"Cum ar fi viaţa noastră comună, în căsuţa aceea la care visezi, de la o margine de pădure, cu capre în curte..."
"Capre?", am întrebat crezând că n-am înţeles bine.
"Da", ai răspuns, "... ca să nu trebuiască să tunzi iarba."
Ideea ta de sport e să te aşezi pe-o bancă şi să-ţi aprinzi o ţigară, pretinzând pe un ton brusc feminin că un genunchi îţi face probleme. Când mă atingi îşi tremură degetele, ochii ţi se-nceţoşează. Nu ameţi, căci nu-i o chestie prea mare. E doar o mică escapadă într-un miniatural univers paralel unde ne târâm cocoşaţi în patru labe. Te sun când mă plictisesc, ai spus, iar eu ţi-am mulţumit pentru asta. Ai râs surprins, crezând că mi-ai făcut o ofertă modestă, fără să ştii câţi timpi morţi te aşteaptă, câtă plictiseală îţi va părea totul fără viaţa noastră comună secretă din casa cu capre.
0 comentarii
Arhiva rubricii
Noi suntem oameni puternici, Simona CratelTu și cu mine în soare, Simona CratelDu und ich in der Sonne, Simona CratelArc de triumf, Simona CratelArc de Triomphe, Simona CratelToate articolele din această rubricăRubricile categoriei
Jurnalul AlbastruPovestea MarathonPoveştile PetrícicăiRăzboiul de ţesut poveştiDe la Petrila la Petrini. Viaţa lui Ion D. SîrbuDe-a baba-oarbaRespiraţie sub apăPacolandCartea viselorForme şi culori din comunismRugine, samovare, liturghiiRugul miresmelorAnesthesiaPovestea saşilor din TransilvaniaOameni de pîslăSpiridonTrecător prin timpuri bezmeticePisicul Jill și Prințesa de PorțelanCartea neiertăciunilorPublicitate