 | A fost odată o formaţie care se chema Timpuri Noi. Fiind pe vremea tristei dictaturi, numele era ironic iar ironia, în acele timpuri, nu era nouă, dar te putea trimite la 9. După '89, formaţia a devenit Partizan şi, cum timpurile erau date pe "party-zone", muzica lor s-a schimbat. Deşi - pentru mine - "totul e(ra) minunat" taman atunci cînd nu era... Copiii timpurilor noi au fost Sarmalele Reci, care au apărut imediat după ţeapa din decembrie. Ironia era la locul ei - ba nu: se mutase din subtext direct în text. Sarmalele cîntau cool despre Violeta (care duce găleata la gunoi), Tatiana (care te duce spre Nirvana - the real thing, nu formaţia!), Ana (care nu te duce nicăieri pentru că are mere)... |
Nepoţii, respectiv copiii, se cheamă Vank şi n-au decît cîţiva anişori. (Dar toţi dinţişorii!) Vank au luat ironia de la bunici & părinţi, dar - lucrul cel mai bun pe care-l puteau face - au rămas atipici... "Atipic" e un cuvînt cu ţepi în România, în "showbiz" şi mai ales în industria muzicală: dacă eşti prea atipic, în loc să fii promovat, te poţi trezi pe margine. Vank n-a rămas chiar pe margine, dar nici n-a fost promovat la greu. După trei albume, au revenit pe piaţă cu un Best of care (ştiu ce-o să ziceţi: cam devreme pentru un "Best of", după numai trei albume...) are marele avantaj că poţi asculta "Independent", "Nebun după tine" sau "Iubire cu împrumut" fără a schimba CD-urile. Iar Vank chiar merită (re)ascultat, de n-ar fi decît pentru cele 13 piese de pe Best of.
Timbrul uşor teen al lui Cornel Ilie dă cîntecelor un aer juvenil-relaxat - fără fiţe, ceea ce nu înseamnă fără sofisticare -, după cum rîrîiala lui Alexandru Belciu - cea mai "atipică" voce autohtonă, după sîsîiala lui Alexandru Andrieş - scoate efecte savuroase dintr-un hit "obraznic" precum "O ultimă dorinţă" (Timpuri Noi Reloaded, într-un fel) sau din şi-mai-obraznicul "Fermecată dansează (Goală!)" sau, în fine, din cum-nu-se-poate-mai-obraznicul (& delicios de dulce-perversul) "Prăjitura cu jeleu" ("Vreau să dau mereu / La puştoaice de liceu...") - oricine are obiecţii morale la acest cîntec e un cretin irecuperabil; sînt surprins că CNA-ul n-a avut obiecţii morale...
Între caterinca retro-cheflie "Doar o noapte de adio (Amore mio)" şi 100% ingenuul "1000" (după care eu, unul, mă topesc), Vank sînt aceeaşi valoare sigură ca atunci cînd au "intrat în peisaj". Reascultîndu-i în variantă Best of, îţi dai seama că nu seamănă cu nimeni de pe la noi. Deşi au - cum ziceam - părinţi & bunici buni.
