Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Despre Facebook şi personalitatea public-privată


Bogdan Ghiu

03.04.2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Facebook este analizat comun în termeni de "fenomen de societate". De ce? Toată lumea se întreabă, este numit(ă) "reţea de socializare", i se atribuie, alături de mult mai rapid-prescurtatul Twitter, inclusiv reuşita, de pînă acum, a "revoluţilor arabe" (în special din Tunisia şi Egipt).
 
Dar Facebook "acoperă", de fapt, Internetul, îl îmblînzeşte, îi domesticeşte sălbăticia şi exterioritatea de mediu deschis "natural", îl căp(t)uşeşte şi se mulează pe el, îi ia locul, mascînd haosul şi deschiderea infinite, multitudinea pură, cosmică, a Internetului cu o apropiere familiară, cu o imediatitate la sine.
 
Creează senzaţia de siguranţă şi de apropiere (la sine), de convivialitate (cu sine), transformă în vorbărie (cu sine) şi în micro-expunere mondenă de sine (la sine) cîmpul mult prea deschis, periculos, inuman al libertăţii goale (pentru că infinit de pline) a Internetului. Ne adăposteşte de lume. Deci, corect, ne "socializează".
 
Socializare? Facebook ne socializează în primul rînd, aşa cum spuneam, cu noi înşine, ne scoate din noi înşine, ne cheamă la exprimare, ne dă în spectacol şi ne face, prin urmare, să ne vedem, să ne citim, să ne admirăm şi, la rigoare, chiar să ne corectăm.
 
Facebook nu este deloc un simplu site, pentru că nu oferă unilateral conţinuturi (mărfuri) prestabilite, ci se oferă ca spaţiu public de umplut, şi pe care îl umple socialitatea virtuală şi nevinovata "vorbărie" umană, pe care el (ea?) însă le formatează, cărora le dă o anumită formă. Exact ca în spaţiul public din arhitectura fizică, pe care noi îl umplem cu propriile noastre existenţe.
 
Aşa cum spuneam, Facebook este reţea în reţea, Internet în Internet, deoarece, la fel ca şi Google, formatează Internetul, dă o formă haosului, formalizează "pozitiv" libertatea "negativă", adică pura posibilitate deschisă care e Internetul.
 
Internetul în general şi FB în special au dezvoltat dependenţă, adicţie. În cazul închiderii reţelei Facebook - anunţ pe care eu nu-l consider decît o strategie de marketing, eventual într-o negociere aflată în desfăşurare - relaţiile virtuale dezvoltate numai aici şi numai datorită existenţei reţelei Facebook s-ar pierde. Or, tocmai inconsistenţa, fragilitatea unor astfel de relaţii este în cauză, deoarece relaţiile virtuale, electronice sînt specifice, depind de acest mediu fragil şi inconstant, nu se pot dezvolta decît aici şi n-ar putea fi reproduse, cu minime excepţii desigur, în lumea reală sau, să zicem, în regimul corespondenţei poştale tradiţionale. Prin desfiinţarea intra-hiper-reţelei Facebook s-ar pierde prin urmare o lume, oricît de fantomatică.
 
Specificul Facebook, care nu face, aşa cum spuneam, decît să dezvolte şi să instrumentalizeze specificul Internetului ca atare, constă în faptul de a combina, a alătura şi prezenţa, şi comunicarea. Adică, în reţea, sîntem şi de faţă în acelaşi timp, ca în cazul comunităţilor folclorice tradiţionale, dar comunicăm şi în regim modern, prin scris, cu delay, în absenţă (aşa cum se întîmplă în cazul comunicării literare, de pildă, în care autorul nu este de faţă).
 
Fenomenul Facebook trebuie comparat cu panica radio creată de Orson Welles prin confuzia realitate-ficţiune a "invaziei marţienilor" şi cu efectele de ficţiune-realitate produse de Revoluţia Română Televizată şi de Războiul din Golf (primul) "transmis" de CNN, despre care Jean Baudrillard a putut să spună că "nu a avut loc". Şi în cazul FB tot de confuzia realitate-ficţiune, de efectul fictiv de realitate e vorba. De data aceasta e vorba de efectul, de iluzia de societate şi de prietenie create de o reţea de socializare, un efect şi o iluzie de care spaima creată de anunţul închiderii reţelei Facebook demonstrează că oamenii sînt, fie şi doar inconştient, conştienţi.
 
