjat perna şi i-ai spus "noapte bună". Nu ţi-a răspuns. Nu te-a auzit sau nu i-a păsat.


Cinci minute şi o să o vezi. Chemi chelnerul şi îi şopteşti ceva la ureche.
Îţi aduce nota şi haina, plăteşti şi ieşi grăbit în stradă.

La câteva secunde după ce ai plecat, ajunge ea. Are obrajii roşii de la alergat şi părul aranjat ca eroina lui Antonioni din Eclipsa. Păşeşte elegant în cafenea şi îşi scoate paltonul. Poartă o rochie mini, din stofă neagră şi nişte diamante mici în ureche. Este îndrumată spre masa unde ai stat tu şi unde acum o aşteaptă o sticlă de şampanie. Atât.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer