19.07.2005
Expoziţia de fotografii realizată de Cosmin Bumbuţ şi intitulată "Refugiaţi. Portrete ale curajului", va fi găzduită în perioada 20 iunie - 3 iulie 2005 la Librăria Cărtureşti din Bucureşti, Str. Pictor Verona nr. 13. Vernisajul va avea loc în data de 20 iunie, la ora 17:00.

Expoziţia, organizată de Consiliul Naţional Român pentru Refugiaţi (CNRR) cu sprijinul Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR) - Reprezentanţa România, se înscrie în seria evenimentelor care marchează Ziua Mondială a Refugiatului - 20 iunie. Partener al evenimentului este portalul cultural LiterNet. Între 4 şi 17 iulie expoziţia va fi găzduită de Casa ONU (Bulevardul Primăverii 48A), iar între 18 şi 29 iulie va putea fi vizitată la Centrul de Informare al Comisiei Europene (Calea Victoriei nr.88, clădirea Bibliotecii Centrale Universitare).


Vizualizaţi această galerie de fotografii pe situl LiterNet.

Anul acesta, Ziua Mondială a Refugiatului are ca temă principală CURAJUL. UNHCR şi organizaţiile partenere salută şi omagiază astfel curajul refugiaţilor de a depăşi obstacolele şi de a răspunde provocărilor la care sunt supuşi aceştia. Dovedind un spirit de neînfrânt, deşi înstrăinaţi de ţările lor de origine, refugiaţii lumii îşi reconstruiesc viaţa şi contribuie la dezvoltarea societăţii ţărilor de azil.

Expoziţia înfăţişează douăzeci de portrete alb/negru de refugiaţi din Armenia, Congo, Irak, Somalia, Serbia, Camerun, RD Congo, Iran, Bosnia-Herţegovina, Turcia. Curajul acestora de a-şi expune chipul într-o expoziţie publică este de lăudat, în măsura în care recrutarea "modelelor" a fost întâmpinată de multe ori de ezitări şi refuzuri. Nu este de mirare: faptul că devii imagine publică după ce ţi-ai părăsit ţara din cauza persecuţiilor politice la care ai fost supus, cum este cazul multora dintre refugiaţii din România, denotă asumarea unui risc enorm. Trebuie menţionat aici că refugiaţii şi-au exprimat acordul în ceea ce priveşte utilizarea propriei imagini sau imaginea copilului lor în cadrul acestei expoziţii.

Cele douăzeci de portrete reprezintă tot atâtea exemple de oameni care au fost nevoiţi, dintr-un motiv sau altul, să-şi lase în urmă casa, familia, ţara şi să înceapă o viaţă nouă în România. Nu le-a fost uşor. Ca solicitanţi de azil, primeau echivalentul a 40 dolari pe lună din partea autorităţilor. Ca refugiaţi, primesc 80 de dolari pe lună. Cu toate că aceste sume îi situează la limita subzistenţei, au răzbătut şi reuşesc, iată, să şi zâmbească, pentru că nu s-au lăsat doborâţi şi îşi creează o nouă viaţă, un statut într-o ţară străină. Unii au fugit de război şi au găsit pace, alţii au fugit din calea foametei şi astăzi au ce pune pe masă. Unul dintre ei este acum instructor la o şcoală de arte marţială, una dintre ele este cântăreaţă. Una dintre ele a dobândit recent cetăţenia română, iar trei dintre copii s-au născut aici.

Vorbind cu refugiaţii, îţi dai seama că nici unul nu şi-a părăsit niciodată ţara de origine cu adevărat. Şi-o poartă în ei, în amintirile lor, pe chipurile lor.





Notă: Cosmin Bumbuţ este autorul volumelor de fotografii Mornings şi Pământ sucit, disponibile gratuit pe situl LiterNet.

0 comentarii

Publicitate

Sus