Oamenii actuali ajung să fie dependenţi - ca de un drog - de iluzia că au prieteni cu care să stea de vorbă deoarece globalizarea, nomadismul contemporan şi generalizarea utilitarismului neoliberal au distrus şi ultimele urmele de comunitate restrînsă, de cerc de prieteni, de stabilitate şi de familie. De-asta am ajuns să fim dependenţi, ca în caverna lui Platon, de nişte iluzii, de nişte umbre pe pereţi-display (ecrane) ale acestor legături pierdute, fărăde care nu putem să trăim. Asta speculează Facebook, în golul provocat de această ruptură şi dispariţie se insinuează, ca un drog, ca un medicament, el, provocînd iluzia regăsirii comunităţii pierdute.
 
Pentru mine, Facebook e un spaţiu experimental, unmediu de lucru, în care testez anumite idei înainte de a le lucra pe îndelete.
 
Dacă Facebook ar dispărea, ar fi închis, s-ar trece mai departe sau ar apărea ceva, lumea ar migra spre altceva, s-ar replia pe alte forme deja existente etc. Criza şi recesiunea actuală nu au distrus deja multe lucruri, şi oamenii s-au obişnuit?
 
Presa de calitate, presa autentică, cea care a rezistat şi a ştiut să nu se deformeze sub presiunile modelor, nu va putea fi niciodată înlocuită, ci va deveni, chiar, cu atît mai necesară pentru a ordona şi structura informaţia. Excesul actual de păreri, de opinii destructurează prin exces şi parodiere informaţia.
 
Performanţa reţelei Facebook este de a fi făcut ca viaţa şi comunicarea însăşi, simpla expresie, să devină echivalentul muncii, adică o forţă producătoare de profit, dar direct de profit, de profit pur, fără muncă propriu-zisă şi fără produse, fără o marfă propriu-zisă. Facebook produce direct cozonac fără a produce însă şi pîine! "Alchimia" Facebook constă în a face ca prin simpla noastră nevoie de exprimare, noi să producem profit.
 
Prin intermediul Facebook, viaţa, devenind semn imediat ("de viaţă"), se transformă într-un echivalent nenormat şi nerecunoscut, neoficializat, informal, al muncii, devine productivă tocmai ca semn instabil, ca biosemioză continuă, ca flux bio-semiotic.
 
Pentru profitul pe care îl realizează, ca un bordel ceva mai curat, prin intermediul dorinţelor noastre de comunicare, Facebook ar trebui, prin urmare, să-şi retribuiască utilizatorii: măcar un salariu să ne dea, dacă nu acţiuni ori dividende! În funcţie de activitate de interrelaţionare depusă, fireşte!
 
Facebook nu e spaţiu public.
 
Nu e cazul să fac aici nici istorie, nici filosofie, dar pînă la Revoluţia Franceză, deci pînă în modernitate, persoane publice nu erau decît regii şi, cel mult, nobilii. Poporul nu exista ca imagine, nu avea drept de imagine publică. În modernitate, dreptul la imagine s-a democratizat, totul a devenit public, pentru a putea fi controlat de către toţi şi a ajunge la cunoştinţa tuturor. Revoluţia modernităţii înseamnă şi această cucerire a dreptului de a avea imagine publică de către oricine, pentru toată lumea.
 
Dar conotaţia monarhică s-a menţinut, în mod pervers: deşi nu mai sunt regi de drept divin, cei care ajung persoane publice devin, azi, adevăraţi regi media, dictînd mode şi agende de subiecte de discuţie. Interesantă în această aparent paradoxală democratizare a regalităţii prin imaginea publică este faptul că, pînă nu de mult, se vorbea doar de "personalităţi publice", în sensul că mai întîi trebuia să fii personalitate, şi abia apoi puteai, ca o consecinţă a meritelor tale, să devii publică.
 
Or, în aceste condiţii, vizibilitatea publică era mai mult o asceză, impunea restricţii, autocontrol, deci şi secret, viaţă privată. Această semnificaţie continuă să existe, dar mai ales în societăţile nordice, protestante. În societăţile preponderent sudice (mediteraneene, balcanice) şi în cele dominate de o ideologie neoliberală a capitalului (SUA), a fi persoană publică a devenit o meserie în sine, nu un reflex al unor merite. Şi la noi, a fi persoană publică este o meserie de sine stătătoare, în care secretul vieţii private a dispărut, sau, mai curînd, funcţionează tocmai ca "secret public", ca dezvăluire continuă, ca sursă a vieţii publice.
 
Persoanele publice pot fi, deci, definite ca fiind acele fiinţe umane care îşi duc viaţa privată în public. O formă de sacrificiu, pînă la urmă...
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




1 comentariu

  • daca ...
    Luana, 06.04.2011, 13:36

    daca Trasnea ar fi fost contemporan cu noi , in mod cert ar fi avut la dispozitie un nou" mestesug de tampenie "....

Spacer Spacer