În Braşov, carele de lemn nu puteau trece pe strada Ţintaşilor, care era prea îngustă, iar primăvara birjele se împotmoleau pe "făgaşurile lăsate de apa ploilor", cum se spunea în Nihil Sine Deo, în numărul apărut pe 17 decembrie 1922. Cândva ştiam când şi cum s-au pietruit străzile din centrul cetăţii, care duc spre Piaţa Sfatului, însă am uitat. În curând strada Republicii, care în pozele cu cele două bănci e însorită, inundată de razele împroşcate peste trecători, se va acoperi de zăpada ce se va topi sub tălpile cizmelor sau va sfârşi sub mături şi grăunţe de sare. Oamenii vor păşi nesiguri, şchiopătând pe alunecuş, cu plase doldora şi crenguţe de vâsc ţinute gingaş între degetele înmănuşate. Beţivii vor sprijini felinarele aprinse, vor avea cuşme groase de zăpadă pe cap. La fel şi statuile din parc. Din loc în loc se vor vinde colaci fierbinţi, tăvăliţi în nucă măcinată, rom, vanilie, se vor bea pahare de vin fiert, în picioare, la colţ de stradă.
Acum, lângă gardul şcolii unde în pauză se joacă fotbal, un copac mare s-a îngălbenit ca peste noapte, mult mai tare decât gutuile, uleiul, gălbenuşul, poate ca toate la un loc. Pe la sfârşitul secolului al XIX-lea, chiar în faţa intrării, fusese o fântână arteziană, cu sirene dezgolite la sâni, pentru că cel care le făcuse nu le dăduse şi sutiene, care pe vremea aia oricum încă nu se inventaseră, aşa că elevii se uitau şi se tot uitau, că aveau la ce. Dar într-o zi profesorii au spus că dânsele ar trebui îndepărtate de ochii fragezi ai băieţilor, aşa că femeile cu sfârcuri şi coadă de peşte au fost mutate în parc. Am văzut-o cum arăta pe atunci în fotografii, una o am chiar prin cameră, gen carte poştală, colorată manual. Mi-e lene să scotocesc după ea! Fântâna mai există şi acum, lângă Casa Armatei, însă după Revoluţie sirenele au fost furate şi, se pare, topite sau vândute, cine ştie. De curând au fost aduse altele, mai puţin arătoase, cel puţin aşa mi se pare mie, şi dacă cineva va spune altfel, treaba lui. Pe timpul când fântâna era la locul ei, acolo unde în fotografia mea băieţii joacă fotbal, existau şi flaşnete ce trist cutreierau oraşul, turci cu maimuţe în şalvari, echilibrişti ce-şi legau funii între turnul Casei Sfatului şi Târgul Grâului, pe care păşeau ca pe stradă, însă sus de tot, deasupra caldarâmului şi a celor care căscau gura. Se ţineau de prăjini lungi, ce se balansau ameţitor, când la stânga, când la dreapta, când la stânga, când la dreapta.
