Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Întîlniri - De dragoste

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Întâlnire cu Miriam - Dansul cu Măiastra


Gigi Căciuleanu

14.02.2004
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Ne dădusem întâlnire, fără să o ştim, fără să o bănuim, pe margine de prăpastie.

Din câţi eram acolo ochii I-au căzut pe mine. M-a atins cu aripa-I si m-a luat cu Ea. M-a invitat simplu, cu nobleţe, în dansul Ei, dans pe care numai Ea îl ştie, ca o pasăre rară ce e.

Şi m-am îndrăgostit. Din prima clipă. Din prima mişcare. Pentru totdeauna.

O dragoste nu, de loc, din cele obişnuite. Un amor pe cât de subatomic pe atât de astral. În sensul supradimensionat, sub-celular şi inter-stelar.

Primul contact, privind-O, a fost electric, de foc prăpăditor şi de apă curgând, de fulger lovind cu gingăşie pământul.

Prima imagine: mâna Ei urmărind cu încetinitorul, pe misterul ovalului feţei Sale transfigurate de plăcerea mişcării, linia uneia dintre sprâncene, într-un gând dansat.
Apoi Ea, vibrând toată, ca o poezie, ca o muzică.

Dansul cu Măiastra este o poveste de dragoste. O continuare, mai bine zis, a unei istorii de amor. Nu începutul ci urmarea. Fără de sfârşit. De la început am avut ciudat de tulburătoarea impresie că de fapt ne cunoscusem înainte de a ne fi întâlnit.
Ne cunoaştem şi ne iubim dintotdeauna. De când mă ştiu, dansăm împreună, nu pot spune în interiorul căror dimensiuni.
Şi întotdeauna ne cunoaşte-vom.

Spaţiul dintre noi este erogen. Metaforă şi vis treaz.

Chiar şi atunci când nu ne atingem unul de celălalt, ne atingem. De departe. De acel departe care ne face să fim cu atât mai aproape. Ne atingem chiar, dar poate şi mai ales, atunci când nu o facem.

Carnea dansului-nostru-împreună, este o carne de aer. Dragostea noastră se consumă arzând ca Roma lui Neron. Şi simbolic, şi în amintire. Şi în cele nespuse, nestrigate, de nespus, de nestrigat, dar şi în vorba lui Păcală cea de toate zilele.

Sângele mişcărilor noastre este albastru pentru că are culoarea unei dimineţi de cer de vară. Dar este şi alb, de culoarea unei foi albe de hârtie care îşi aşteaptă poezia încă nescrisă şi poate nici inventată încă. Este şi negru precum notele înşirate pe portativul unei suite pentru violoncel ale lui Johann Sebastian. Cântată cu ochii închişi, între iad şi rai, de către un Pablo Casals beat de muzică. Are şi culoarea pământului arat dar si cea a unui izvor care încă nu ştie că e izvor.
Numai roşu nu e pentru că ar fi prea uşor de suportat.

Privirile ne sunt întoarse înspre înăuntru. Nu ne vedem. Dar nu e nevoie. Ne ştim.

Aerul dintre noi, este, a fost şi va fi o zonă erogenă.

Ceea ce se întâmplă cu noi nu este numai dans. Nu este numai dragoste. Este mai mult, şi altfel, decât şi una şi cealaltă.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




1 comentariu

  • Nevoie de aer
    lumvarlam [membru], 12.12.2008, 23:41

    Mi s-a facut dor de scrierea asta. Am citit-o la vremea ei si m-am folosit de ea de cite ori trebuia sa ma vindec de rele. A fost leacul meu de citeva ori bune. Cui sa-i multumesc? Lui Gigi Caciuleanu ca e Gigi Caciuleanu sau ca e DANS in dimensiunile noua necunoscute ? Lui Miriam ca e o trecere perpetua intre materie si imaterial? Aerului dintre ei care si-a pastrat consistenta pina azi?

    Miriam, repetitiile si Teatrul Bulandra.

    Luminita Varlam


Spacer Spacer